Știri

Şubrezit de vreme, vechiul pod de la Băneşti s-a rupt parţial

În dimineaţa zilei de 16 aprilie, vechiul podul peste Doftana care leagă municipiul Câmpina de comuna Băneşti s-a surpat parţial, din cauza prăbuşirii aproape în întregime a unuia dintre cei nouă piloni ai acestei construcţii seculare. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate cauzele incidentului, cu atât mai mult cu cât nu pare a fi vorba despre presiunea apelor râului, căci Doftana nu era umflată la momentul producerii evenimentului. Cel mai probabil, trecerea îndelungată a timpului peste acest edificiu i-a hotărât soarta. Podul este unul dintre cele trei monumente istorice ale comunei şi a fost construit între anii 1862 şi 1864 de către Panait Donici, primul inginer român care a absolvit Școala de Poduri și Șosele de la Paris, ajuns militar de carieră şi politician (ministru al Lucrărilor Publice şi „organizatorul trupelor de geniu” din România). Peste el au trecut trupele române în drumul spre teatrul de operaţiuni din sudul Dunării, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. 
În următoarea perioadă, construcţia urma să fie clasificată conform normativelor Legii Patrimoniului, adică urma să fie inclusă în patrimoniul naţional al monumentelor arhitectonice cu o anumită categorie de clasificare şi de importanţă. Afectat decisiv de cutremurul din 1977, podul de la Băneşti fusese închis traficului rutier în urmă cu aproape 40 de ani, însă în toată această perioadă, pe el au circulat pietoni, biciclişti, chiar şi unii căruţaşi indisciplinaţi, deşi în cazul ultimilor, circulaţia căruţelor a fost mereu riscantă. “Miercuri dimineaţă, pe la ora 9.30 – 10.00, am auzit un huruit puternic, ca de cutremur, şi am simţit cum se zgâlţâie casa şi ferestrele din toate încheieturile. Am crezut la început chiar că începe un cutremur şi m-am înspăimântat. Când am ieşit afară, am văzut o mulţime de vecini strânşi să vadă grozăvia. Mulţimea de pietre căzute în apă i-au blocat cursul firesc, iar nivelul Doftanei a urcat vertiginos în zona malului dinspre casa mea. Noroc că, la intervenţia autorităţilor, s-a acţionat cu utilajele necesare, iar albia apei a revenit la cotele sale normale. Pe timpul nopţii, surparea podului a continuat, astfel încât acum, pe o lungime însemnată, mai mult de jumătate din lăţimea carosabilului a dispărut”, ne-a informat Gabriel Tănase, un localnic a cărui locuinţă este la mai puţin de 100 de metri de capătul podului. Podul este foarte apreciat de băneşteni, în special de navetiştii care lucrează la Câmpina şi nu doresc să facă naveta cu microbuzul. Decenii în şir, aproximativ 300 de localnici au trecut zilnic acest pod, cu bicicleta sau cu piciorul. Întrucât primarul Gheorghe Stoica este în concediu medical, i-am solicitat un punct de vedere viceprimarului Mihai Ungureanu, care ne-a declarat următoarele: “Podul vechi este foarte iubit şi apreciat de locuitorii comunei, nu numai de aceia care îl folosesc zilnic ca să ajungă mai repede la Câmpina. Este cea mai scurtă cale de acces pre oraş. De aceea, prioritatea noastră, a reprezentanţilor administraţiei locale, este să refacem cât mai repede această cale de acces. Nu ştim încă sub ce formă se va acţiona, pentru că, vă daţi seama, se pune problema fondurilor băneşti disponibile, iar bugetul comunei noastre este mic. Însă chiar de-ar fi să realizăm un pod de lemn suspendat sau o altă soluţie tehnică, noi vom încerca să refacem grabnic legătura cu municipiul câmpinean. Ironia sorţii face ca, anul trecut, conducerea Primăriei să aibă în vedere chiar varianta accesării unor fonduri europene pentru reabilitarea podului, mai mult ca imagine, pentru că la structura sa de rezistenţă nu putem umbla. Deşi am instalat imediat garduri metalice de protecţie şi am descărcat, la ambele capete ale podului, grămezi mari de balast, pentru ca oamenii să nu mai traverseze Doftana prin acest loc, sunt mulţi localnici care folosesc în continuare această rută spre Câmpina. Fac un apel călduros către toţi aceştia, rugându-i şi pe această cale să nu mai treacă podul, pentru că se expun unui mare pericol.”  A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare