BREAKING NEWSȘtiri

Tunel de 14 km în zona Câmpina, soluția propusă de specialiști pentru autostrada Ploiești – Brașov

Varianta de traseu aleasă câștigătoare de consultantul care elaborează studiul de fezabilitate pentru proiectul autostrăzii de pe Valea Prahovei este una cât se poate de neadaptată la realitatea din teren și vine cu soluții aberante, care cresc costurile de construire la peste 9 miliarde de euro.
Conform documentelor consultate de hotnews.ro, ultima variantă propusă vine cu un cost estimat pentru construcții și montaj de circa 87 de milioane de euro/ km, prețul crescut datorându-se faptului că aproape jumătate din distanța autostrăzii va trece prin tuneluri.
Detaliile încă nu au fost definitivate, iar Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, susține că nu le acceptă.
„Dacă tu pui tunel de 14 kilometri la Câmpina, Doamne iartă-mă, e o aberație, e o soluție pusă la mișto”, a explicat pentru Hotnews Ionuț Ciurea, reprezentantul API.

foto: https://ploiesti-brasov.ro

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, vorbește de un haos generalizat atât în minister, cât și în companiile din subordine. „Calendarul contractual a fost complet scăpat din mână de domnul Grindeanu. De un an de zile de când am plecat de la minister nu se întâmplă nimic pe acest proiect”, a afirmat Cătălin Drulă pentru sursa citată. În ceea ce privește soluția tehnică aleasă de specialiști, Drulă consideră că este „fantasmagorică”: „Consultantul a venit în decembrie cu o variantă fantasmagorică de traseu, atehnică, cu un tunel continuu de 14 km într-o zonă relativ ușoară de traseu, unde Valea Prahovei este largă, în zona Câmpina, unde autostrada se poate construi la zi. Un astfel de tunel de 14 km a cărui pantă urmează cota naturală a terenului (ca unul de metrou) este în mod evident o gogoriță”, a explicat Cătălin Drulă.

5 Comentarii  

  1. Pasaj la Campina, pasaj langa Campina. Vorba „furt ca-n codru” se va schimba catre „furt ca-n pasaj” 🙂 Ce aberatii gandesc conducatorii nostri, vai de capul nostru de romani..

    1. Păi vedeti că edilul sef a avut dreptate!? Asa e,s-au speriat „bietii”campineni cand au auzit ca o sa avem pasaje si pe sus si pe jos si ca o sa mergem prin ele pana o sa ajungem la groapa comună,că tot ne-am apucat de treabă,înpuscăm doi iepuri dintr-o lovitură.

  2. Am venit de curând din Macedonia, o țară pe care o consideram modestă în comparație cu a noastră. Am mers sute de kilometri pe lângă un șantier al unei autostrăzi, care se construia numai pe pilonola o înălțime destul de mare. Toți cei din autocar spuneau același lucru:”Cum Dumnezeu, la noi nu se pot face câtva km de la Ploiești la Brașov” ? Concluzia a fost „că nu se vrea”.

  3. Comentarii bune de pus în cartea de istorie.Si de ce nu se vrea?Pentru ca muntii trebuie sa separe mai bine lumea ortodoxa de cea catolica,pentru ca Roma…….,pentru că……… .

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare