BREAKING NEWSȘtiri

Câmpina se pregătește să strălucească de sărbători, în ciuda crizei energetice

Cererea UE de reducere a consumului de energie se pare că nu impresionează prea tare administrația locală câmpineană, așa cum n-a impresionat-o nici pe Olguța Vasilescu, edilul Craiovei, care încă de la jumătatea lunii noiembrie a aprins instalațiile și decorațiunile în Bănie.
În anul 2021, Primăria Câmpina aloca din bugetul local 60.000 de euro pentru decorațiunile stradale specifice sărbătorilor de iarnă. Contractul încheiat cu societatea MK Lighting SRL prevedea închirierea, montarea și demontarea ornamentelor. După o perioadă de pandemie care ne-a privat de multe bucurii, cheltuiala, dublă față de anii precedenți, părea întrucâtva justificată. Oamenii s-au bucurat și au făcut sute de fotografii în decorul feeric amenajat pe bulevardul principal.

Pentru sărbătorile de iarnă 2022-2023 a fost aplicată aceeași procedură a închirierii decorațiunilor. Potrivit datelor din Serviciul Electronic de Achiziții Publice, administrația locală a făcut o achiziție în valoare de 37.093 euro (fără TVA) pentru închirierea ornamentelor de la aceeași MK Lighting SRL, de a căror montare/ demontare se va ocupa societatea Power Energy Sud pentru suma de 12.371 euro (fără TVA). Un alt contract în valoare de 2.727 euro (fără TVA) a fost semnat cu firma Cris Dream Impex de la care au fost cumpărate instalații pentru brad, cabluri, bride pentru montaj etc. În total, o cheltuială de 62.000 euro cu TVA inclus. Sau, prin comparație, o cheltuială aproape egală cu costul PUZ-ului pentru regenerarea urbană locală ce include și realizarea unui pasaj subteran, o documentație plătită din bugetul public care nici până azi nu a fost supusă aprobării în Consiliul Local.
În timp ce în Europa administrațiile locale iau măsuri drastice pentru reducerea consumului de curent electric, iar în țara noastră sunt școli care riscă să fie închise de teama facturilor uriașe la gaz și energie, se pare că nouă ne dă mâna să facem în continuare astfel de cheltuieli care apasă pe bugetul public. Este adevărat că instalațiile sunt prevăzute cu becuri led, care au un consum mult mai redus de energie electrică, însă contextul social actual ne obligă să vedem dincolo de acest aspect.
În multe orașe europene oficialii nu s-au limitat doar la a folosi exclusiv instalații cu becuri led, ci au redus simțitor numărul acestora ori au limitat timpul de funcționare, într-un gest de solidaritate cu cei care se confruntă cu greutăți în ceea ce privește plata facturilor de utilități, dar și pentru a încuraja astfel populația să reducă consumul de energie electrică. (E.P.)

8 Comentarii  

  1. Nu se vaita pana acum primarul ca n-avem bani, ca nu stiu ce? Ipocrizie fara limite, pentru a mai castiga cateva voturi..

  2. FELICITARI pentru articol! Foarte bine scris! Ar trebui ca macar o asociatie din Campina sa dea in judecata primaria pentru aceste decizii. Cum sa dai 60.000 euro pentru beculete? Cat de idiot sa fii sa nu tii cont de realitatile momentului? Ce mi-e Moldoveanu, ce mi-e CL! Toti o apa si-un pamant! Astia nu judeca nici cat un copil. Degeaba spun multi din CL ca n-au cu cine, ca nu pot face mai multe etc. cand la vot nu se opun „marelui politician” Moldoveanu. Prosti suntem noi ca nu-i dam in judecata la fiecare deturnare din asta de fonduri: 60.000 beculete, 150.000 spectacol de revelion si asa mai departe. Nu ne mai facem bine!

  3. Consiliul local + primarul actual = cea mai slabă administrație din ultimii 500 de ani.Absolut nimic notabil în 2 ani de guvernare.

  4. Poate o fi pus niscaiva panouri fotovoltaice si nu stim noi,ca doar traim în cea mai însorită zonă din Romania!?😝
    Proiectul acela de Regenera…,mai bine zis de Degenerare urbană va fi supus dezbaterii în Consiliul Local,asa cum a zis,tot în cadrul unei sedinte extraordinare,cand o face „rost”😆 de toate voturile necesare(se lucreaza la convingerea sau coruperea prin orice mijloace a consilierilor).După acest aranjament cu iz penal,proiectul,brusc,devine foarte,foarte urgent si numai prin sedinta extraordinară inopinata se poate „aproba”în Consiliu!!!
    Pietarii zic ca Piata Centrală se va muta la FIBEC,adica devine mai de margine,ca deh trebuie sa aibe loc marele santier in centru,cel cu marele pasaj,”visul”faraonului vremelnic.Deocamdată,vrea sa ne „orbească” cu luminile.Chiar asa,cand s-o deschide santierul asta aproape pe toata suprafata ocupată cu luminite de craciun,firma norocoasă unde o sa le mai pună?!Probabil pe kiroave si excavatoare,asezonate cu mult praf în loc de zapadă😁😁😁.Nu mai radeti,că o sa fie ca în Ucraina pe aici.😒😒😒 Probabil ,ca d-aia pune atat de multe acum,sa scoată,anticipat,parleala cu afacerea asta!

    1. Daca reuseste sa corupa inca cativa consilierii (cu siguranta ca da ca nu par consilierii astia modele de urmat) si incepe pasajul, va monta in continuare si beculete pe escavatoare, pe marginea santurilor, gaseste el ca asa e la romani: daca trebuie sa sifoneze cateva mii de euro in interes personal sau de grup orice e posibil.

  5. Instalațiile care utilizează leduri sunt utilizate de câțiva ani la confecționarea instalațiilor pentru sărbători.
    Cred ca ar trebui verificată frecventa cu care o firma câștiga aceste contracte, sunt cumva aceeași e anul trecut ?
    Un sondaj in rândul cetățenilor despre aceasta oportunitatea sau amploarea acestei acțiuni ar fi fost mai potrivit. Se pot face la un nivel mai redus sau montate in locurile cele mai importante din oraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare