Date noi despre… data atestării documentare a Câmpinei

De vreo trei decenii – după ce regretatul Silviu Dan Cratochvil a publicat în cartea sa „Monografia orașului Câmpina” (1990) facsimilul documentului de arhivă în care apare întâia atestare documentară a Câmpinei  – s-a împământenit ca Ziua Orașului să fie serbată anual la data respectivă, 8 ianuarie. Cum data istorică aparținea anului 1503, au existat două mari momente aniversare în aceste trei decenii: cel din 1993 (marcând trecerea a 490 ani), în organizarea căruia s-a implicat intelectualitatea inimoasă a urbei, pe vremea aceea grupată în jurul activei fundații „Hasdeu”, și cel din 2003 (când s-a împlinit cifra rotundă de jumătate de mileniu, s-a organizat o frumoasă expoziție și au apărut mai multe publicații importante, printre care un celebru album ilustrat cu imagini de epocă); o altă cifră rotundă, cei 510 ani aniversați în 2013, nu a mai avut același impact. Ușor-ușor, interesul pentru istoria și identitatea locală s-a mai restrâns, și datorită prefacerilor cultural-sufletești ale societății, prin deteriorarea sistemului educativ, coroborată cu intrarea pe nepregătite a oamenilor în societatea globalistă de consum, în era tehnologiei digitale.
Anul acesta va fi probabil cea mai searbădă aniversare a atestării documentare, datorită și restricțiilor legate de situația nefericită prin care trecem toți de un an încoace. Asta nu înseamnă însă că nu ne putem gândi, ca niște câmpineni care se respectă, atunci când trec Sărbătorile și vine 8 ianuarie, la trecutul localității noastre și la identitatea ei culturală.
Aș vrea să marchez momentul celor 518 ani trecuți de la 8 ianuarie 1503, făcând puțină lumină în subiectul acestei date istorice, despre care s-a mai scris, însă niciodată complet. Aceasta pentru că intelectualii câmpineni s-au mărginit în general la a scruta orizontul local, fără să ia prea mult aminte la cercetările și publicațiile de la nivel național – cu atât mai puțin internațional. Îndeobște, se știe pe aici cum că documentul original cu atestarea ar fi fost descoperit prin anii ’80 de către dl. Cratochvil, în Arhivele Statului de la Brașov, pe când lucra la cartea sa. Mai mult, data în sine a fost și contestată în ultimii ani: de exemplu profesorul și muzeograful Alin Ciupală scria acum 5 ani, tot în acest ziar, cum că „Dl. Cratochvil, în documentul pe care îl aduce, se referă la acest Mansul (posibil Manea), dar nu precizează cum a ajuns la data de 8 ianuarie”. Domnul Ciupală cita totodată un pasaj găsit de dumnealui „în presa anilor ‘50”, prin care ar fi fost pomenită Câmpina la anul 1472. Destul de vagă, însă, această informație. Cum însă istoria se scrie doar pe documente autentice, deocamdată avem certă numai mențiunea din 1503. Amintim că în a doua ediție a cărții sale (2002), dl. Cratochvil a inserat inclusiv corespondența purtată cu Arhivele Statului Brașov, din care vedem clar că dânsul a mers pe urmele celor publicate de istoricul Stoica Teodorescu la 1924, solicitând Arhivelor pe cale oficială un document, care a fost identificat și i-a fost transmis poștal în anul 1986. Interesant că arhiviștii de atunci au transcris în adresa dactilografiată „Kempena” (corectat ulterior de mână „Kympena”).

Dar oare ce spunea Stoica Teodorescu în „Monografia…” sa din 1924 (despre care am scris pe larg aici)? Haideți să ne lămurim împreună. La pagina 31, el scria așa: „cea mai veche mențiune despre existența acestui sat, o avem din anul 1503 ianuarie 1, când între socotelele Braşovului, era trecut între târgurile şi satele româneşti şi această Câmpină”. Trimiterea din nota de subsol era către studiul istoricului Gheorghe Ionescu-Gion din 1894, intitulat „Istoria și comerciul Brașovului”. Ne frapează într-adevăr diferența de zile: 1 ianuarie vs 8 ianuarie. Dacă mergem să citim scrierea lui Gion (lucru pe care nu știu câți au avut curiozitatea să-l facă), vom constata că acesta enumera 22 localități extra-carpatice (printre care și Câmpina) ca fiind pomenite la data de 1 ianuarie 1503, în registrele vigesimale brașovene. Dar de unde luase Gion informația ? Ne-o spune el însuși în textul său, citez: „din documentele ce au început să se publice de la 1886 încoace la Brașov, cu cheltuiala orașului sub titlul de Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen”, iar mai jos Gion detaliază: „Publicațiunea Primăriei Brașovului, Quellen zur Geschichte […] este izvorul de unde am luat cele mai multe din scurtele notițe asupra istoriei și comerciului Brașovului numai de la 1503 și până la 1530” (vezi pag.325-326 din Revista pentru istorie, archeologie și filologie, vol.VII, București 1894, unde a fost publicat studiul lui Gh. Ionescu-Gion, cu titlul „Din istoria și comerciul Brașovului la începutul sec.XVI”).
Dacă studiul istoricului bucureștean n-a prea fost băgat în seamă pe la Câmpina, cu atât mai puțin publicația la care face el referire, editată la Brașov, de către conducerea săsească a orașului de atunci, care gestiona și arhivele medievale ale orașului – carte apărută evident în limba germană. Din fericire însă, acum în era digitală, internetul face posibil accesul mai facil la monumentala colecție de documente „Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt…” (în traducere: Izvoare pentru istoria orașului Brașov) – colecție a cărei tradiție avea să fie continuată după Marea Unire de către statul român, evident de data aceasta în limba română (documentele fiind însă publicate în limbile originale). Interesant este că Stoica Teodorescu făcea o referire, mai departe în cartea sa, la excelenta colecție brașoveană, însă doar la volumul III, apărut în 1896 – probabil ori n-a avut acces la primul volum, din 1886, ori a crezut că-i suficient să meargă pe mâna lui Ionescu-Gion. Și astfel, el a perpetuat greșala acestuia – căci Gion nu a fost atent, așa cum vom vedea, la datările din publicația arhiviștilor sași.
Să vedem deci ce scriau editorii brașoveni în primul volum al colecției pomenite, apărut în condiții excelente și editat cu rigurozitate germană, în anul 1886. După o prefață a profesorului de gimnaziu Franz Herfurth, din care înțelegem că lucrul la editarea volumelor începuse în arhivele Brașovului încă din anul 1874, urmează în ordine cronologică publicarea unor registre create în anii 1503-1526. Ele erau scrise în original în limba latină (suntem într-o epocă anterioară reformei protestante), titlul primului fiind „Registrum vigesimale almae civitatis Braschoviensis inchoatum est die circumcisionis domini anno ut supra confectum”. Din culegerea destul de fidelă a textului constatăm că prima pagină a acelui registru începea cu „anno Domini 1503” și chiar cu ziua de 1 ianuarie „Die circumcisionis Domini” – zi în care și la ortodocși se serbează Tăierea-împrejur a Domnului. În continuare apar numele a 16 negustori, fiecare cu mărfurile lor, cantitățile și prețul respectiv. Deja cu al 11-lea negustor începe pagina a doua. În cuprinsul ei, după negustorii înregistrați pe 1 ianuarie 1503, începe „Dominica post epiphaniarum Domini” (Duminica de după Botezul Domnului), având trecută în dreptul ei data de 8 ianuarie. În acea zi apar înregistrați în cele ce urmează 18 negustori. Din câte se pare, înregistrările aveau loc săptămânal, numai duminica. Printre acești 18 negustori înregistrați la Brașov în ziua de duminică 8 ianuarie 1503, la poziția a 16-a, pe pagina a treia a registrului (al 11-lea alineat), se afla și „Mansul de Kympana” (așa este redactat în textul editat, la pag.2 a volumului – și așa apare toponimul peste tot în volum, căci tot în anul 1503 negustori din „Kympana” erau înregistrați și pe datele de 4 iunie și 16 iulie). Până acum s-a opinat că trebuie să fi fost o deformare a numelui românesc Manole; îndrăznesc aici să avansez și a doua ipoteză onomastică, mai apropiată ca formă de ceea ce s-a trecut în registru: Manciu(l) – nume vechi, care s-a purtat apoi și ca nume de familie, inclusiv la Câmpina, și chiar în mediul negustoresc.
Se pare că Ionescu-Gion nu citise cu atenție și locul din pagină unde se trecea la altă dată, și astfel a inclus eronat și Câmpina printre localitățile din care proveneau negustorii înregistrați pe 1 ianuarie. Stoica Teodorescu, la rândul său, ne-verificând cu volumul original din 1886, a preluat automat eroarea lui Gion. Silviu Dan Cratochvil a fost însă mai perseverent, dorind și un facsimil de pe registrul original (nu cred că a știut de volumul din 1886, unde registrul fusese prima dată publicat, și probabil nici nu a ajuns personal la Arhivele Naționale Brașov). Foarte curios este că dânsul a obținut copia de pe document fix la împlinirea unui veac de la publicarea registrului vigesimal – nimic nu-i întâmplător, iată…
Așadar, publicul câmpinean a aflat abia după 1990 ceea ce teoretic se cunoștea de mai bine de un secol, în realitate primii care publicaseră atestarea documentară a Câmpinei din 8 ianuarie 1503 fiind arhiviștii sași din Brașov, încă din 1886. Ar fi frumos să le ținem minte și numele, așa cum apar la cuprins cei ce s-au ocupat de registrul din 1503: A. Tontsch și F. Herfurth (cel cu prefața).
Revenind la data noastră istorică, ar mai fi de observat că împlinirea anilor trecuți de atunci, cu exactitate astronomică, are loc nu în ziua respectivă de 8 ianuarie, ci – datorită întârzierii de 10 zile care exista în 1503 față de calendarul real, adoptat mai târziu – în ziua de 18 ianuarie. De pildă, cei 500 ani astronomici trecuți de la 8 ianuarie 1503 s-au împlinit în realitate pe 18 ianuarie 2003. Dar nimeni nu a observat atunci acest lucru…
Cât privește șansa descoperirii unei mențiuni și mai vechi a Câmpinei, ea este destul de slabă. Faptul că negustori din Câmpina apăreau de trei ori în registrul vigesimal al Brașovului din 1503, înseamnă mai mult ca sigur că nu era primul an în care ei erau înregistrați la Brașov. Însă din nefericire registrele anterioare nu s-au mai păstrat, nici măcar până în secolul al XIX-lea. E drept că Arhivele Naționale Brașov dețin câteva fonduri arhivistice care încep și mai devreme de anul 1503 (în special cel principal, al Primăriei), și nu totul a fost publicat. În orice caz, pentru a avea siguranța că Brașovul nu mai adăpostește vreo menționare necunoscută a Câmpinei, mai veche de 1503, ar trebui ca cineva să aibă timpul și perseverența necesare cercetării la fața locului – și ideal, să cunoască și paleografii medievale. Însă, nu ar fi bine să întreținem iluzii…

Mădălin-Cristian Focșa