Știri

„Un pas către tine”, un concurs de desen cu impact social

În perioada 1- 30 noiembrie 2019 Asociația Glasul Autismului în parteneriat
cu Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu”, Şcoala Gimnazială Centrală Câmpina și Colegiul
Național Nicolae Grigorescu derulează concursul Un pas către tine, în cadrul proiectului finanțat de Kaufland prin programul
StartONG cu scopul de a promova diversitatea, incluziunea și nondiscrimnarea copiilor
cu tulburări din spectrul autist.
Concursul se adresează copiilor din clasele I-IV învățământ de masă din cele trei școli și va fi derulat cu sprijinul cadrelor didactice
și al voluntarilor asociației. Înscrierea copiilor în concurs se va face prin intermediul şcolilor partenere, cu informarea și acordul părinților.
În perioada 4 – 8 noiembrie, echipa Asociației Glasul
Autismului organizează scurte prezentări în cadrul școlilor pentru promovarea concursului
în rândul elevilor. În cadrul acestor întâlniri elevii vor afla câteva lucruri legate
de activitatea asociației și vor discuta despre toleranță, diversitate și colegialitate.
Vor fi distribuite flyere informative cu privire la concurs și regulament.


Participarea la concurs se va realiza sub forma unor
desene pe coli de desen A3, fiecare copil participant având dreptul de a
înscrie în concurs un singur desen și obligația de a menționa pe desen prenumele
și inițiala numelui, clasa și școala. Desenele vor avea ca temă incluziunea,
diversitatea, toleranța.
Asociația va pune la dispoziția copiilor o parte
dintre materialele necesare pentru realizarea lucrărilor (blocuri de desen,
acuarele, culori).


Concursul se va finaliza cu o expoziție a tuturor lucrărilor copiilor participanți,
expoziție realizată în holul Casei Tineretului în data de 30 noiembrie 2019. Un
juriu format din reprezentanți ai publicului, ai autorităților locale, ai presei
și ai asociației va selecta 36 de lucrări (12 din fiecare școală) care vor fi
premiate. Premiile vor consta în cărți și sau materiale educaționale și vor fi
oferite cu ocazia festivității de premiere din data de 30 noiembrie.
Asociația Glasul Autismului a demarat în august cel
de-al doilea proiect finanțat de Kaufland în cadrul programului StartONG
implementat de Act for Tomorrow. Proiectul
„Un pas către tine” își
propune să valorifice potențialul copiilor cu tulburări din spectrul autist,
beneficiari ai centrului Glasul Autismului prin implicarea în activități de
coordonare, mişcare și sport pe durata a trei luni.
Proiectul se va finaliza
în luna noiembrie și are valoarea de
22.836 lei.

Mai multe informații cu privire la activitățile
proiectului și ale asociației găsiți pe pagina https://www.facebook.com/glasulautismului
sau la telefon
0739.841.169 – persoana de contact Ileana Papahagi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare