Visul Poporului Român la 25 August 2020

Am visat azi-noapte. Visul Poporului Român la 25 August 2020, ziua trecerii lui Bogdan Petriceicu Hasdeu în viața veșnică. Am visat fragmentul meu, din visul general. Dacă cineva ar pune în practică ideea de a aduna la un loc toate visele conaționalilor mei din această noapte, am avea visul întreg. Visul Poporului Român la 25 August 2020.

Se făcea că eram la Muzeul memorial „B.P. Hasdeu” din Câmpina. Vizitatori peste vizitatori și, pe deasupra, o Comisie de la CC. Vis negru. „Tovarășu, oprește puțin lumea asta! Tovarășu Ceaușescu vrea să se mute urgent în Castelul Iulia Hasdeu și trebue să ne arăți repede tot, tot, tot, fincă noi n’avem deloc timp de pierdut! Ce mama mă-si!” „După cum ați spus și Dumneavoastră, ne aflăm în Castelul Iulia Hasdeu, construit de B. P. Hasdeu și dedicat de el celor două Iulii ale sale, fiica și soția, care aveau amândouă, același nume: Iulia Hasdeu. Familia Hasdeu și-a trăit aici, în Castelul de la Câmpina, ultimii ani ai vieții. După cum se știe, Iulia Hasdeu a murit la vârsta de optsprezece ani de tuberculoză pulmonară”. „Ce e domn’e cu atâta tuberculoză pe Valea Prahovei? Și la Sanatoriul de la Breaza, tot tuberculoză! Sigur că n’o să’i convină nici aici Tovarășului”. 

Și a venit, așa, un curent, și i-a luat.

Pe urmă au venit mai mulți oameni, care s’au apucat să măsoare, să bată țăruși și să întindă sfori în grădina din spatele Castelului. Zor, nevoe mare. „Ce faceți aici, oameni buni?”, i-am întrebat. „Trebe să construim Școala generală cu clasele I-VIII număru 8”, mi-a răspuns careva dintre ei. „Bine, dar aici este un monument istoric!” „Da ce, noi construim peste monument?!”

Nu m’am mai întins la vorbă cu ei. Am luat’o la fugă spre Consiliul local. Treceam prin hățișuri și chiar prin hârtoapă. Am trecut prin ghereta milițianului și, până să se dumirească acesta, străbătusem curtea și urcasem scările la Primul Secretar. Nu știu dacă am bătut la ușă, dar am apăsat pe clanță energic și am intrat ca o vijelie. „Tovarășe Prim Secretar, gâfâiam, nu puteți construi Școala 8 în curtea Muzeului Hasdeu, fiindcă este trecut în Lista Monumentelor Istorice din 1955. Și nici măcar la 100 de metri de perimetrul său, fiind în oraș. Iar în afara orașului, la 500 de metri. Cel puțin”. Rusan se ridicase în picioare și mă privea nedumerit. Secretarii rămăseseră pe scaune, ca niște caricaturi de cadavre. „Dar avem deja finanțarea pentru Școală”, se urni Primul. „Dar Castelul Iulia Hasdeu este singurul monument istoric din oraș și este protejat de lege. Din momentul acesta încercați absolut zadarnic, dacă veți persista. Știți că și tovarășii Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer și Manea Mănescu și cei din Biroul Politic au vizitat și cunosc Castelul, tovarășul Mănescu încă din copilărie. Ziceți mersi că v-am prevenit înainte de a vă apuca de o ilegalitate. Căutați în alt loc și nu veți pierde banii”.

Am fost smuls din camera aceea neagră. Am luat’o pe stradă, să trec pe lângă Muzeul Nicolae Grigorescu, locul meu de liniște. În dreapta Casei Pictorului, m’am pomenit cu o clădire lungă, cu etaje, cu aspect de școală, de pe acoperișul căreia îmi făceau cu mâna meșterii pe care-i lăsasem în grădina lui Hasdeu. „Hei, Profesore, aici îți place?”

Dar n’am avut timp să le răspund. Eram la Ploești, în biroul Directorului. „Măi, Tavi, a trecut tovarășul Prim Secretar Catrinescu și mi-a spus că nu’i place mizeria aia de la poarta Castelului. S-o dați jos imediat!” „Care mizerie, tovarășe director, Căsuța portarului? Păi este prima clădire făcută de Hasdeu, înainte de a începe Castelul. Nu e mai bine să dea Tovarășul Prim bani, să o reparăm? O să vorbesc și cu Titi (Oprea, n.O.; el era muzeograf, iar eu îndrumător) să facem un referat, să o salvăm”.

Am salvat-o, dar a venit un proiect de sistematizare, cu un pod care trecea peste calea ferată Câmpina-Telega, și peste falia care separase Curiacul/ Câmpinița de Câmpina. Breteaua principală a podului ajungea în șoseaua de acum, ce trebuia lărgită pe partea Castelului, astfel că fațada acestuia ieșea în stradă, arătându-și trecătorilor fața de sărbătoare.

Am intrat într’un turbion.

„Măi, Onea, vino, mă, să vezi, au intrat ăștia cu excavatoarele și buldozerele în curtea Castelului, și au făcut prăpăd! Vino repede, că cine știe ce se mai întâmplă!”

Am urcat în mașină. În capul Bulevardului, la Gara de Sud, trei echipaje de poliție. Drace, eram în pandemie! Cum să te duci de la Ploești, unde locuesc acum, la Câmpina, când ai trecut de 65 de ani și ai voe doar două ore să înșiri cozile la alimentara sau la farmacie? 

Atunci, am recurs la Prefect. I-am scris că „abia ce am aflat că iar va fi profanat Templul și spațiul imaginat și realizat de B.P. Hasdeu. 

În sensul în care, tot ce este acolo este un tot. Exprimând drama familiei Hasdeu – moartea Iuliei – totul se împietrește: Castelul din piatră, întreg universul o plânge: brazii și pinii ce-și desojesc scoarța roșie. Apoi, cultul familiei: 2 Iulie (adică Iulia-fiica și Iulia-soția) – inscripția de pe meterezele de deasupra portalului, și B.P. Hasdeu – în copia casei natale de la Cristinești, din județul Hotin, demolată la restaurarea din 1958-1960, fiindcă amintea prea vizibil de Basarabia, Și triumful vieții: bucătăria – demolată și ea – după care urma grădina cu pomi roditori și viță de vie. Acum cred că vor demola și temeliile rămase în pământ ale caselor amintite.”

Am alergat la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Prahova. Totul e-n regulă. Proiectul a fost avizat în urmă cu doi ani. Cer telefonul Didonei Căliman, arhitecta municipiului Câmpina și o sun îndată. „Ce săpătură arheologică, D-l Onea?, că la Muzeul Hasdeu nu este rezervație arheologică!”

În răspunsul dat Instituției Prefectului, spre sfîrșitul lunii Iunie, Primăria Municipiului Câmpina confirmă că, „în data de 04.09.2018, a semnat un contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional…, proiectul având titlul «Restaurarea, dotarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al obiectivului de patrimoniu Muzeul Memorial B.P. Hasdeu».

Toate lucrările de investiții cuprinse în proiectul mai sus menționat, au fost avizate de către Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Prahova, precum și de ADR.

Săpăturile din curtea muzeului sunt necesare pentru realizarea lucrărilor de hidroizolație a fundației, refacerea trotuarelor perimetrale, precum și înlocuirea conductelor de utilități.

Dorim să vă asigurăm că Primăria Municipiului Câmpina, echipele de restauratori și muncitori dau dovadă de maximă implicare și profesionalism în implementarea proiectului, respectând cu strictețe proiectul tehnic avizat”.

Desigur.

E 2 Iulie și, cu răspunsul în buzunar, mă duc la Câmpina. Cu 27 de ani în urmă, am reluat Sărbătoarea celor 2 Iulie, pe care familia Hasdeu a urmat-o necurmat și după moartea Iuliei. Apoi, numai B.P. Hasdeu, după moartea soției.

Dacă n’aș cunoaște locurile și în somn, aș crede că am ajuns în Dunăre sau în mare, unde se pregătește o construcție subacvatică.

(Aici întrerup descrierea visului, ca să las să mă inunde bucuria excursiei din Grecia, din 2007. Cu câtă ardoare tăiau sculptorii greci marmora, de parcă doreau să restaureze deodată toată puzderia lor de monumente. Dacă imaginile de pe retină ar putea fi captate, aș putea filma de pe ele înghesuiala de pe Acropolea Atenei, sau larghețea de la Olimpia, totul la vedere, oameni și stane împrejmuiți de gărduțuri mici din plase de sîrmă, și nici un fel de placarde pe ele, cu nici un fel de interdicții. Astfel Grecii ne-au făcut părtași și pe noi, la efortul lor colosal, și mândria de a-i fi încurajat pe artiștii aceia, fie și numai cu gândul, nu ne-a părăsit, iată!, nici acum. Din păcate, însă, trebue să părăsesc reveria și să revin la coșmarul meu.)

Nu pot trece de poartă și nici Dragoș, muzeograful de acum, nu se lasă înduplecat. Simt că se usucă pielea pe mine când văd dezastrul, atât cât se poate vedea din locul în care mă aflu, și plec la Primărie. Sper să văd Proiectul, dar nu se poate. Lumea e foarte supărată. Pe mine.

Și iată-mă-s la Ministerul Culturii. Am noroc că D-l Ministru este. Întâi. Apoi, nenoroc: nu mai este. 

(Aici fac iar o parantesă. L-am mai căutat o dată pe Ministrul Culturii. Secretara sa mi-a spus simplu: „Poftiți!” Am intrat, am salutat, Marin Sorescu mi-a întins mâna. „D-le Ministru, sunt Octavian Onea, muzeograf la Muzeul Hasdeu din Câmpina. Organizăm Zilele B.P. Hasdeu, atât la Câmpina, cât și la Chișinău. Iar unui mare Liceu din Bălți, i se va atribui numele de Bogdan Petriceicu Hasdeu. Nu am obținut ordin de deplasare, așa că am venit la D-Voastră”. „Vi-l semnez eu. Dar, cu o condiție: Să mă reprezentați și pe mine“. „Mulțumesc“. „Drum bun! Îmbrățișați-i pe toți și din partea mea!” La Bălți am mers, de la Chișinău, cu un fel de camion, aproape aglomerat, cu lume alesă sau, ce urma a fi aleasă. Între cari, Ion Ungureanu, Ministrul Culturii, și Mihai Cimpoi, Președintele Uniunii Scriitorilor. Urmau alegerile, Guvernul Român îi ajutase cu zeci de tone de motorină, dar șoferii celor doi fuseseră trimiși în concediu. Frontul Agrarienilor – sau cum se chemau Plugarii – avea afișe mari, colorate, de peste un metru, cu floarea soarelui, bine imprimate, iar ceștilalți niște xerocopii A4, aproape ilizibile. Am fost și la votare, la Chișinău, în câteva secții, și aș fi putut fi și observator. La întoarcere i-am făcut Ministrului un raport, și aveam să-mi dau seama că a ținut cont de el.) 

Am urcat totuși sus, la Patrimoniu. N’am putut vedea Proiectul de restaurare, desigur – „o copie este, cu siguranță, și la Direcția Județeană”, mi s’a spus – „dar puteți veni altă dată”. Am mulțumit că am putut scrie și lăsa Ministrului o suplică, prin care l-am pus și pe D-lui în temă cu doleanța mea. Anume:

„Bogdan Petriceicu Hasdeu a construit, între anii 1893-1896, Castelul Iulia Hasdeu (La Centenarul din 1996, Ministerul Culturii a organizat o sărbătorire amplă, la care a fost prezentă și D-na Ministră Eugenia Moldoveanu). În memoria fiicei sale. Iulia, dar și în onoarea soției, tot Iulia, astfel că, sub inscripția Castelul Julia Hasdeu, a adăugat, cu litere și mai mari: 2 IULIE.

Pe lespedea ușii principale, a săpat și stema Familiei Petriceicu-Hasdeu și deviza Pro Fide et Patria, semn că avem acolo un castel dedicat întregii familii și nu numai celor două Iulii.

Treptat, de la castelul singuratic, din blocuri de piatră, înconjurat de brazi și pini cu scoarță roșie – sugerând jalea și desnădejdea pierderii Iuliei, Hasdeu a simțit nevoia să adauge mai multe clădiri. Două dintre acestea – copia casei natale de la Cristinești, din județul Hotin, Basarabia, și bucătăria – au fost rase la restaurarea încheiată în anul 1960, pentru că orice amintire a Basarabiei trebuia ștearsă. Dovadă – eu l-am căutat pe arhitectul Tabacu, care se ocupase de prima restaurare – că nu s’au făcut nici relevee și nici fotografii ale acelor case.

Acum se face o nouă restaurare. Proiectul a fost avizat, atât de Direcția Județeană Prahova pentru Cultură și Patrimoniu – am fost acolo și am vorbit cu D-l arhitect, cât și de Ministerul Culturii. Foarte bine.

Chestiunea este că, se pare că proiectantul nu a cunoscut toată istoria locului și nici nu vrea să o cunoască. Dovadă că, în loc să facă o săpătură arheologică în jurul Castelului, s’a făcut acolo una cu excavatorul. Ce s’a găsit în urma acestei săpături? Are cineva știință?

Discutând la telefon cu d-na arhitectă a orașului, Didona Căliman, D-Sa mi-a spus că nu este nevoe de o săpătură arheologică, pentru că acolo nu este rezervație arheologică!

Ce se va face acolo mai departe?! Am fost la Muzeu, pe 2 Iulie – Sărbătoarea celor 2 Iulie – (am vorbit cu Dl. Dragoș Stanciu, muzeograful de acum, dar nu mi s’a permis să intru dincolo de poartă) – și la Primăria Municipiului Câmpina, unde am vorbit cu… (aici cred că m’a ciupit o gânganie, fiindcă mi s’a tulburat visul; O.O.). Nu știa de cele două case demolate (sigur că nu ești obligat să știi absolut totul), dar nici n’a putut să’mi arate proiectul.

Chestiunea este că, dacă se vor face mai departe săpături cu excavatorul, și nu o săpătură arheologică, riscăm să nu mai putem reconstitui niciodată întregul ansamblu arhitectural, așa cum l-a gândit B.P. Hasdeu”.

M’am trezit înciudat. Nici în vis nu isbutisem să aflu ceea ce s’a urzit acum trecutului și viitorului operei arhitecturale și memoriale realizate de B.P. Hasdeu. Judecând după strășnicia hipersecretoasă cu care este ferită de ochii noștri această urzire, trebue că este ceva absolut diabolic. Mâine, când ea va fi dusă la bun sfârșit – dacă sfîrșitul durabilei realizări, făptuite de una dintre mințile cele mai înalte ale Românilor poate fi bun – orice lamentare nu va fi decât o jignire la adresa bunului simț. Dar noi nu trebue să ne dorim și să așteptăm acest mâine, câtă vreme suntem în viață și suntem martori la distrugerea unei bucăți, fie ea și cât o fărâmă, din monumentul culturii noastre. Dumneavoastră chiar nu vă pasă, D-le Nicolae Manolescu și întregii bresle a scriitorilor din România, căreia și Hasdeu i-a adus câteva lingouri de aur? Dumneavoastră chiar nu vă pasă, D-le Ioan Aurel Pop și Academiei Române, căreia și B.P. Hasdeu i-a adus ceva faimă în lume? Dumneavoastră chiar nu vă pasă, D-lor ziariști, mai ales că Hasdeu a fost, între altele, și primul Președinte al Societății Presei?