După şedinţa Consiliului Local a urmat o nouă şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor de la CPGC. Aceasta a fost necesară pentru că mai era nevoie de o serie de măsuri, care nu fuseseră luate la precedenta întâlnire.Astfel, consilierii au însărcinat conducerea executivă a CPGC să înainteze preavizele pentru cei 16 salariaţipe care îi mai are Compania şi au stabilit cineva va acoperi cheltuielile ocazionate de lichidarea voluntarăa societăţii.Au fost din nou discuţii interminabile, s-au reluat aproape toate problemele discutate şi la precedentele şedinţe, cele mai multe rămânând în acelaşi stadiu – nerezolvate!Până să se ajungă la concluzia că acţionarul va suporta cheltuilile de lichidare, consilierii s-au tot ciondănit. În absenţa lichidatorului, care a refuzat să fie prezent, şi cum Adrian Dascălu a refuzat să facă vreo sugestie (“Cum să vă sugerez eu ce e de făcut, când nu e decizia mea!”), consilierii au trebuit să se descurce singuri. Horaţiu Zăgan s-a arătat intrigat de absenţa lichidatorului, iar când a auzit cât e indemnizaţia acestuia a răbufnit: “De banii ăştia putea să ne înveţe şi engleza, nu numai să ne dea un sfat!”
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!