La Cabinetul de Acupunctură de la Centrul Medical SanConfind vin zilnic zeci de pacienți să-și găsească vindecarea sau măcar alinarea suferințelor. Medicina tradițională chineză este parte din cultura milenară chineză și are la loc de cinste metodele de acupunctură (pe lângă altele, cum ar fi tehnici respiratorii şi fizice care se adresează conştient meridianelor energetice ale corpului uman, fitoterapia, tehnici speciale de automasaj, terapie prin vacuum masaj etc). Inițiatorii proiectului SanConfind s-au gândit că ar fi mult mai benefic pentru un pacient al Bazei de Tratament și Recuperare Medicală dacă acesta ar avea parte de o îngrijire care să îmbine tratamentele de recuperare ale medicinei europene cu cele ale medicinei chineze, ale cărei origini se pierd în negura ultimelor patru milenii ale omenirii. Iar dacă acupunctura a reușit să vindece zeci de milioane de chinezi, de-a lungul istoriei celui mai numeros popor de pe planetă, ne putem gândi că cele peste 1400 de milioane de chinezi care trăiesc azi pe fața pământului există și datorită puterii vindecătoare a renumitei acupuncturi chinezești. Căci războaie pustiitoare, calamități naturale devastatoare, epidemii nimicitoare, ocupații străine pline de cruzimi fără seamăn și de genociduri apocaliptice, toate acestea au lovit adesea China în istoria ei multimilenară. În zilele noastre, în Europa, medicina chineză este tot mai răspândită și mai apreciată, iar astăzi, grație conducerii companiei care administrează Spitalul SanConfind, medicina chineză este prezentă și în zona Câmpina. Și nu vorbim doar despre o simplă prezență, căci la Poiana Câmpina acupunctura este practicată la cel mai înalt grad de competență, cu pasiune și multă pricepere, de către specialistul Qu Zong-Feng, care a venit de la o mare companie medicală chineză special pentru SanConfind.
Dintre multele cazuri de vindecare aproape miraculoase cu care specialistul din țara lui Confucius se poate mândri, vă prezentăm în continuare unul care ni s-a părut cu totul special. În urmă cu doi ani, la cabinet s-a prezentat un pacient dintr-o comună de lângă Câmpina (care, din motive lesne de înțeles, ne-a rugat să nu-i publicăm numele), un bărbat trecut puțin de floarea vârstei, care suferise un accident vascular cerebral. A ajuns la SanConfind în cărucior, având o pareză facială și partea dreaptă a corpului paralizată, cu pempărși și simțurile grav afectate, într-o stare de semiinconștiență, cu pierderi necontrolate de salivă. A fost în stare vegetativă câteva luni, iar primii medici care l-au tratat la Ploiești nu-i dădeau multe șanse de viață. La SanConfind, a urmat un tratament riguros, reușind să vină la 100 de ședințe de acupunctură, pe care însă nu le-a făcut continuu, ci în serii distanțate în timp. Deja după primele 20 de ședințe se simțea mai bine, de vreme ce a renunțat la pempărși, fiindcă se putea duce singur la toaletă. La sfatul specialistului chinez, care l-a convins că boala sa poate recidiva dacă nu urmează un tratament de prevenție continuu, omul nostru a revenit de câteva ori, până a ajuns să facă încă 80 de ședințe, în serii de câte 10. Astăzi, merge în baston, iar pareza facială este greu sesizabilă. Mâna afectată o folosește mai greu decât piciorul, dar și în această direcție face progrese vizibile. Pentru o informare corectă, trebuie să precizăm că, la domiciliul său, el urmează, de asemenea, aproape zilnic un tratament de kinetoterapie. Fericitul pacient (aproape distrus acum doi ani), are convingerea că tratamentul preventiv este absolut necesar și nu trebuie abandonat, mai ales că, în general, pentru sănătatea sa omul face orice sacrificiu, iar costurile serviciilor medicale SanConfind sunt rezonabile, la o calitate incontestabilă. Și mai este recunoscător specialistului chinez de la SanConfind și medicinei tradiționale chineze, ”cu ajutorul căreia simt că m-am născut a doua oară”, după cum singur ne-a mărturisit pacientul căruia miraculoasele efecte ale acupuncturii i-au dat iarăși sens vieții.
Mai menționăm că numărul de ace nu este limitat, așa că, la solicitarea pacientului și aprecierea specialistului chinez, există posibilitatea aplicării acelor stimulate electric în mai multe zone ale corpului, putându-se trata astfel mai multe afecțiuni. Au fost cazuri în care de acupunctura practicată la Poiana Câmpina au beneficiat și cei care nu se așteptau la așa ceva. Adică atunci când chiar însoțitorii pacienților au beneficiat, la cerere, de ședințe de acupunctură. Demn de relatat este cazul soției unui alt pacient, venit tot în cărucior, din cauza unei grave afecțiuni a coloanei vertebrale. Soția sa, după 20 de ședințe de acupunctură, a reușit să slăbească patru-cinci kilograme. Prețul unei ședințe de acupunctură este de 50 de lei, dar pacienții pot beneficia de o reducere de 15% dacă suma totală datorată pentru întreaga serie de ședințe de acupunctură (minimum cinci), este plătită integral la începutul tratamentului.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!