BREAKING NEWSȘtiri

„Câmpina Summer Park Music 2022” sau 10.000 de euro pentru cinci cântări în aer liber

După doi ani de restricții impuse de autoritățile guvernamentale, pe fondul pandemiei, municipalitatea câmpineană încearcă să ofere publicului larg, anul acesta, un nou format de eveniment și anume o serie de concerte în aer liber sub egida „Câmpina Summer Park Music 2022”, manifestare în cadrul căreia vor fi organizate cinci spectacole de jazz, rock și folk în Parcul Regele Mihai I din centrul civic.
Primăria Câmpina, Consiliul Local și Casa de Cultură „Geo Bogza”, organizatorii manifestării, au anunțat și programul concertelor din această vară, ce vor avea loc în perioada 25 iunie – 3 septembrie, după cum urmează:
– 25 iunie, ora 20.00  Kempes acustic
– 23 iulie, ora 20.00 Semnal M
– 13 august, ora 20.00 Mircea Baniciu
– 27 august, ora 20.00 Mircea Vintilă
– 3 septembrie, ora 20.00 – Ducu Bertzi and Friends

În ceea ce privește costurile din bugetul public, acestea se ridică la aproximativ 10.000 euro, cea mai mare parte din această sumă fiind cheltuită, potrivit afirmațiilor Alexandrei Toma, responsabilul Casei de Cultură „Geo Bogza”, pentru onorariile artiștilor, astfel: Kempes acustic – 12.200 lei, Semnal M – 10.950 lei, Mircea Baniciu – 8.250 lei, Mircea Vintilă – 6.850 lei, Ducu Bertzi and Friends – 8.250 lei.
„În 2021 Casa de Cultură ”Geo Bogza” a pus bazele unui proiect prin care a încercat să vină în întâmpinarea publicului cu trei concerte pe timp de vară, în parcul Regele Mihai. Finanțarea a fost mică atunci și ne-am orientat către artiști locali, fiind prima încercare de acest gen pentru instituția noastră. Cu toate acestea, considerăm că evenimentele au fost un succes, dovadă fiind reacția publicului și pozele existente. În 2022, conducerea instituției a dorit să continue și să dea amploare acestui eveniment, considerând că aducerea artei în stradă este un lucru benefic. Drept urmare, am solicitat și am primit de la Consiliul Local o finanțare de 50.000 de lei pentru a organiza 5 spectacole în aceeași locație. De data aceasta, ne-am orientat la soliști renumiți pe plan național, din sfera jazz, rock, folk. De asemenea, am dat și un nume manifestării, ”Câmpina Summer Park Music”, dorindu-ne ca aceasta să devină, poate, o tradiție pe scena evenimntelor culturale locale” – ne-a declarat Alexandra Toma.
Cât de realiste sunt onorariile plătite pentru aceste cântări este greu de spus. Prin comparație, anul acesta, organizatorii Festivalului de Jazz-Rock Câmpina, care a ajuns la cea de-a zecea ediție, vor cheltui aproximativ 12.000 de euro din fonduri private pentru nouă concerte ale unor trupe de renume național și internațional.

Un comentariu

  1. „considerăm că evenimentele au fost un succes, dovadă fiind […] și pozele existente”. Pozele sunt o dovada a succesului? 🙂 Eu fata mai prostuta ca asta n-am mai vazut decat in filmele dupa romanele lui Jane Austen. Din pacate fetele astea care au multe „succesuri” devin emblematice!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare