Dimineaţa, Ziua Mediului – cu Roberta Anastase şi membrii PD-L…
Cu ocazia Zilei Mediului, vineri, 5 iunie, câteva sute de copii de la grădiniţele şi şcolile din Câmpina au participat la un marş pe traseul Casa Tineretului – Monumentul Soldatului Necunoscut. În fruntea coloanei copiilor s-au aflat înalţi oficiali, de la preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, la parlamentarii Georgică Severin şi Florin Anghel, la primarul Horia Tiseanu şi consilierii locali Viorel Bondoc, Elena Albu, Marian Dulă, Alin Moldoveanu, Daniel Telegescu, Florin Marcu, Marian Nistor sau consilierul judeţean Bogdana Ţiţei. Principala legătură dintre cei menţionaţi – apartenenţa la… PD-L. De altfel, atunci când a fost întrebat dacă este vorba de un miting al acestei formaţiuni politice sau este o acţiune dedicată Zilei Mediului, primarul Horia Tiseanu ne-a precizat: “Am adresat invitaţii tuturor consilierilor, dar numai cei de faţă au onorat această invitaţie”. Am întrebat la întâmplare un consilieri local dacă a fost invitat la acest marş al copiilor. “Nu, nici vorbă! Nu am fost invitat la nici o astfel de acţiune. De altfel, şi la Plopeni, la Ziua Copilului, s-au împărţit doar baloane portocalii, că aşa face PD-L…”, ne-a precizat consilierul liberal Dragomir Enache.Trebuie spus, însă, că nici unul dintre oamenii politici prezenţi la marş nu a avut nici un simbol cu conotaţii politice, iar în discursurile lor, nici Horia Tiseanu şi nici Roberta Anastase nu au făcut vreo aluzie la alegeri sau viaţa politică.
…Seara, liderii PSD!
…Seara, liderii PSD!
În seara aceleiaşi zile, cam pe acelaşi traseu, aproape 2.000 de oameni au participat la un marş al PSD, alături de numeroşi lideri, inclusiv de la nivel naţional, ai acestei formaţiuni politice. Şi îi amintim aici doar pe Adrian Năstase şi Marian Săniuţă. În ambele cazuri, a fost “ultimul drum” al respectivelor partide politice în actuala campanie electorală pentru alegerile europarlamentare!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!