Atelierul Profesorului

Cine-a poposit vreodată în casa Profesorului știe că aceasta nu e o locuință, propriu-zisă, ci un atelier al Cărții. În cazul de față, mobilierul nu este nici pe departe un ansamblu de piese de uz casnic, ci o înșiruire de rafturi metalice, împletite meșteșugit á la Gustave Eiffel și prinse în buloane de oțel, care învăluiesc integral pereții, mai puțin ferestrele și ușile. În fine, pe ici pe colo, se mai ivește, timid, câte un articol de mobilă, însă și destinația acestui apare confuză, întrucât constă tot în adăpostirea tomurilor. Pe canapea șed cărți, etajerele de pe hol conțin cărți, pe fotolii se hodinesc cărți, pe masa din bucătărie se ostenesc cărți, în dulapul din bucătărie sunt stivuite cărți, în șopronul din grădină sunt cărți, în pod sunt cărți, în pivniță sunt dosite cărți, pe masa de lucru, mai ales, sunt mormane de cărți, iar vara acestea se vădesc neliniștite chiar și pe sobe. În viziunea Profesorului, singura funcționalitate onestă a oricărei construcții pare a fi protejarea cărților împotriva stihiilor naturale.

Dacă ai nevoie de o carte pe care n-ai găsit-o în biblioteca personală sau a vreunui prieten, nici în podul școlii sau în magazia tainică a vreunui cărturar uitat de istorie, nici în biblioteca orășenească sau județeană, nici la Biblioteca națională și nici pe Amazon, atunci nu-ți rămâne decât o ultimă soluție: i-o ceri Profesorului. N-are rost să-l întrebi dacă o are, fiindcă e inutil, o are sigur, afară de cazul în care manuscrisul n-a văzut, încă, lumina tiparului; procedura e relativ simplă, te prezinți la atelier și-ți mărturisești nevoia. Gazda se scurge șerpește, brusc, printre rafturile duble, dispărând uneori cu totul îndărătul acestora. După o oarece nevoință asezonată cu bolboroseli enigmatice, gemete și asudări, mâna Profesorului se ivește triumfătoare printre miile de volume exact cu titlul solicitat, pe care nu l-ai găsit la nicio altă instituție a cărții. Când ți-o împrumută, o face oftând, ca atunci când se desparte vremelnic de o odraslă neprețuită, deși generozitatea-i naturală izbândește întotdeauna.

Majoritatea cărților Profesorului arată ca după lupte grele: tocite, zdrențuite, deșchiolate din toate ghilimelele, șubrezite din legături, cu paginile chinuite, muncite și pline de însemnări esoterice, acolade, prescurtări și abrevieri numai de dânsul știute. Sub formă de manuscrise, facsimile vechi, volume tipărite pe vremea când limba română se întemeia pe principiul etimologic fără să se vaiete nimeni cât e de grea, sau apărută în zilele noastre, cartea Profesorului e strivitor de omniprezentă și omniscientă.

Vizitele la atelier se derulează invariabil după același algoritm: te prăvălești (conform poruncii) în singurul fotoliu rămas neocupat de cărți (sau, dacă e ocupat, gazda le transferă scamatoricește pe canapeaua deja doldora de volume), apoi Profesorul apare cu ibricul de cafea, în fapt, un cazan uriaș prevăzut cu un piston care și pe Nikolaus Otto l-ar face să înverzească de invidie, capabil să alimenteze (la cazan mă refer) un detașament de archebuzieri. Orice șuetă la cafea se transformă inevitabil într-o polemică, apoi se finalizează printr-un imens hohot de râs sănătos.

Tot invariabil, pe timpul vizitei apare nelipsitul curier care îi aduce Profesorului coletul comandat. Pe măsură ce taie ambalajul, gazda se transfigurează: părul vâlvoi i se învolburează și mai dramatic, buzele îi tremură, parcă n-are suficiente mâni ca să dezvelească nenorocitul de pachet și să scoată mai repede la iveală o duzină de cărți pe care nu le comandase încă… Zici că n-a mai văzut o carte de câteva milenii; o pipăie, o miroase, o dezmiardă cu atingeri ușoare ca fulgul, o cântărește, o șterge de un fir imaginar de praf, apoi și-o așează încântat pe masa de lucru, așteptând cu înfrigurare ca vizita să ia sfârșit și să capete răgazul de a o răsfoi în tihnă.

Atelierul Profesorului este asemenea unei capsule suspendată între timp și spațiu, călătorind spre toate zările de-odată, sau ca o arcă ce plutește imponderabil printre grădinile suspendate ale Semiramidei, în care toate roadele arborilor sunt numai fructe ale cunoașterii. Ale Binelui și Răului, deopotrivă.

Orice-asemănare
cu vreun om, loc sau întâmplare,
nu-i deloc întâmplătoare!

Adrian Dragoș Defta

EVENIMENT EDITORIAL

Recent, a văzut lumina tiparului „Circumstanțiale. Consemnări politico-morale. Volumul II, 2018-2021”, apărut la Editura Eikon, care poartă semnătura scriitorului, eseistului și criticului literar prof. dr. Christian Crăciun, editorialist de mai bine de 20 de ani al publicației Oglinda de Azi.
Volumul ce cuprinde articole publicate în ziarul Oglinda de Azi în intervalul 2018 – 2021 va fi lansat la Câmpina vineri, 10 februarie, în cadrul ediției cu nr. 67 a Seratelor Culturale Elstar, începând cu ora 18.00.
Prezintă: Constantin Trandafir, Florin Dochia, Adrian Defta, Florin Frățilă. Amfitrionul evenimentului: Codruț Constantinescu.