Copacii sunt fraţii noştri din regnul vegetal. Savanţii au demonstrat că aceştia au sisteme de comunicare între ei, senzaţii (îşi anunţă pericolul) şi chiar o viaţă asemănătoare cu aceea a oamenilor în mediul lor vegetal. Încă din antichitate au fost iubiţi şi chiar veneraţi de oameni. Grecii antici se duceau la Dordona, la o pădure de stejari care le transmitea oracole pentru descifrarea viitorului. Celţii aveau, de asemenea, arbori pe care îi venerau atribuindu-le puteri magice, vindecătore. Şi în istoria noastră găsim copaci care au intrat în legendă, cum ar fi stejarul de la Borzeşti al lui Ştefan cel Mare sau teiul lui Eminescu din Copou. Şi în Câmpina, lângă fostul Cinematograf, erau trei stejari falnici, din care a mai rămas unul singur, lângă care era montată o tăbliţă pe care era scris „stejari seculari ocrotiţi de Academia Română”. Pe stăzile vechi ale oraşului nostru, din când în când, Primăria toaletează copacii de pe marginea trotuarelor. Este o operaţie pe care ar trebui să o facă specialiştii şi nu persoane care, înarmate cu drujbe, măcelăresc coroana pomilor, în condiţiile în care specialiştii în horticultură ne învaţă că nu trebuie să retezăm mai mult de 30% din coroana arborilor, deoarece îi expunem la putregaiuri şi îmbolnăviri.
M-a impresionat neplăcut ce s-a întâmplat cu castanii ce mărginesc incinta unde OMV şi-a amenajat garajele pe strada Plevnei. Tăiaţi barbar, probabil ca să nu mai dea toamna de lucru paznicilor, care trebuaiu să măture frunzele căzute pe jos, aceştia arată acum ca nişte schelete care îşi strigă durerea către cer. S-ar cuveni o mai mare atenţie la toaletarea arborilor de pe străzi şi din parcuri, cu atât mai mult cu cât avem nevoie de ei, mai ales în acest sezon torid în care rolul lor este unul vital.
Alin CIUPALĂ
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!