Astăzi, 22 octombrie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, a avut loc evenimentul „Acronis Cyber Protect Cloud”, o inițiativă menită să promoveze siguranța în mediul online, o temă tot mai importantă într-o lume aflată în plină digitalizare.
Evenimentul a reunit seniorii comunității câmpinene într-un cadru menit să le ofere informații esențiale despre navigarea sigură pe internet și protecția datelor personale. Mesajul principal al întâlnirii a fost acela că protecția trebuie să existe nu doar în lumea reală, ci și în cea virtuală, unde amenințările sunt tot mai subtile și mai greu de recunoscut.
Organizatorii au subliniat importanța educației digitale și a vigilenței în fața fraudelor online. Participanții au fost îndrumați să recunoască principalele riscuri – înșelătoriile telefonice, e-mailurile false și capcanele de pe rețelele sociale – și au învățat câteva reguli simple care pot preveni atacurile cibernetice: utilizarea parolelor puternice și a autentificării în doi pași; verificarea autenticității site-urilor („https://” și simbolul lacătului); evitarea linkurilor și mesajelor suspecte care cer date personale.
Evenimentul a fost o lecție despre responsabilitate și educație digitală, demonstrând că siguranța online este o preocupare comună, indiferent de vârstă.
Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă de campanii desfășurate de Acronis Romania dedicate securității cibernetice pentru seniori, prin care persoanele în vârstă primesc instrumente practice și cunoștințe utile pentru a naviga în siguranță în mediul digital.
Din partea administrației locale au fost prezente primarul Irina Nistor, viceprimarul Livia Lupu și administratorul public Adina Gîrbăcică.




Nu sunt bani pentru acești seniori deosebiți în fața cărora trebuie să facem o reverență adăncă! În schimb sunt bani, mulți, pentru tot felul de șușanele, concerte cu ” artiștii ” consacrați ai României, tărguri de tot felul sau sponsorizarea unor echipe de fotbal care nu produc absolut nimic notabil pentru comunitatea cămpineană.Actuala administrație nu se abate de la regula celorlalte administrații: bani cheltuiți aiurea, proiecte majore ioc , festivism căt cuprinde și cam atăt. Și uite așa încet, dar sigur, Cămpina s- a transformat într- un tărg prăfuit .