BREAKING NEWSȘtiri

Surpriză de sfârșit de an! PUZ-ul ce include construirea unui pasaj subteran la Câmpina, reintrodus pe ordinea de zi a Consiliului Local

Cel mai controversat proiect al administrației publice locale câmpinene în anul 2022, PUZ-ul ce cuprinde inclusiv amenajarea unui pasaj subteran în zona centrală a orașului, a fost reintrodus de inițiatorul său, primarul Alin Moldoveanu, pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local din acest an, care va avea loc mâine, 28 decembrie.
După câteva luni de acalmie politico-administrativă în ceea ce privește acest subiect mult discutat la Câmpina, perioadă în care edilul șef a renunțat complet să-l mai aducă în prim-planul atenției publice, iată că sfârșitul de an oferă surprize aleșilor locali care vor trebui să aprobe sau să respingă atât proiectul de hotărâre cu modificări în ceea ce privește PUZ-ul, cât și acordul de asociere în parteneriat dintre Primăria Câmpina și Consiliul Județean Prahova pentru realizarea acestui proiect.
Potrivit surselor noastre, ar fi două motive principale care l-au determinat pe primarul Alin Moldoveanu să reintroducă pe ordinea de zi a Consiliului Local cele două proiecte. Pe de o parte, e vorba despre aspectele juridice în ceea ce privește PUZ-ul, pentru care era nevoie de votul consilierilor locali în termen de 45 de la finalizarea dezbaterii publice, termen deja expirat. Pe de altă parte, matematica votului în ceea ce privește consilierii pro și contra acestui proiect pare să fi adus un echilibru odată cu demisia lui Cezar Grama din Partidul Verde și din Consiliul Local și înlocuirea acestuia cu Lorena Iordache, al cărei mandat a fost validat și care în ședința de mâine va depune jurământul.
Vă reamintim că în urmă cu mai bine de două luni și jumătate, în data de 5 octombrie, primarul Alin Moldoveanu a convocat Consiliului Local în ședință de îndată, la o zi distanță de la aprobarea în Consiliul Județean Prahova a unui acord de parteneriat cu Primăria Câmpina pentru realizarea proiectului de regenerare urbană ce include și realizarea unui pasaj subteran, iar în această ședință majoritatea consilierilor locali au respins acordul de parteneriat cu Consiliul Județean, ulterior primarul decizând să retragă de pe ordinea de zi proiectul privind aprobarea PUZ-ului.
De remarcat faptul că proiectul ordinii de zi a ședinței Consiliului Local de mâine, care cuprinde 15 puncte, nu a fost publicat până la această oră pe site-ul Primăriei, conform legii.

3 Comentarii  

  1. Va fi (re) introdus pănă va ieși ” cum trebuie” pentru băieții cu ochii albaștri! Cămpina a ajuns vai crucea ei!😓

    1. De multe ori votul,la vedere,al fiecarui consilier,în parte,este camuflat prin diverse metode.
      Sa speram ca de aceasta dată toti campinenii vor putea sa vadă,clar,cum votează fiecare consilier,ca sa stie fiecare pe cine trage la raspundere si din ce partid face parte.Independentul FILIP Costel se pare ca poate sa decidă soarta orasului.Alegatorii lui ar putea sa-i ceara socoteală,fata de ce le-a promis acesta in campania electorală.

  2. Acum acesti consilieri care voteaza proiectul privind pasajul(pentru ca asta este miza acestei hotarari si nu denumirea tehnică,lungă si pompoasa:”regenerare……..”) poate ca sunt siguri ca nu vor raspunde decat politic nu si juridic.Pai cand vezi atata lume de buna credintă care se opune,cu argumente dintre cele mai pertinente,nu poti sa spui ca nu ti-ai dat seama ca votul tau favorabil poate sa producă distrugerea orasului,cand argumentele contrare sunt incontestabile in comparatie cu elucubratiile care sustin proiectul.Daca tii se propune sa votezi ca gardul primariei sa fie intors cu susul in jos,nu poti sa votezi pentru,doar pentru ca secretarul general al Consiliului Municipal l-a avizat ca fiind legal.Iar aceasta raspundere juridica poate fi pusa in miscare si peste 5-10 ani,cand lucrurile vor deveni vizibile si cuantificabile.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare