Potrivit portalului instanțelor de judecată al Ministerului Justiției, vineri, 14 octombrie, Alexandru Chirobocea, fost primar al comunei Telega, a primit o sentință prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, fiind înregistrate 257 de acte materiale.
Chirobocea se va afla în schimb sub supraveghere judiciară timp de patru ani, cu interzicerea anumitor drepturi cum ar fi acela de a fi ales în funcții publice și va presta muncă neremunerată în folosul comunității timp de 60 de zile în cadrul Primăriei Telega ori a Căminului Cultural din localitate.
Instanța de judecată a admis și acțiunea civilă formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, obligându-l pe inculpat la plata sumei 388.877 lei plus penalități calculate potrivit codului de procedură fiscală.
Vă reamintim că Alexandru Chirobocea a gestionat în ultimii ani, dincolo de afacerile în domeniul construcțiilor, și adăpostul pentru câinii comunitari din zona Câmpina, perioadă în care mai multe asociații pentru protecția animalelor au reclamat autorităților condițiile precare în care erau ținuți câinii capturați.
Alexandru Chirobocea a fost în trecut primar al comunei Telega și a candidat inclusiv la ultimele alegeri locale din 2020 din partea PPU-SL, nereușind să obțină însă nici măcar un loc în Consiliul Local.
De ce cu suspendare? O nouă ” victorie” a justiției din România? Deci omul fură pe rupte ani de zile , cum o fi ajuns primar cu înfățișarea asta???, iar tovarășii judecători îl achită.Vorbim de justiția care își face reclamă pe la TV sau radio și ne îndeamnă să avem încredere în actul de justiție!?!🤑
diss, ideea nu e sa umplem puscariile de x sau y (carora le-am plati noi cazarea) care au facut evaziune, ideea e sa se recupereze prejudiciul. Asta e ideea de baza in tarile civilizate. Executare sa fie pentru chesti cu adevarat nasoale, pentru crime, violuri, pedofilie, pentru terorism, pentru tradarea statului, pentru droguri, nu pentru o evaziune de 78 mii de euro, altfel ar trebui sa intre la inchisoare toti patronii de multinationale si s-ar supara ambasadele 😀
Nu te contrazic dar mă îndoiesc că s-a recuperat vreun leu!
De la inculpatul Tiseanu cati bani sau recuperat din cei 140mii roni cat a fost evaluata paguba?Afost numit Director cu salariu mare sa poata plati paguba?a furat si motorina de la sere si de ce?Sistem MAFIOT ,cotizezi si esti PROTEJAT.Cine nu cotizeaza este incarcerat la puscarie?Cand vine Floricon sa curete si sa adune GUNOIUL din Politica?
Petre, Floricon-ul este foarte bine reprezentat in politica, patronul a fost membru psd (cred) si un director de acolo e consilier local 😀 La Tiseanu si eu sunt curios cum se termina procesul, dar fata de altii cu dosare al lui este super slabut, probabil i-a fost facut dosar de celebra unitate de elita de la Ploiesti ca sa vina „altul” in locul lui. „Altul” care vrea tot cu gruparea de la Ploiesti sa darame tot centrul Campinei.. halal tara..
Nu exista comparație. Prin Telega este subiect tabu Chirobocea. Tiseanu chiar dacă are studii superioare este inferior la multe capitole cu palarierul. Tiseanu are piscina, a carat Pietris din gârlă și materiale de la Tcm, a avut firma de transport, firma de construcții, a fost hingher… Și a fost mai bun și decât prof Buga
Chirobocea,candidatul de serviciu:ARD,PRM,PSD,PPUSL.La fel este și Sorin Buga acum,ia partidele la rand,și se vaita aia cu protecția animalelor ca le arunca câini în curte peste gard.Nu țin cu semianalfabetul dar nici cu Barca lui Firicel sau Arca lui Norocel