Știri

Ziua în care ne-a fost rușine să mai fim fericiți

Noi, generația ‘70 – ’80 – ‘90, am crescut cu magnetofonul, Europa Liberă, walkman-ul în buzunar, cu chitara de la focul de tabără și cu inimile pline de vise.
Ne bucuram de un film pe casetă, de un suc la sticlă, de o melodie în topuri.
Am știut ce înseamnă să te emoționezi de la o piesă, să cânți până răgușești, să dansezi până te dor tălpile.
Și totuși, undeva pe drum, am pierdut ceva esențial, bucuria de a fi vii.
Am fost la câteva evenimente în ultima vreme – concerte, piese de teatru, evenimente stradale. Oameni mulți, artiști pe scenă, lumini, emoție, sunet bun. Totul părea pregătit pentru o seară de bucurie. Și totuși, ceva lipsea.
În jurul meu – fețe. Doar fețe. Nu ochi care sclipesc, nu palme care bat ritmul, nu voci care cântă. Doar priviri goale, abia animate de politețea de a fi acolo.
Am realizat că nu mai știm să ne bucurăm. Că am uitat cum se face. Că ne e rușine să fim vii.
Da, suntem o națiune care s-a specializat în a suporta, nu în a simți. Ne place să credem că suntem puternici, serioși, responsabili. Dar în spatele acestei rigidități se ascunde o mare oboseală sufletească. O tăcere grea, care nu mai lasă loc bucuriei.

Am tot auzit replici de genul:
„Nu dansez, că mă vede Getuța și mă face de râs”.
„Nu bat din palme, sunt bărbat, nu copil”.
„Nu zâmbesc, că mâine merg la muncă”.
Suntem prizonierii propriei imagini. Trăim mai mult pentru aparență decât pentru emoție. Și, între timp, viața trece pe lângă noi liniștită, dar ireversibilă.
Este incredibil cât de mult ne pasă de ce se spune și cât de puțin ne pasă de ce simțim.
Am devenit serioși până la suferință.
Nimeni nu mai are voie să se bucure prea tare, să râdă prea mult, să trăiască prea liber că imediat vine cineva să-l repună „la locul lui”.
Sigur, știu. Trăim vremuri grele. Politicul e o glumă proastă, economia e un coșmar, oamenii duc pe umeri poveri uriașe.
Dar oare cât de jos trebuie să ajungem ca să înțelegem că bucuria e singura formă de supraviețuire?
Ne-am transformat în spectatori apatici ai propriei existențe. Privim, dar nu participăm. Comentăm, dar nu simțim. Ne indignăm pe rețele, dar la un eveniment rămânem imobili, ca niște statui cu bilet plătit. Sigur, nu toți. Întotdeauna mai e cineva care cântă cu inima, care râde, care se ridică de pe scaun. Dar, din păcate, aceia sunt excepția, nu regula.
Și, mai grav decât atât, copiii noștri ne privesc.
Ne văd triști, absenți, fără chef de nimic. Ne văd oftând în loc să râdem, criticând în loc să iubim, tăcând în loc să simțim.
Ei învață că bucuria e periculoasă, că râsul e indecent, că libertatea e o slăbiciune.
Le transmitem, fără să vrem, o lecție tristă: „Nu simți prea tare, nu te bucura prea mult, nu deranja cu fericirea ta”.
Și totuși… bucuria nu e un moft, e un act de rezistență. Să zâmbești azi, în țara asta, e o formă de curaj, deși cei care te vad râzând prin supermarket spun că sigur ai consumat ceva. Să dansezi fără rușine e o declarație de libertate, deși cei care te văd dansând cred că ești penibil și probabil cu ceva probleme la mansardă. Să aplaudăm, să râdem, să trăim, sunt gesturi simple, dar revoluționare, deși cei care te văd făcând asta cred cu tărie că viața ta este una lipsită de griji și de-asta îți permiți, cu toate că, fiecare om care are curajul să se bucure în public își poartă în suflet propriile neajunsuri.
Poate că nu putem schimba lumea, dar putem schimba felul în care o simțim. Putem arăta copiilor noștri că viața, oricât ar fi de grea, merită trăită cu inimă, nu cu încruntare. Pentru că, dacă nu ne mai putem bucura nici de o melodie, nici de un zâmbet, nici de o clipă de lumină, atunci ne stingem cu principiile în brațe, dar fără un zâmbet pe chip.

Cătălina PARASCHIV

Un comentariu

  1. Să privim partea frumoasă a lucrurilor. Mai există încă oameni talentați, cu suflet de artist, care pot să scrie ceva plin de sentimente, ca acest articol. 👍

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare