Un proiect ambițios al fostei administrații câmpinene, în valoare de peste 9 milioane de lei (1,85 milioane de euro), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), devine încă un exemplu de management defectuos al mandatului Moldoveanu.
În ședința extraordinară din 9 aprilie, primarul Irina Nistor a prezentat consilierilor locali o informare privind situația critică a proiectului „Înființare și operaționalizare Centru de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice”. Concluzia a fost dură: din cauza mai multor erori de implementare, Câmpina se vede nevoită să renunțe la contractul de finanțare, pierzând astfel șansa de a înființa un centru dedicat seniorilor.
Cronologia unui proiect ratat
Povestea începe promițător în vara anului 2023:
- 14 iulie 2023: Se obține certificatul de urbanism, primul pas în pregătirea documentației;
- 10 noiembrie 2023: Primăria Câmpina semnează contractul de finanțare cu Ministerul Muncii;
- Ianuarie 2024: Este lansată procedura de achiziție pentru documentația tehnico-economică;
- 15 februarie 2024: Se semnează contractul cu SC Brial Engineering SRL pentru actualizarea DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție);
- 11 iunie 2024: Documentația DALI este recepționată oficial;
- 31 iulie și 28 august 2024: Proiectul de aprobare a documentației este retras în două rânduri de pe ordinea de zi a Consiliului Local;
- 25 septembrie 2024: Consiliul Local aprobă documentația și devizul general, stabilind și contribuția municipalității la cheltuielile neeligibile: aproape 2 milioane de lei.
De aici, lucrurile încep să se împotmolească. Estimată inițial pentru luna octombrie 2024, achiziția pentru proiectare și execuție este amânată din cauza schimbării conducerii Primăriei și plecării echipei care inițiase proiectul, ceea ce întârzie din nou tot procesul. În ianuarie 2025, era preconizată semnarea contractului de execuție, însă verificările efectuate de noua echipă de implementare scot la iveală erori grave în devizul general: sume alocate greșit, lipsa unei corelări între documente și includerea unor cheltuieli neeligibile (contribuția Municipiului Câmpina) neacoperite de cererea de finanțare. În martie 2025, administrația actuală a solicitat clarificări de la Brial Engineering SRL, însă răspunsurile întârzie sau sunt incomplete.
O clădire improprie
Clădirea aleasă pentru a găzdui Centrul de Zi – o construcție veche, situată pe strada Simion Bărnuțiu, în spatele sediului Ambulanței – este într-o stare avansată de degradare. Cel mai probabil se va impune realizarea unei expertizări a clădirii, în eventualitatea în care îi va putea fi dată altă destinație, pe viitor. Imaginile prezentate consilierilor au arătat riscurile legate de transformarea mansardei în spațiu destinat vârstnicilor. Viceprimarul Livia Lupu (PSD) a exprimat public rezervele formațiunii sale politice: „Cine își poate imagina că un centru de zi pentru bătrâni poate fi construit și poate fi adaptat la un etaj, la o mansardă?! Când spui centru de zi pentru bătrâni este clar că aceștia au probleme de sănătate. Locația nu mi se pare adecvată, n-are nicio legătură cu un centru de zi pentru bătrâni. Nu este o lucrare de șase luni, ci o lucrare ce poate să dureze niște ani și care implică ulterior niște costuri mari pentru întreținere”.
O investiție ratată
Cheltuielile efectuate până în prezent se ridică la aproximativ 90.000 de lei, bani direcționați în special către elaborarea documentației (aproape 50.000 lei pentru Brial Engineering SRL) și servicii de consultanță (peste 39.000 lei către Structural Investment Expert SRL).
Cu termen de finalizare până la 30 iunie 2026 și doar șase luni disponibile de la semnarea contractului de execuție (estimată pentru decembrie 2025), finalizarea devine imposibilă fără prelungirea contractului. Primăria a propus consilierilor două variante: semnarea unui act adițional, cu riscul penalităților de 0,1% pe zi din valoarea obligațiilor nerespectate, sau renunțarea la contract, pierzând finanțarea PNRR.
Poziția majorității formate de PSD și PCC s-a concretizat în votul de principiu dat în ședința din 9 aprilie: 8 voturi împotriva semnării unui act adițional de prelungire a contractului, 4 voturi pentru și o abținere. Astfel, Consiliul Local a decis să nu mandateze primarul pentru prelungirea contractului de finanțare, ceea ce echivalează cu renunțarea la proiect.
Proiecte de milioane de euro respinse din cauza documentației greșite
Alte patru proiecte importante depuse de Primăria Câmpina în vara anului 2024 au fost respinse recent de ADR Sud-Muntenia, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Acestea vizau renovarea integrată a unor instituții de învățământ din oraș – Grădinița Nr. 1, Școala Generală Nr. 3, Liceul Tehnologic Energetic (Corp A1) și clădirea cu clasele I-IV a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”. Valoarea totală a investițiilor se ridica la aproximativ 10 milioane de euro, din care 8 milioane ar fi provenit din fonduri europene. Anunțul a fost făcut public de primarul Irina Nistor și în ședința extraordinară a Consiliului Local din 19 martie.
Proiectul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice din Câmpina este doar un nou exemplu de management deficitar și haos administrativ, care au marcat întreg mandatul fostului primar Alin Moldoveanu. Sute de mii de euro au fost cheltuite pe tot felul de studii și documentații pentru proiecte care se dovedesc acum a fi ori imposibil de implementat ori greu de dus la capăt.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!