Cronica unei zile cu ecouri din eternitate: 2 iulie, Ziua Iuliilor lui Bogdan Petriceicu Hasdeu

Motto: „Eu serbam totdeauna pe ale mele două Iulii în ziua de 2 Iulie!” (B. P. Hasdeu)

În umbra imensului cort alb, instalat în spatele Castelului „Iulia Hasdeu” din Câmpina, miercuri, 2 iulie, publicul a răspuns cu interes și recunoștință invitației faimoasei instituții a Culturii și Istoriei României, fiind prezent la ceremonia evocării Iuliilor lui Bogdan Petriceicu Hasdeu – soția și fiica sa –, ființele care i-au luminat și apoi îndurerat, prin dispariția lor, existența „Magului de la Câmpina”.

Tribuna oficială…

… a fost onorată de personalități noi, succesoare ale clasicului trio hasdeean format din Crina Decuseară, Stancu Ilin și Ionel Oprișan – triada care a prezidat Zilele Iuliilor Hasdeu în epoca strălucit îndrumată de ilustra Jenica Tabacu, doctor în Hasdeologie. De această dată au luat loc la tribună: dr. Adriana Ungureanu, dr. Maria Besciu, dr. Ana Maria Ducuța, dr. Pompiliu Crăciunescu, acad. Valeriu Matei și Dragoș-Costin Stanciu, muzeograful castelului.

Evocările eternelor Iulii

Acad. Valeriu Matei a citit un text de câteva pagini în care a comentat relațiile lui B. P. Hasdeu cu Junimea de la Iași, inevitabil cu mentorul ei, Titu Maiorescu, în contextul suitei de contradicții și dispute filologico-istorice, cu care ambii savanți au susținut, sub presiunea criticii reciproce și generale, fenomenele și faptele care au animat climatul hasdeologic.

Din partea editorului I. Oprișan, Dragoș-Costin Stanciu a citit textul „Muzeul memorial B. P. Hasdeu – 60 de ani”, iar dr. Pompiliu Crăciunescu a pledat despre „Aspecte ale poeziei Iuliei Hasdeu”.

Remarcabil a fost discursul dr. Ana Maria Ducuța, o prelegere cu tema „Perspectiva istorică asupra fenomenului spiritualist internațional dar și românesc la cumpăna secolelor XIX și XX”. Finalul evocărilor a fost marcat de contribuțiile istoriografice ale doamnelor dr. Maria Besciu și dr. Adriana Ungureanu.

„Victimă a tuberculozei”

Dezvăluire în premieră pentru edițiile Zilei Iuliilor de după 1990 – prezidate de prof. Gabriela Suditu în sălile fostului Liceu Petrol, care a purtat numele ilustrei fiice a lui Hasdeu (placa memorială de pe fațada clădirii și denumirea de odinioară obligau instituția să-și ducă menirea mai departe sub același nume!) – comunicarea dr. Maria Besciu a glosat asupra tragicei suferințe, încheiate sumbru, prin câteva repere ale sinistrului zbor spre moarte al Iuliei: „Destin / Dorință / Prima româncă la Sorbona / Destinul unui mare savant”.
Au fost amintiți Dr. Nicolae Kalinderu (1835–1902), prof. Nicolae Măldărescu (1842–1927) și dr. N. Ursulescu (1848–1897), implicați în tratarea bolii Iuliei Hasdeu.
Din istoricul tratamentului: „Medicii prescriau tratamente variate, însoțite de exerciții fizice și doze duble de ulei de ficat de pește. Recomandau antidoturi vegetale – amestec de rădăcină de păpădie, coajă de copac, miere și brandy, câte 3 linguri de trei ori pe zi”.
Apogeul geniului Iuliei este confirmat de conferințele ținute la Sorbona: „Logica ipotezelor” și „A doua carte a lui Herodot”.

„Iscălit de slova fiicei mele”

Hasdeu, în relația cu spiritul Iuliei: „Într-o seară umedă și posomorâtă ședeam singur în odaie (…) când deodată mâna mea se puse în mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde, cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Iulie Hasdeu» (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns). Era scris și iscălit cu slova fiicei mele”.

„Cu speranța marii întâlniri”

Scriitoarea Adriana Ungureanu a publicat în 2019, la editura Eikon, romanul „Urmele pașilor ei. Iulia Hasdeu, între viață și moarte”, în a cărui Prefață criticul literar Christian Crăciun constată:
„Intuiția epică a autoarei acestui roman, Adriana Ungureanu, stă în a nu face un roman de reconstituire arheologică directă, ci unul prin joc de oglinzi. (…) Într-o zi de vară (…) începe un nesfârșit șir de „coincidențe” (sincronicități le-ar fi spus după câteva decenii Jung) care o apropie (…) de Iulia, al cărui spirit se convinge că-l întrupează. (…) O identificare existențială, care se suprapune în fapt cu biografia autoarei”.

De la tribuna evocărilor Iuliilor lui Hasdeu, dr. Adriana Ungureanu a prezentat o cuceritoare disertație despre eminentul personaj al romanului său, ale cărui sensuri le regăsim intacte în Prologul cărții:
„În ziua de luni, 2 octombrie 1888, după o înmormântare somptuoasă, care respectase ritul ortodox, urmase cel mai mare greu pe care îl poate suporta un om: pustietatea părintelui unui copil ce nu mai există. Sosise timpul ca Dumnezeu să fie întrebat la începutul fiecărei zile, de ce le dăduse totul, ca apoi să-și revendice nemilos darul. Divinitatea își dovedise existența prin generozitatea sa, iar viața căpătase un sens real când cei doi, soț și soție, conștientizaseră reîncarnarea unei părți din ființa lor într-un alt trup zămislit de ei și desăvârșit de Acesta.
Odată deveniți părinți, se simțiseră mai bogați, asigurându-și o moștenire ce le înnobilase menirea, dar trăirea le fusese scurtă și bucuria amară. Îndeosebi el, tatăl, așteptase împlinirea unor mari speranțe și visuri de a lăsa ceva în urma sa, nu doar o simplă perpetuare genetică, ci o moștenitoare de nădejde care ar fi putut propovădui faptele importante și demne ale sale, dar mai ales ale predecesorilor săi.
Ar fi putut însemna continuarea muncii lui de-o viață și propășirea bogăției spirituale acumulate în patru generații. Ar fi putut însemna multe, mai ales când copilul fusese atât de înzestrat cu haruri rare, iar părinții păreau blagosloviți de soartă, primind împuternicirea divină prin nobilul lor rol de călăuzitori. Numai că Dumnezeu avusese alte socoteli și-și luase darul înapoi. Nimeni nu a reușit vreodată să deslușească tainele deciziei Lui, doar cei încercați de cumplita tragedie căutaseră tot restul vieții lor să înțeleagă.
Începutul fusese o luptă între acceptare, delir, ură și dorința de a muri. Dacă pentru mamă, credința fusese mereu propriul aliat, pentru tată era ceva interpretabil, nu tocmai bine definit, împărtășind valorile creștine, îmbrățișând curentul iluminist, dar, paradoxal, dintotdeauna se declarase spiritist, convins de existența vieții de apoi. Gall, Lavanter, Swedenborg și mulți alți dătători de speranțe, pe care îi studiase în profunzime încă din timpul tinereții, îl ocrotiseră parcă premonitoriu pentru tot ce se întâmplase. Amintindu-și de aceștia, un nou germen de lumină răsărea în sufletul său sfâșiat: fiecare zi ce avea să treacă pe pământ însemna o apropiere a momentului în care își va fi reîntâlnit fiica. Chiar dacă viața îmbrățișase menirea durerii și a chinului, avea să trăiască tot restul vieții cu speranța marii întâlniri”.

Ziua s-a încheiat cu un moment teatral susținut de actorii trupei „Atelierul Actorului” din Câmpina (Mihaela Țiței, Alexia Roman, Cătălin Paraschiv), „Ave Maria” de Franz Schubert în interpretarea solistei Livia Pisăliță și un concert de pian susținut de elevii clasei de pian a prof. Ileana Petrescu, de la Societatea Filarmonică din Câmpina: Ioana Barbu, Ilinca Grama, Livia Pisăliță.

Serghie Bucur
Foto: Facebook/ Mihail Cratofil