EDITORIAL. Sfîrșitul Mineriadei

Sub emoția loviturii de la Cotroceni cu numirea lui Veștea, comemorarea Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a trecut oarecum neobservată. Ca și sentința prin care Tribunal Militar București i-a achitat pe șefii Jandarmeriei în dosarul „10 August”. Ca de  obicei, cînd scriu în mijlocul unor evenimente, pînă veți citi aceste rînduri multe lucruri se pot schimba  imprevizibil. Prima observație: dl. președinte s-a dovedit un om politic adevărat și puternic, chiar dacă și-a exercitat aceste calități împotriva democrației și a moralei politice. A doua observație: pe care o scriu a N-a oară în acest cvadrat: PSD este cancerul societății românești. Să analizăm o singură frază: PSD susține că noul guvern va urma la literă fostul program de guvernare, dar este împotriva austerității „promovate de Bolojan” (asta spune acum la Radio dl. Cătălin Zamfir, liderul din Senat al PSD). Cele două susțineri sînt riguros contradictorii, nu se poate explica cum un singur om, fie el și premier, ar putea face ca un program bun să ducă la pauperizare. PSD face, de la alegerile din 2024 încoace, cel mai murdar joc politic, nu le-a ieșit mineriada electorală de atunci, au luat ei înșiși bîtele voturilor în cîrcă, dar s-au replicat cu o viteză incredibilă. Au folosit cu abilitate masa electorală a extremiștilor ca sperietoare pentru partidele democratice. Faptul că nu au mai avut răbdare nici măcar pînă la rotativă, arată cît de periculos este (într-adevăr) Bolojan pentru ei. Deocamdată totul se joacă și toată lumea, începînd cu președintele, pare a-și zice: la naiba cu Constituția, cu legile, cu interesul național, acum e momentul să dăm lovitura! Se poate anticipa cu siguranță că, indiferent de cum le vor ieși combinațiile (politicienii noștri sînt niște Giani din  Las Fierbinți, obsedați de combinații  aiuritoare), de cum le vor contrazice noile alianțe ceea ce zic în aceste zile,  vor ieși cu pieptul înainte, vor invoca bombastic interesul național  pentru care ei s-au sacrificat, vezi Doamne, au ignorat interesul partidului. Adică, mai clar, dacă interesul de a avea un guvern cere să ne aliem cu AUR, ne aliem cu tot „sacrificiul de imagine”, „pentru binele țării”.

Eu cred invers: decît un asemenea guverncu PSD și AUR (indiferent dacă uniți pe față sau doar în culise, ca la moțiune), mai bine starea de provizorat cu guvernul interimar încă un an (zic și eu…). Majoritatea oamenilor normali din România se simt pur și simplu murdăriți, încleiați ca de o fructă zemoasă de pasta asta urît mirositoare care se cheamă politica națională. Cinismul minciunii, precaritatea intelectuală, inconsistența morală sînt jignitoare pentru majoritatea normală a oamenilor. Cînd îi auzi, îți vine să te sinucizi. Sau să te muți în altă țară (ca să citez dintr-un poet azi interzis). Asta despre partide… oamenii. Bolojan iese întărit, s-a dovedit a avea sînge-n instalație, ca s-o citez de astă dată pe harpia Olguța. Politicianul cel mai puțin demagog, obsedat de cifre și de concret, care nu vinde gogoși de Buzău (știți la ce mă refer). Poate cîștiga sau pierde actuala bătălie, poate rămîne în PNL sau să-și facă propriul partid, poate fi un candidat cu primă șansă la viitoarele prezidențiale. Tomac, vădit inconsistent, mult prea mare pălăria de premier, mai ales a unui așa-zis guvern tehnocrat în care însă miniștri sînt marionete ale partidelor. Păi dacă un guvern puternic, cu cîțiva miniștri excelenți, nu a putut adînci reforma administrației și a fost doborît de jocuri împuțite de culise, cum ar putea-o face un guvern a cărui cheie este la conducerile (nu totdeauna cele oficiale) partidelor? Dl. Bolojan relata într-un interviu că miniștri PSD erau foarte corecți în ședințele de guvern, votau măsurile hotărîte, apoi primeau ordin de la partid să declare altceva. Cel mai mare pericol pentru PSD ar fi fost ca acest guvern să reușească.

Veștea, una din numeroasele fantome politice, trădător asumat, cu sofisme de doi bani găuriți și gramatica în orificiul respectiv și-a început negocierile tocmai cu partidele pe care Tomac a avut decența să le ignore. Persoană total lipsită de credibilitate intern și, mai ales, extern. Cum să negociezi un guvern cu Ponta sau Ana Maria Gavrilă? Se sparie gîndu’ de tot acest catalog de dezastre. În ultimul moment aflu că d-na Gavrilă cere Externele, iar Ninel Peia Apărarea, se negociază intens și cu dușmanul absolut: AUR. Apropo: criza actuală ar trebui să ne dea curajul să punem în discuție prevederea constituțională care oferă automat minorităților locuri în parlament (UDMR e caz separat). Chestie, se pare, unică pe plan european. Numai aparent democratică, în realitate ea înseamnă un fel de primă electorală pentru partidul de la putere cu care vor vota aproape fără excepție. S-ar putea găsi modalități mult mai eficiente și mai puțin falsificatoare pentru democrație de a apăra drepturile minorităților. Cum ar fi, de exemplu, reintroducerea instituției senatorilor de drept? Nu sînt chestiuni colaterale situației de colaps politic de azi, tocmai în aceste momente trebuie gîndit în perspectivă lungă. Grindeanu, un nimic extrem de periculos. Invocă obsesiv dezastrul în care ne-am afla (nu e atît de mare cît se urlă), dar nu spune că ei l-au provocat. În sfîrșit, omul tare al zilei: Nicușor Dan. Nimeni nu i-a înțeles încă jocul. Seninătatea cu care-și ignoră electoratul e totuși bizară. Greu de citit! Cum vom ieși din criză? Fiți liniștiți, gîndiți-vă la cea mai rea variantă! Aia va fi!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN