Sport

FOTBAL ● FC Muscelul, victorie dramatică în ultima fază. CS Câmpina și Sportul Câmpina, victorii categorice

FC Muscelul Câmpina – CS Ariceștii Rahtivani: 2-1

FC Muscelul Câmpina este, fără doar și poate, echipa revenirilor de scor. Reușiseră deja în acest sezon două reveniri spectaculoase, cu Arizona Zalhanaua și Caraimanul Bușteni, pe teren propriu, iar sâmbătă, sinteticul de la Petrol a fost martorul unei noi reveniri de senzație.
Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus ofensiv pentru FC Muscelul, care a pus constant presiune pe defensiva adversă. Golul celor de la Ariceștii Rahtivani a venit după prima jumătate de oră de joc, în urma unei faze controversate. Câmpinenii atacau, Ștefan Floștoiu a primit mingea în interiorul careului și a fost faultat. Arbitrul Ionuț Neagu a aplicat legea avantajului, iar câmpinenii au trimis mingea în bară transversală. În urma acestei faze, oaspeții au pornit pe contraatac, iar Daniel Cristea a marcat golul de 1-0 pentru CS Ariceștii Rahtivani, acesta fiind și scorul pauzei.

În repriza secundă, elevii lui Mircea Hagianu au intrat pe teren hotărâți să marcheze cât mai repede, iar în minutul 50, Raul Dumitrașcu a prins un șut superb de la peste 25 de metri și a restabilit egalitatea.
Pe tot parcursul meciului, câmpinenii au căutat golul victoriei, în timp ce adversarii din Ariceștii Rahtivani s-au închis bine în defensivă, încercând să lovească pe contraatac. Până la urmă, golul victoriei a venit în minutul 90+5, când, în urma unui corner, Ionuț Dafinoiu a reluat cu capul centrarea lui Ionuț Mititelu direct în plasele porții, declanșând o bucurie „nebună” pe sinteticul de la Petrol.

ACS Gherghița – CS Câmpina: 1-5

CS Câmpina a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. La Gherghița se câștigă extrem de greu. Pe terenul nou-promovatei au trecut în acest sezon atât liderul ACS DP Cornu, cât și Progresul Drăgănești, fără să reușească să se impună. Înaintea meciului din acest weekend, ACS Gherghița nu mai pierduse pe teren propriu din luna noiembrie a anului trecut.

Jucătorii antrenați de Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu și-au făcut meciul ușor încă de la început. Florin Țone a deschis scorul în minutul 3, iar George Băcioiu a majorat avantajul câmpinenilor în minutul 11.
La adăpostul celor două goluri, jucătorii de la CS Câmpina și-au putut impune jocul fără probleme, marcând din nou în minutul 25, prin același George Băcioiu.
În repriza secundă au marcat și gazdele, golul de onoare fiind înscris de Mihai Condu în minutul 60. Apoi, în tabăra câmpineană, George Băcioiu a bifat un nou hat-trick, iar în minutul 85, Constantin Bărcănescu a stabilit scorul final: 5-1 pentru CS Câmpina.

Clasament Liga IV Prahova:

    1. ACS DP Cornu – 59 pct
    2. ACS Progresul Drăgănești – 58 pct
    3. CSO Boldești-Scăeni – 56 pct
    4. CSO Comarnic – 51 pct
    5. CS Câmpina – 50 pct
    6. CSC Avântul Măneciu – 38 pct
    7. ACS Gherghița – 34 pct
    8. ACS Petrosport Ploiești – 30 pct
    9. CS Aricești Nedelea – 29 pct
    10. CSL Vărbilău – 25 pct
    11. CS Mănești 2013 – 23 pct
    12. CS Valea Călugărească – 23 pct
    13. CS Tineretul Gura Vitioarei – 22 pct
    14. CS Brazi – 18 pct
    15. AFC Brebu – 14 pct
    16. CS Bucov – 0 pct

Sportul Câmpina – CS Șirna Varnița: 7-0

Sportul Câmpina a disputat „acasă”, la Bănești, un meci fără istoric, dominat din primul până în ultimul minut de jucătorii antrenați de Marius Pălăncianu.
Fosta finalistă în Cupa României, CS Șirna Varnița, a rezistat doar o jumătate de repriză, până când Mihai Dogaru a deschis scorul în minutul 21. A urmat apoi un adevărat festival de goluri, iar până la pauză Sportul Câmpina conducea deja cu 4-0, grație golurilor marcate de Daniel Dogaru (31, 42) și Vali Bădăran (35).

Sportul Câmpina a continuat să marcheze și în repriza secundă. Daniel Dogaru și-a completat hat-trick-ul în minutul 55, apoi Mihai Dogaru a reușit la rândul său dubla, pentru ca Vasile Corneanu să închidă tabela în minutul 85.

Clasament Liga V Prahova, Seria Vest:

    1. CS Mănești 2013 Arizona Zalhanaua – 57 pct
    2. FC Muscelul Câmpina – 56 pct
    3. CS Unirea Cocorăștii Colț – 51 pct
    4. CS Caraimanul Bușteni – 49 pct
    5. CS Strejnicu 2021 – 49 pct
    6. CS Ariceștii Rahtivani – 42 pct
    7. AS Genesis Filipești de Pădure – 40 pct
    8. Avântul Măgureni – 34 pct
    9. Voința Adunați – 32 pct
    10. ACS Sportul Câmpina – 29 pct
    11. ACS Petrolul Ologeni – 29 pct
    12. AS Târgșorul Vechi Stăncești – 26 pct
    13. CS Scorțeni Bordeni – 19 pct
    14. ACS Viitorul Puchenii Mari – 11 pct
    15. CS Șirna Varnița – 6 pct
    16. ACS Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii – 4 pct

Programul etapei viitoare:

Sâmbătă, 2 mai:

  • Ora 11:00 – CS Câmpina – ACS Petrosport Ploiești
    (Liga IV Prahova, etapa 24, Teren Sintetic „Petrol”, Câmpina)

Duminică, 3 mai:

    • Ora 11:00 – Caraimanul Bușteni – FC Muscelul Câmpina
      (Liga V, Seria Vest, etapa 24, Stadion „Caraimanul”, Bușteni)
    • Ora 11:00 – AS Târgșorul Vechi Stăncești – Sportul Câmpina
      (Liga V, Seria Vest, etapa 24, Stadion Stăncești)

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare