Știri

„Vis de iarnă cu Moş Crăciun”, în Parcul Milia

După concertul de colinde din seara zilei de 30 noiembrie, pe care Primăria Câmpina l-a organizat în Parcul Milia cu ocazia aprinderii în tot oraşul a instalaţiilor de iluminat public ornamental, municipalitatea continuă seria surprizelor destinate Sărbătorilor de Iarnă. Dacă atunci, în ajunul Zilei Naţionale, frigul îndurat de participanţi (zeci de familii câmpinene cu copii), a fost răsplătit cu un concert de colinde interpretat de cei mai mici artişti-şcolari de la Clubul Copiilor, conduşi de profesoara Ruxandra Brezeanu, acum răbdarea cu care cei aproape 200 de câmpineni (în marea lor majoritate, părinţi şi bunici cu copii şi nepoţi), l-au aşteptat, sâmbătă seara, pe Moş Crăciun a fost răsplătită cu poposirea celui mai iubit personaj al copiilor planetei printre micuţii adunaţi în părculeţul din spatele bustului lui Hasdeu. 
După ce şi-a parcat sania proprie în spatele blocurilor, Moşul a ajuns în mijlocul copiilor, care l-au cadorisit, la rândul lor, cu o mulţime de aplauze şi urale cristaline. Moş Crăciun a fost întâmpinat de ajutoarele sale, Spririduşul Jucăuş şi Omul de Zăpadă, care l-au poftit în sania strălucitoare trasă de doi reni ornamentali, atelaj ce-l aştepta în faţa mulţimii. Moşul, cu calmul şi bunătatea sa proverbiale, s-a fotografiat cu toţi copiii prezenţi, fiecăruia dintre aceştia înmânându-i un glob cu un autograf râvnit de orice copil din lumea asta: „De la Moş Crăciun 2013”. O iniţiativă interesantă şi lăudabilă a firmei Lookparty, organizatoarea evenimentului amintit, denumit sugestiv „Vis de iarnă cu Moş Crăciun”. La eveniment au participat, sâmbătă seara, primarul Horia Tiseanu şi mai mulţi consilieri municipali. În toată perioada cuprinsă între 15 decembrie şi 24 decembrie 2013, între orele 1600-2000 , toţi copiii cuminţi, isteţi şi ascultători sunt aşteptaţi de către Moş Crăciun şi ajutoarele  sale, în Parcul de la Milia, pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare şi de mici cadouri surpriză. În seara zilei de 21 decembrie, tot în aceeaşi locaţie, se va desfăşura din nou un concert cu colinde în interpretarea coriştilor de la Clubul Copiilor, coordonaţi de Ruxandra Brezeanu. Tot cu acest prilej, Moşul va oferi copiilor prezenţi mici cadouri dăruite de către municipalitate (Primărie şi Consiliul Local), prin Casa Tineretului, organizatorul tehnic al acestui eveniment. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare