Știri

Surprize plăcute la prima ediţie a Concursului de creaţie literară adresat elevilor din Câmpina

„Este o mare bucurie să mai vezi tineri, în zilele noastre, aplecaţi spre literatură. Sunt plăcut surprins să constat că o bună parte din lucrările elevilor încrişi în concurs sunt de o certă valoare. Literatura câmpineană are viitor!” – declara scriitorul Florin Dochia imediat după încheierea jurizării concursului de creaţie literară adresat elevilor câmpineni, organizat de Consiliul Local prin Comisia de Cultură, Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati” şi Societatea Scriitorilor Prahoveni.
Aflat la prima sa ediţie, concursul face parte din seria de manifestări culturale ale Bibliotecii aprobate de Consiliul Local şi are ca obiectiv stimularea interesului pentru literatură (lectură şi creaţie literară), în sprijinul demersului educativ al şcolii de formare şi dezvoltare a personalităţii elevilor. 
La concurs s-au înscris 72 de copii din toate ciclurile de învăţământ (primar, gimnazial şi liceal) pentru următoarele secţiuni: poezie, proză scurtă, eseu şi comentariu literar. La primele trei secţiuni tema a fost liberă, iar la comentariu literar, concurenţii au avut de analizat două poeme la alegere, scrise de Lucian Blaga. Juriul a fost format din scriitorii câmpineni Florin Dochia, Iulian Moreanu şi Ştefan Alexandru Saşa, membri ai Societăţii Scriitorilor Prahoveni. Din cei 72 de elevi înscrişi în competiţie, 20 au impresionat juriul prin lucrările lor. Cele mai bune dintre aceste lucrări vor fi publicate în reviste locale de cultură şi vor fi citite de autori în faţa publicului la festivitatea de premiere organizată în data de 24 noiembrie 2016, ora 13.00, la sediul Bibliotecii Municipale.
În ordine aleatorie, pentru a nu strica surpriza, vă prezentăm lista celor 20 de câştigători. 
Dan Medeea (Școala Centrală); Neculaiu Mihaela (Școala Centrală); Buzățoiu Yanis (Scoala Centrală); Baciu Erika (Scoala Centrală); Mărgescu Teodora Alexandra (Scoala Gimnazială „B.P. Hasdeu); Dobrescu Antonia ( Școala Gimnazială Centrală); Grigore Antonia Maria (Scoala Gimnazială „B.P. Hasdeu); Toma Alexandru (Scoala Gimnazială „B.P. Hasdeu); Bucura Teodora (Scoala Gimnazială „B.P. Hasdeu); Dinu Maria Cristina (Scoala Gimnazială „B.P. Hasdeu); Durleanu Nicoleta Cristina (Scoala Gimnazială „B.P. Hasdeu); Voicu Iulia Ștefania (Scoala Gimnazială Centrală); Drăgan Andreea Theodora (Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”); Ioniță Elena Bianca (Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”); Neagoe Ionela Denisa(Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”); Tănase Teodora (Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”); Măciucă Teodora Ioana (Liceul Tehnologic Energetic); Cucu Vlad Andrei (Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”); Coman Ioana –Georgiana (Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”); Mareș Ionel Ștefan (Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare