Primăria Câmpina a lansat o nouă versiune a site-ului instituției, cu scopul de a facilita accesul cetățenilor la informațiile publice. Printre modificările aduse se numără o navigare mai simplă pentru formularea unei petiții, trimiterea unei sesizări sau urmărirea dispozițiilor emise de primar.

Una dintre noutățile site-ului este posibilitatea de a programa online o audiență de 15 minute cu primarul municipiului, Irina Nistor, printr-o platformă de videoconferință. Cetățenii pot alege o zi și un interval orar disponibil dintr-un calendar, completând ulterior datele de contact. După efectuarea programării, solicitantul primește un e-mail de confirmare, iar link-ul de conectare la aplicația Zoom este transmis prin SMS, la numărul de telefon indicat, înainte de desfășurarea audienței.
Site-ul anunță și o aplicație destinată parcărilor din Câmpina, care însă nu este momentan funcțională.
Deși noul site aduce îmbunătățiri, o parte din conținut se află încă în fază de construcție.
Printre secțiunile marcate ca fiind în lucru se numără cele dedicate consultărilor interministeriale, Registrului asociațiilor, fundațiilor și federațiilor luate în evidență de instituție, precum și situația incidentelor de integritate.
De asemenea, arhiva ședințelor de consiliu local prezintă lacune, fiind disponibile doar câteva ședințe.
Site-ul păstrează totodată informații neactualizate preluate din versiunea anterioară. Astfel, la secțiunea dedicată structurii primăriei apare încă mențiunea Centrului de Informare Turistică, deși acesta a fost desființat recent. De asemenea, secțiunea „Orașul în imagini” conține aceleași fotografii vechi, fără completări recente.
Per ansamblu, noul site reprezintă un pas înainte în direcția digitalizării și a unei administrații mai transparente, însă actualizarea completă a informațiilor și finalizarea tuturor secțiunilor vor fi necesare pentru ca platforma să răspundă pe deplin nevoilor cetățenilor.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!