Când lumea se pregătea de cel de al doila război mondial, Germania să invadeze Polonia, Uniunea Sovietică să cucerească Finlanda, Italia să anexeze Albania și să înceapă un dezastros război împotriva Greciei, iar Japonia să taie o ciozvârtă cât mai consistentă din China, în micul oraș al Câmpinei avea loc un conflict între trei oameni, care avea să ajungă și să se păstreze în Arhiva Prefecturii Prahova în întreaga lui splendoare.
Personagii:
Ion Ciupagea, ziarist, corespondent local al mai multor ziare naționale, informator la poliția locală din Câmpina.
Gheorghe Ștefănescu, agent de poliție, ticluitor de petiții calomnioase, fals nepot al lui Armand Călinescu
Hristus Ionescu, funcționar la Primărie, delegat la conducerea biroului populației, dactilograf la poliție, informator, controlor al prăvăliilor din Câmpina.
Acțiunea
Ce declara Ion Ciupagea:
„Domnule prefect, vă declar cu mult respect că eu, Ciupagea Ion de profesiune ziarist, cu domiciliu în str. Alexandru Cuza, la numărul 34, vă aduc la cunoștință că sunt familist, având doi copii, unul în clasa a IV-a la Liceul de băieți din Câmpina, iar altul este practicant de birou la Rafinăria de petrol Steaua Română, plătit cu 1.000 de lei lunar. Până la 1 februarie am contat ca informator la Poliția din Câmpina, plătit la început cu 1116 lei lunar, iar în ultimul timp cu 730 lei, dar niciodată nu l-am întrebat pe Mircea Mazâlu, șeful Comisariatului local de ce mi-a redus alocația. Mă informăm în special asupra activității foștilor legionari, dând note foarte precise și la timp, pentru care informații dl Mazâlu, în nenumărate rânduri, mi-a mulțumit, iar domnia sa a fost lăudat de superiori. Dar să vă spun care este situația. Domnul Hristu Ionescu, funcționar la primărie, dar și informator la Poliție, având și controlul localurilor publice, prin diferite denunțuri calomnioase făcute la ziarul Curentul unde eram de aproape opt ani corespondent în Câmpina, a reușit să mă debarce, luând domnia sa locul acesta, începând cu 16 februarie 1939. Domnul Gheorghe Ștefănescu, agent la Poliție a ticluit o petiție calomnioasă la adresa mea cu care a umblat din magazin în magazin, forțându-i pe proprietari să o semneze, iar mai apoi a trimis hârtia la redacția ziarului România, spre a putea lua dânsul postul de corespondent. Mai mult, acest tânăr plin de tupeu, nu o dată mi s-a lăudat că este nepotul primului-ministru Armand Călinescu, ceea ce mă îndoiesc profund că ar fi. Cer să mi se facă dreptate pentru că am rămas fără mijloace de trăi.”
Ce declara Hristus Ionescu:
„Îl cunosc pe Ion Ciupagea de douăzeci de ani, am fost colegi în petrol. Dânsul chiar la serviciu avea o mulțime de vicii, era bețiv, mincions, cartofor, motive pentru care a și fost concediat. În timpul ocupației germane dânsul a rămas aici, în Câmpina și a intrat în serviciul ocupantului german, devenind funcționar la Primărie. A organizat tot felul de orgii cu amanta lui, o blondă nemțoaică al cărei soț era pe front. Nu știu cum de a ajuns ea aici. Parcă Gertrude o chema. Organizau jocuri de noroc acasă la el, iar amanta oblojea rănile amoroase și ale altor bărbați. Contra cost, evident. Au dus-o bine. În februarie anul curent (1939) a fost arestat de organele militare fiind considerat dezertor pentru că nu s-a prezentat la regiment, fiind condamnat de Consiliul de Răsboi Brașov. Pentru că a fost demascat, ziarele România, oficiosul Guvernului regal, a renunțat să mai colaboerze cu el. La fel și Curentul. Subsemnatul Hristus Ionescu pot afirmă că atunci când a fost informator nu a adus nici un serviciu poliției noastre brave, ci din contră, fiul sau era legionar și mai mult, îl proteja. Cât despre acuzația că fac gazetărie sublinez că aceasta nu este o faptă reprobabilă, ci mă pune pe aceeași treaptă cu mari gazetari precum distinsul Nicolae Iorga și mulți alți scriitori care și ei au făcut gazetarie. Este o cinste pentru toți funcționarii din această țară să scrie la ziare”.
Ce declara Ghe. Ștefănescu:
„Eu, subsemnatul, agent activ la Poliția Câmpina, declar că îl cunosc pe Ciupagea Ion, dar care în societate nu se bucură de o reputație prea bună, ca unul care este cam bețiv. În calitatea lui de corespondent la mai multe ziare naționale se deda la mici șantaje, adică dacă cineva refuză să-i facă cinste la crâșmă îl amenință cu publicarea la ziar. Împotriva lui au fost depuse plângeri de către proprietarii stabilimentelor de băuturi „La Isvorul barcagiului”, dețint de nea Anghelache, „La cântarul drept”, deținut de Costică Grigoraș, „La Pomul Verde” proprietatea lui Cofaru Ionică și „La carul cu bere” a lui Cosmescu Nicolae. De asemenea, uneori uită să-și plătească datoriile acumulate la prăvălia din colț care vindea coloniale. Știu că numitul a fost arestat pentru dezertare, din ordinul Regmentului 7 Prahova. Pârâtul s-a folosit de livret militar fals”.
Cea mai probabilă rezolvarea a acestui diferend de ordin intern câmpienean a fost clasarea petițiilor. Pe cine să crezi în astfel de situații când românii își dădeau cu entuziasm în cap unul altuia?! Relevant este substratul peste care și-a început domnia regimul de teroare comunistă, după 1945. Mulți și-au dat seama de ce avea nevoie noul regim și… s-au pus pe redactat astfel de petiții. Adică denunțuri. Care, pentru anumiți români, sunt ca niște conserve goale de tinichea, pe care le mai trag după ei și fiii sau nepoții lor, căci dosarele (dar și denunțurile) s-au păstrat foarte bine în arhive. Diferența este dată de natura regimului. Dacă în 1939 doar acuzațiile de legionarism riscau să provoace neplăceri, dacă erau dovedite, căci regimul carlist nu avea nici intenția și nici resursele de a-i aresta pe toți legionarii, după 1948 aceste denunțuri au distrus iremediabil destine. Fără să fie neapărat cercetate de cineva.
Codruț Constantinescu
