Strada Tineretului a fost urmărită de un șir de ghinioane în refacerea infrastructurii sale. Ghinioane garnisite bine cu indolența autorităților și cu neprofesionalismul celor care au executat lucrări de reabilitare a rețelelor de gaze și apă. În 2014, municipalitatea a vrut să treaca la asfaltarea ei, dar oamenii s-au opus (e poate singurul caz în care locuitorii unei străzi se opun asfaltării acesteia), și bine au făcut, deoarece rețelele de gaze și de apă ce treceau pe sub artera amintită erau în mare suferință. Numeroasele intervenții la branșamentele țevilor de gaze aduseseră cu sine la fel de numeroase petice în carosabilul (și așa, afectat), al străzii, astfel încât aceasta ajunsese să aibă nu un aspect tineresc (cum i-ar putea sugera propria denumire), înfățișarea străzii ducându-te cu gândul chiar la un peisaj de după război.
Și de parcă nu era de ajuns, fisurile din conducta principală de apă făceau ca beciurile și grădinile multor gospodării să fie inundate. Oamenii au făcut și o petiție în care cereau remedierea situației, iar în urma petiției, municipalitatea a notificat firma ce ar fi trebuit să facă asfaltarea să nu mai înceapă lucrările. După înlocuirea conductelor vechi de gaze, s-a trecut la înlocuirea conductei de aducțiune a apei potabile. Aici, din cauza unei grave neglijențe din partea celor care au condus lucrările investiției, malurile de pământ ale șanțului în care s-ar fi postat magistrala de apă s-au prăbușit peste doi muncitori, iar în urma incidentului, transformat într-un accident de muncă letal, unul dintre lucrători a decedat, celălalt fiind grav rănit. Ancheta penală care s-a deschis a dus la sistarea lucrărilor, iar cum în România un proces durează nepermis de mult, investiția a încremenit în peisaj aproape un an de zile.
În fine, s-a terminat și cu modernizarea conductei de apă, iar funcționarii Primăriei au notificat firma Cast, responsabilă cu asfaltarea, că poate începe turnarea covorului asfaltic. Constructorul nu a trimis niciun răspuns Primăriei, dar nici oameni pe strada Tineretului, ca să înceapă treaba. Mai bine zis, ca să o termine cât mai repede, într-o execuție corespunzătoare, asfel încât chinurile locuitorilor acestei străzi ghinioniste să ia sfârșit, după patru ani plini de amar, în care oamenii nu au simțit deloc că trăiesc în al doilea municipiu al județului. Strada Tineretului merită o asfaltare, după atâția ani de refaceri și prefaceri.
Adrian BRAD