Unul dintre cei mai devotați fii ai Câmpinei, stabilit de multă vreme în Germania, a trecut la cele veșnice în urmă cu două zile, în urma unei lungi suferințe. Cu multă mâhnire anunțăm pe această cale dispariția dintre noi a celui care a fost venerabilul ing. EDGAR GELLER (n. 19 dec. 1925, Câmpina – d. 28 apr. 2023, Düsseldorf), cetățean de onoare al Câmpinei.
Pentru cei care l-au cunoscut, dar și pentru cei ce doar și-au bucurat sufletul citindu-i minunatele cărți despre Câmpina, domnul Edgar Geller a fost, este și va rămâne un suflet mare, un Câmpinean autentic, care a reușit poate ca nimeni altcineva să fixeze pentru posteritate atmosfera aparte a acestei comunități, chiar în două epoci diferite, pe care le-a trăit personal aici. Pentru acest oraș va rămâne ca un patrimoniu veșnic, o mare comoară tot mai valoroasă de la generație la generație, ceea ce a făcut domnul inginer Geller în urmă cu două-trei decenii, prin publicarea celor două volume de amintiri intitulate „Câmpina copilăriei mele” (1996 și 2004 – volume ce evocă epoca interbelică, respectiv războiul și anii postbelici).
Fiu de intelectuali (tatăl său, prof. dr. Marco Geller, a fost inginer la societatea „Steaua Română”), Edgar Geller s-a născut și a trăit primii ani de viață în fosta vilă Alexandru Cantacuzino de pe Bulevard, cumpărată și modificată de celebrul Anton Raky; astăzi, pe locul ei se află sediul Electrica. Ulterior, copilul Edgar a locuit cu familia în casa Constantin Manciu, care se păstrează și azi aproape neschimbată pe str. Ardealului, la nr.21. În corespondența noastră din ultimii ani (pe care o voi păstra mereu în suflet), domnul Geller mi-a transmis la un moment dat și câteva cuvinte despre acel loc, în completarea amintirilor din cărțile dânsului: „Am trăit în această casă cutremurul din 10 noiembrie 1940; curtea casei era prelungită în spate cu o grădină mare cu pomi fructiferi, care ajungea până la terenurile Tenis Clubului, cu o portiță de acces direct la club. Iarna se practicau pe acele terenuri sporturi de iarnă: patinaj și hockey pe gheață.” Am speranța că generațiile prezente și viitoare de câmpineni vor avea mare grijă de casa tinereții celui care ne-a lăsat scrieri atât de importante pentru identitatea noastră.
După o viață întreagă de activitate bogată în domeniul ingineresc, răsplătită cu mari satisfacții profesionale în țara adoptivă, Edgar Geller nu a uitat Câmpina și s-a aplecat cu nostalgie și deosebit talent scriitoricesc, la o vârstă înaintată, să ne ofere amintirile sale din copilărie și tinerețe. Din ele răzbate la tot pasul mândria de a fi făcut parte dintr-o comunitate multiculturală, educată și foarte solidară, o adevărată insulă socială unde s-a trăit din plin, cu bune și rele, ca într-o mare familie. Conștientă de specificul ei aparte în acea Românie de altădată, lumea câmpineană a anilor ’30-’50, zugrăvită cu umor sau duioșie în cărțile domnului Geller, rămâne un prototip al vieții urbane europene, contribuind masiv la creionarea unui patrimoniu imaterial tot mai fragil, caracteristic orașului nostru: fenomenul tradiției intelectuale, ale cărui ecouri le trăim și noi azi. Astfel, depun aici mărturie cum în ultimii ani, familia Geller – deși departe de Câmpina dragă dânșilor – n-a ostenit în a menține contacte cu orașul nostru, cu prietenii și cunoscuții, cu mulți oameni de valoare din generații mai vechi sau mai noi, punându-i chiar în legătură unii cu alții și creând astfel experiențe unice, aducând multora bucurii sufletești, după rețeta minunată a acelei mari și unite familii care era Câmpina de odinioară.
Domnul Geller a fost binecuvântat cu o viață lungă și frumoasă, până destul de recent fiind foarte activ, inclusiv din punct de vedere fizic – la bătrânețe a fost chiar instructor de arte marțiale. Jovial și bine-dispus, elegant și mereu amabil, dumnealui a avut un mare sprijin în devotata lui soție, dintr-o familie de vechi câmpineni, doamna Mariana (născută Groșescu). Aceste momente dificile pentru dânsa, care și-a adorat soțul, sunt totodată și pentru mulți câmpineni clipe de imens regret. Chiar dacă mulți nu au avut bucuria de a-l cunoaște, destui câmpineni (și nu numai) au trimis și vor mai trimite gândurile lor de recunoștință pentru bucuriile oferite de paginile nemuritoare ce le-au mers la inimă. Pentru noi toți, care iubim și prețuim acest oraș și mai ales valorile lui autentice, Edgar Geller va rămâne o stea călăuzitoare. Căci a fost un slujitor al memoriei, un zidar al identității noastre, un truditor la înălțarea noastră sufletească. Domnul să-i facă parte cu cei fericiți, în veșnicie !
Mădălin-Cristian Focșa, 30 aprilie 2023
Ce frumos!In jurul acestei fabrici,numita „Steaua Romană”s-a format o comunitate,fără egal în provincia Vechiului Regat,pentru ca a atras investitori si oameni educati din Occident,in timp ce majoritatea zonelor acestuia erau scufundate în saracie si inapoiere.Campina oferea aproape tot: posibilitatea de dezvoltare a industriei moderne,climă blandă,peisaje ca in povesti,mult soare si pozitie geografică de invidiat.Nu întîmplator acest mic municipiu are biserică catolică maiestoasa si sinagogă.Nici comunismul n-a fost la fel de dur ca in restul Romaniei,fiindca majoritatea oamenilor acestui areal au trait mult mai bine,comparativ cu locuitorii multor zone din tara.Dar ,din pacate,acesta si-a pus amprenta negativă pe aproape toate aspectele vietii noastre,iar astazi unele tare ale sale s-au dezvoltat incat parcă „borșesc”peste marginea bunului simt.Vedem asta si in sedintele de Consiliu local.
Dar, sa revenim la nostalgie.In mod sigur ca mai sunt oameni de talia acestui inginer iubitor de Campina,însă sunt mai greu de identificat si pentru ca nu au avut talentul si disponibilitatea de a-si exterioriza sentimentele de patriotism local,in scris.Dar,care,în schimb,au facut lucruri extraordinare.Iată,de ex.,circula in folclorul campinean,chiar daca a fost in vremea comunismului,o poveste despre un director de la IRA,dacă nu mă insel,cum ca era asa de exigent,încat se penaliza singur,isi taia din salariu,pentru ca gresise în unele decizii pe care le lua.Se spunea ca la inmormantarea lui a participat aproape jumatate din oraș.Devenise o legendă.Asemenea modele,scoase la lumina,ar influenta starea de spirit actuală din oras si i-ar face pe oameni sa fie mai atenti la ce se intampla in viata publica si,de ce nu,mai mandri de orasul lor,macar de istoria acestuia.
Sunt prietena cu regretatul domn Geller din anul 1962n pe cand eu eram studenta la facultatea de Chimie Industriala din Bucuresti. Domnul Geller ,pe care l-am cunoscut
intimplator in timpul practicii industriale din anul I asa cum se numea atunci.Domnul Geller de multe ori mi-a oferit sfaturi practice valoroase in viitoarea mea profesie. Prietenia noastra s-a dezvoltat si consolidat pana in 1968 cand am devenit colegi de serviciu la acelasi intreprindere.
Colaborarea noastra a devenit foarte fructuoasa, domnul Geller oferindu-mi pretioase sfaturi in domeniul in care lucram si totodata mi-a deschis portrile unui nou aspect al activitatii noastra.Am lucrat amandoi intens in acest nou domeniu pana am ajuns la rezultate spectaculoase si intreprinderea iunde am luicrat a inrwegistrat rezultyate spectaculoase.
Diszparitia domnului Geller mi-a produs o mare duirere in suflet si profund regret. Sunt alatuiri de Mariana, adorata sa sotie , 0 condolez dar nu gasesc cuvintele care ar putea sa-i amelioreze durerea pierderii. Fie ca Puterea Divina sa o ajute pe Mariana sa infrunte aceasta pierdere cu demnitate si putere iar domnului Geller sa-i lumineze drumul unde o duce el.
Condoleante Mariana si capul sus, traieste-ti viata ca si cum Edgar ar fi alaturi de tine.
Love you
Nora
Am iubit și respectat această localitate în care am văzut lumina zilei.
M-am născut și am crescut ascultând foșnetul frunzelor de fag și tei din pădurea din spatele spitalului Voila.
Am privit orașul de la observatorul de pe dealul Muscel și ma întrebam ce este dincolo de orizontul peste care razele soarelui își strângeau aripile coborând în apus.
Câmpina,acum un loc care trăiește din amintirile celor plecați și cu speranța că cei rămași vor duce mai departe istoria locului ce-i dădea fiori lui Nicolae Grigorescu :”voi reuși vreodată sa pictez albastrul cerului de Câmpina?”
Singura stea calauzitoare este Hristos cel Inviat
Așa este ! Aici a fost o metaforă gândită la cald, și oricum am precizat că „a Câmpinei”, iar dl Geller merita un omagiu. Normal că orice lucru minunat pe lumea asta (inclusiv viața unui astfel de om și creația sa) e posibil doar datorită Celui de Sus și iubirii Sale pentru noi.
Frumoase vorbe ! Tulburătoare ! Mă bucură sa aud povestindu_se lucruri atât de frumoase despre Campina noastră dragă ! Visez cu ochii mintii la acele vremuri,la oamenii care au trăit atunci și care,după atâta amar de vreme ne au lăsat prin vorbele lor,o fărâmă din dragostea purtata acestui orășel ! Drum lin către stele domnule Geller!
Vă mulțumesc, pentru că, deși nu L-ați cunoscut, ați găsit cuvinte înduioșătoare despre cel ce a fost soțul meu o jumătate de veac.
MG
….”locului ce-i dădea fiori lui Nicolae Grigorescu”.Sa ramană aceste vorbe,de-a pururi,pe frontispiciul acestui oraș.
Multumim Robert Baicoianu!