„Bulevardul” a fost, de când se știe Câmpina, o arteră privilegiată, rezidențială și de promenadă. Porțiunea sa de „pe malul” terasei orașului a fost creată după războiul de independență (acum mai bine de un veac, acolo se înșiruiau cele mai frumoase vile ale protipendadei: Lahovari, Cantacuzino, Șeicar, Gross). Însă porțiunea dreaptă care ducea din centru spre mal e și mai veche, fiind printre primele artere ale urbei. La 1909 a fost una dintre primele străzi asfaltate, după ce un an mai devreme fusese iluminată electric. Cele mai vechi construcții ce-o mărginesc azi datează chiar din acea epocă de glorie a petrolului. Însă ele nu-s ridicate doar de petroliști, ci și de negustori ce-au făcut averi din comerțul care înflorea în febra aurului negru.
 |
| Foto: okazii.ro |
O astfel de casă, veche de 110 ani, ne întâmpină direct la trotuar cu alura ei de Belle Époque, la adresa Bd. Culturii 9-11; cele două turnulețe de pe acoperiș o fac inconfundabilă. E o casă mare, cu parter înalt, ce apare într-o carte poștală antebelică. A fost ridicată de Gheorghe (zis „Guță”) Tocescu (1870-1940), un afacerist ploieștean ce provenea dintr-o familie de negustori (tatăl său Hristache făcea comerț cu cereale pe la 1890). Ajungând să aibă propriile afaceri, Guță s-a asociat în comandită, prin 1905, cu comercianții câmpineni Constantin Manciu și Petre Șerbănescu, înființând o firmă ce vindea fierărie, brașovenie, coloniale și băuturi spirtoase într-o prăvălie centrală numită „La Câinele negru /Nero”, ce a funcționat mai bine de patru decenii. Cu Manciu, aflat printre oamenii de vază ai orașului, Tocescu avea o relație aparte: a înfiat o fetiță a acestuia, Victoria (Tori), născută în 1906 – el neavând copii cu soția sa Ana (1882-1948). A prosperat rapid, mutându-se în Câmpina, unde în 1908 și-a ridicat această vilă spațioasă chiar pe Bulevard (numit pe atunci Carol, șoseaua națională fiind Strada Municipală!) – loc select și atunci, ca și acum. Fiind proiectată ca un duplex, cu două curți (în stânga și dreapta, inițial având numerele 11 și 11 bis), casa era împărțită în două apartamente independente, iar cel dinspre apus – vizibil în cartea poștală – a fost închiriat uneori (în timpul ocupației germane trebuie să fi fost rechiziționat, apoi a stat aici inginerul petrolist Petre Oteteleșanu, cadru didactic la Școala de Sondori).
În paralel cu ridicarea casei sale, Tocescu a sprijinit cu generozitate și construcția noului local al Școlii de Băieți nr.1, care s-a inaugurat în 1909 la câteva zeci de metri distanță, în intersecția centrală a orașului. Pentru acest fapt a fost decorat de regele Carol I cu medalia „Răsplata muncii” pentru învățământ, clasa a II-a (alături de alți cinci câmpineni de vază ce au contribuit la construirea școlii). În 1911 îl găsim printre cei 27 acționari fondatori ai Băncii Câmpina (alături de nume mari precum prințul George Valentin Bibescu, potentații locali Gogu Ștefănescu, Victor Rădulescu, C.M. Dușescu, vecinul său Traian Mețianu sau vechiul său asociat Petre Șerbănescu-Calmuc), iar după încă doi ani era ales președinte al Societății Economice Cooperative „Salvatorul”. În primele fotografii de epocă îl vedem – pe el și pe soția sa – alături de fiica Tori, înaintea războiului; cea de pe treptele casei datează din 1925.
Chiar dinainte să-și ridice casa și până în perioada interbelică a fost mai mereu membru în consiliul comunal al orașului, iar acum exact un secol se afla chiar în funcția de viceprimar, pe care a avut-o din timpul ocupației germane și până după Întregire. În perioada interbelică era unul dintre fruntașii locali
ai Partidului Național al lui Maniu (din 1926 P.N.Ț.), iar în anii ’30, deși ajuns la vârsta senectuții, a fost din nou viceprimar, imediat după vechiul său amic C-tin Manciu.
ai Partidului Național al lui Maniu (din 1926 P.N.Ț.), iar în anii ’30, deși ajuns la vârsta senectuții, a fost din nou viceprimar, imediat după vechiul său amic C-tin Manciu.
Între timp își măritase și fiica Victoria, cu un inginer energetician din Fetești, pe nume Constantin Dinulescu (1898-1985; cunoscut printre vechii câmpineni cu porecla „Leu”). Acesta venise la Câmpina prin 1924, dar în perioada interbelică a lucrat mult în capitală, pentru ca abia după moartea lui Guță Tocescu să revină la Câmpina, în casa soacrei și a soției. În jurul lui 1930, jumătatea din dreapta a casei a fost înstrăinată prin vânzare către familia Mariei Ștefănescu, n. Finichiu, originară din Băicoi (căsătorită apoi cu doctorul Dima). Jumătatea rămasă a fost pusă de către văduva Ana Tocescu – înainte de a muri, în preajma naționalizării – direct pe numele nepoatei sale Silvia „Mândra” Dinulescu, ce tocmai împlinise vârsta majoratului. Aceasta din urmă, împreună cu fratele ei Dinu-Valeriu, se născuseră aici în casa bunicilor, la începutul anilor ’30, însă cum părinții lucrau prin capitală, au făcut școala primară acolo și doar liceul la Câmpina, în anii de război. I-au călcat pe urme tatălui, cu pasiunea pentru sport (inginerul era un bărbat viril, care nu-și arăta vârsta, practicând alpinismul și schiul – în fotografia de mai jos îl vedeți la 32 ani lângă cabana Omu, iarna).
În epoca naționalizării, în casa Tocescu (jumătatea Dinulescu) statul a adus evident tot felul de chiriași, inginerul Dinulescu plecând cu familia prin șantiere din țară. Apartamentul a fost împărțit în două, rezultând astfel patru gospodării (cu tot cu corpul separat, aflat în curtea din stânga, împărțit și el în două). În înghesuiala rezultată, tipică epocii, au locuit de-a lungul vremii diverse familii precum Bilyk-Tomorug (veniți din Cernăuți), Abuni, Brăguță, Enache, Panaitescu, Nedelcu, sau un frate natural al Victoriei Dinulescu-Tocescu, Constantin „Guță” Manciu. În 1968, fiul inginerului, Dinu-Valeriu Dinulescu (1931-2018), a revenit în casa părintească, locuind însă în corpul separat, tip vagon, din câte se pare ridicat odată cu casa mare, existent și azi în curtea de la nr.9. Inginer la rândul său, el a lucrat și la Institut înainte de pensie, dar a rămas cunoscut mai ales ca un împătimit iubitor al muntelui, făcând alpinism și schi până la 80-85 ani.
El a locuit aici peste 6 decenii. Jumătatea din stânga a duplexului (nr.9) – unde se și născuse – a fost cumpărată de familiile Crețu și Țiței, apoi Ciocodeică. Cealaltă jumătate a casei, din dreapta (nr.11 – vezi foto ), a rămas până azi urmașilor familiei Ștefănescu-Dima.
Casa Tocescu a trecut prin diverse prefaceri de-a lungul vremii: i-au fost modificate golurile ferestrelor din curte după moda funcționalistă (una singură a rămas, ca un martor, păstrând și tâmplăria originară), patru dintre ferestrele de la stradă au fost astupate, iar fațadele au fost alterate, pierzându-se unitatea de ansamblu dar păstrându-se unele ornamente.
În perioada interbelică familia Ștefănescu a făcut o adăugire în partea din spate a jumătății lor de la nr.11. Apartamentul rămas cel mai aproape de forma autentică a casei este azi cel dinspre stradă, de la nr. 9. Din fericire intrările principale, simetrice, fiecare cu o marchiză Art-Nouveau și acoperiș dominat de un lanternou fals, rămân și azi repere cu parfum de epocă pentru trecătorii atenți.
Imaginile de epocă provin din colecția proprietarei casei-vagon din curte, Ioana Untilă-Dinulescu (București), prin amabilitatea dnei Ioana Tuțică (soția lui Dinu Dinulescu).
Mădălin-Cristian Focșa
Tel. 0722560566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
P.S. Îl rog pe orice câmpinean care știe povestea unei asemenea clădiri centenare, să mă contacteze oricând, pentru a colabora la aceste modeste încercări de conștientizare a patrimoniului nostru identitar. La fel și pe proprietarii (actuali sau vechi) ai acestor clădiri, dacă au ceva de adăugat ori corectat la ceea ce apare în aceste episoade.
Episodul 5, despre Vila Goldfeld, poate fi citit AICI
In urma articolului am primit cateva observatii/lamuriri de la dl Gheorghe Tiberiu Comanescu, nepot al lui Constantin Manciu, si fac cuvenitele corecturi.
Guță Tocescu și Constantin Manciu erau defapt cumnați, soțiile lor fiind surori: Ana și Maria Stănescu. Fiica lui Manciu, Victoria (Tori), a fost infiata de fam. Tocescu, probabil dupa anul 1910, datorita imbolnavirii de scarlatina a unui frate, luandu-se decizia separarii copiilor, mai ales ca fam. Tocescu n-a avut copii.
In perioada comunista, in casa au locuit chiar doi frati naturali al lui Tori: Costel (cel cu scarlatina din copilarie) si Gheorghe (acesta era cel numit "Guta" dupa tatal adoptiv al lui Tori, si nu Costel, cum din eroare am scris in articol).
Din ce stie dl. Comanescu, corpul separat din curte nu-i la fel de vechi ca si casa, fiind facut prin 1940 de familia Bilyk, refugiatii din Bucovina.