Nici nu a apucat Elvis Arghir să-şi exprime bine public intenţia de a candida la funcţia de primar al municipiului Câmpina, iar la firmele sale s-a prezentat un inspector de la Garda Financiară pentru… control!Despre această situaţie şi despre conotaţiile oarecum politice ale acestui demers al Gărzii Financiare, Elvis Arghir ne-a declarat: „Controlul de la Garda Financiară vine concomitent cu declaraţiile mele publice privind posibilitatea de a candida la un mandat de primar. Asta e! Ei susţin că este vorba de un control periodic, dar ultimul control la firma mea a avut loc exact acum patru ani, când – ce coincidenţă – îmi anunţam intenţia de a candida la alegerile locale tot pentru funcţia de primar! De altfel, chiar acelaşi inspector a venit şi atunci, şi acum. Pentru mine este foarte clar că, măcar în acest caz, garda Financiară, care este condusă de un om de-al lui Bodu, răspunde la comenzi politice! Le-am şi transmis că după ultimul control efectuat acum patru ani, tot înaintea alegerilor locale, litigiul produs urmare a constatărilor inspectorului Gărzii Financiare s-a finalizat abia acum două luni, printr-o hotărâre definitivă şi revocabilă a Curţii de Apel Bucureşti, hotărâre care îmi este favorabilă. Din punctul meu de vedere, este clar că demararea acestui control are strânsă legătură cu anunţarea intenţiei mele de a candida din nou pentru mandatul de primar”.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!