Știri

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Câmpina alături de Gașca Zurli

1 Iunie 2026 a fost o zi specială, mai ales că, în acest an, pe lângă Ziua Internațională a Copilului, creștinii ortodocși au sărbătorit Sfânta Treime, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Din acest motiv, rămâne un semn de întrebare dacă organizarea evenimentului la ora 10:30, când slujbele speciale dedicate acestei zile erau în plină desfășurare, a reprezentat cea mai inspirată alegere.
Chiar dacă au existat părinți nemulțumiți de spectacolul susținut de Gașca Zurli, pentru sutele de copii prezenți în Centrul Civic a fost o zi de neuitat. Cei mici au dansat și au cântat alături de artiștii care au oferit un spectacol plin de energie și voie bună.

Lipsa activităților educativ-sociale, o dezamăgire pentru mulți câmpineni

Mulți câmpineni au atras atenția asupra lipsei activităților clasice care aduceau copiii împreună de 1 Iunie. Au lipsit concursurile de desene pe asfalt, competițiile de biciclete și întrecerile sportive între școli, activități care, nu cu mult timp în urmă, reprezentau o tradiție a orașului de Ziua Copilului.
De fapt, nici numărul atracțiilor dedicate celor mici nu a fost foarte mare. În afara unui tobogan gonflabil, a clasicului aparat de box – prezent la aproape toate evenimentele organizate de autoritățile locale –, a unui stand cu vată pe băț și a unei tarabe cu porumb fiert, amplasate în parcarea Hotelului Muntenia, copiii nu au avut la dispoziție prea multe opțiuni de petrecere a timpului.

Nici acest aspect nu a fost lipsit de critici. Mai mulți părinți au folosit rețelele sociale pentru a-și exprima nemulțumirea, în special în legătură cu prețul considerat ridicat pentru accesul la toboganul gonflabil, unde cei mici se puteau distra doar câteva minute.
În ciuda nemulțumirilor exprimate de o parte dintre adulți, cel mai important lucru rămâne faptul că cei mici s-au putut bucura de câteva ore de distracție. Autoritățile locale au găsit, până la urmă, o soluție pentru a marca Ziua Copilului și în acest an, în contextul unei presiuni tot mai mari asupra bugetelor locale, generată inclusiv de măsurile adoptate la nivel central.

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare