BREAKING NEWSȘtiri

Vaccinarea personalului medico-sanitar din Câmpina, între reticență și nerăbdare

Potrivit informațiilor transmise de DSP Prahova, faza I a campaniei de imunizare a personalului medico-sanitar la nivelul județului Prahova a început în data de 31 decembrie 2020 în cele 15 centre de vaccinare amenajate în acest sens, două dintre ele aflându-se la Câmpina, în Spitalul Municipal și la Spitalul de Psihiatrie Voila.
Pentru prima fază, în Prahova au fost solicitate 975 de doze de vaccin împotriva Covid 19, 645 fiind direcționate în cele nouă centre din Ploiești, iar diferența de 330 în cele șase centre din județ, inclusiv la Câmpina. Conform informațiilor transmise în această dimineață de DSP Prahova, până astăzi, 4 ianuarie, la nivelul județului au fost epuizate cele 975 de doze de vaccin sosite în primul transport pentru imunizarea personalului medico-sanitar. Acțiunea va continua astăzi, fiind deja recepționat un al doilea transport, cu alte 975 de doze. La această oră, ele sunt distribuite către toate centrele organizate în Prahova, conform solicitărilor făcute de către acestea.


Până în prezent, la Spitalul de Psihiatrie Voila, din totalul de 300 de angajați ai instituției, doar o mică parte au acceptat imunizarea în zilele de 1 și 2 ianuarie. „În centrul organizat de noi s-au vaccinat până în prezent 90 de persoane, angajați ai spitalului nostru, dar și ai SanConfind. În cursul zilei de azi se vor mai vaccina încă 60 de persoane, urmând să continuăm imunizarea în perioada imediat următoare, având în vedere și faptul că mulți dintre colegii noștri încă se refac după perioada de carantinare. Sunt și mulți reticenți printre noi, care cel puțin momentan refuză să se vaccineze, preferând să vadă mai întâi care sunt reacțiile la cei déjà vaccinați. Nu am obligat pe nimeni și sper ca în curând să avem un procent cât mai mare de vaccinați printre angajații” – ne-a declarat Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie.


În ceea ce privește situația de la Spitalul Municipal Câmpina, care are 600 de angajați, managerul Călin Tiu pare încrezător având în vedere că în prima zi de vaccinare, 31 decembrie 2020, au fost mai multe solicitări din partea personalului medico-sanitar decât doze de vaciin comandate: “În prima zi de vaccinare am avut 95 de înscriși și 40 veniți fără înscriere, pe care a trebui să-I trimitem acasă. În zilele de 5 și 6 ianuariem vaccinăm o altă serie de angajați, numărul acestora urmând să fie stabilit în după amiaza acestei zile. Sunt încrezător că în perioada următoare va crește numărul angajaților vaccinați și totodată imunizați” – a declara dr. Călin Tiu.

(Foto: Facebook/ Spitalul de Psihiatrie Voila)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare