Stadionul „Poiana” a găzduit, la mijlocul săptămânii trecute, două partide amicale internaţionale ale reprezentativelor feminine de junioare sub 17 ani ale României şi Moldovei. În primul meci disputat marţi, România s-a impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Andreea Herczeg. Prima partidă a fost arbitrată de câmpinenii Mihai Amorăriţei – Roxana Bănăseanu şi Ştefan Călăraşu.A doua zi s-a disputat revanşa amicală dintre echipele reprezentative de junioare sub 17 ani ale României şi Moldovei. La fel ca şi în prima partidă, româncele antrenate de Mirel Albon s-au impus în faţa moldovencelor, dar de această dată la o diferenţă mai mare: 6-0. Golurile au fost marcate de Cristina Sandu (3), Alexandra Luncă (2) şi Andreea Herczeg. Al doilea joc a fost arbitrat de câmpinenii Mihai Amorăriţei – Ştefan Călăraşu şi Dragoş Pantilie. Din păcate, la ambele meciuri, tribunele au fost, practic, goale.



Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!