Știri

Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina şi prin avansări în grad

25 octombrie este – după al doilea război mondial – data la care, în mod tradiţional, se sărbătoreşte Ziua Armatei. Şi anul acesta, la Câmpina manifestările desfăşurate la Monumentul Soldatului Necunoscut au avut parte de aproximativ acelaşi ritual – intonarea imnului naţional, ceremonial religios, o alocuţiune a colonelului (r) Marian Dulă, din partea Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, precum şi depunerea de coroane de flori.
Spre deosebire de anii anteriori, ieri s-a dat citire şi unui ordin al ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, privind avansarea în grad a mai multor ofiţeri. Astfel, a devenit general (cu o stea) Ion Ciurea, iar la gradul de colonel au fost înaintaţi – printre alţii – şi Viorel Bondoc, Lucian Cercel (ambii şi consilieri locali), precum şi Lucian Draghia, fost salariat al Primăriei Câmpina.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare