Au trecut aproape 6 ani de când Ştefănel Butufei, domiciliat în oraşul Breaza, trăieşte cu gândul că va fi iar pe picioarele sale. Avea 35 de ani când a aflat că are o tumoră pe creier. În urma investigaţiilor făcute, i s-a spus că aceasta este operabilă şi, fiind o fire plină de optimism, a decis să se supună intervenţiei chirurgicale gândindu-se că în două săptămâni va fi acasă. Însă nu s-a întâmplat aşa. În urma operaţiei a rămas complet imobilizat, fără să poată merge, fără să poată mânca ori vorbi. Şansa lui Ştefănel constă într-o serie de tratamente de recuperare de specialitate într-o clinică din Florenţa, Italia, în cel mai scurt timp. În urma consultului efectuat în această clinică, i s-au dat 90% şanse de recuperare fizică şi i s-a propus să înceapă de urgenţă un prim ciclu de terapie de 15 săptămâni de recuperare intensivă. Costul acestui prim set de tratament este de 35.000 de euro, bani de care familia nu dispune. Au reuşit totuşi să strângă 10.000 de euro, în special cu ajutorul prietenilor. Au cerut un ajutor financiar şi de la Ministerul Sănătăţii, însă nu au primit absolut nimic până în acest moment.
În rândurile de mai jos, veţi putea afla întreaga poveste tulburătoare a lui Ştefănel, aşa cum este descrisă pe site-ul www.pentrustefanel.wordpress.com, unde sunt prezentate pe larg acte care dovedesc diagnosticele, dar şi modalităţile prin care oamenii îl pot ajuta. De asemenea, a fost creată o pagină specială şi pe facebook: https://www.facebook.com/pentrustefanel
“În august 2009, Ştefănel Butufei este diagnosticat cu o tumoră pe creier şi este programat pe data de 12.08.2009 pentru intervenţia chirurgicală de extirpare a acesteia. Operaţia a avut loc la Spitalul Floreasca din Bucureşti şi a fost realizată de medicul neurochirurg. Lungu Adrian împreună cu medicul anestezist Liviu Tiganiuc. Intervenţia este urmată de o serie de complicaţii provocate de erori medicale, iar pacientul este traheostomizat (incizie la nivelul gâtului pentru introducerea unui tub care permite respiraţia fără a fi folosite gura şi nasul). După o puternică infecţie pulmonară, pacientul este diagnosticat cu septicemie, gradul 4, după care urmează o lungă perioadă de spitalizare în terapie intensivă (5 luni) în timpul căreia Ştefănel a dezvoltat o boală clinică care a agravat starea de sănătate. În data de 19.01.2010, Ştefanel este transferat cu ambulanţa din Spitalul Floreasca Bucureşti în spitalul din Lucca, Italia, în secţia Medicină Generală, unde este internat cu diagnosticul de bronhopneumonie acută şi cântărind 47 de kg faţă de 104 kg, cât avea la internarea în spitalul bucureştean. După două luni, timp în care i s-au făcut mai multe investigaţii clinice, de la analize de sânge până la RMN şi tratamente pentru stabilizare, este tranferat, în data de 6.03.2010, în Centrul de Recuperare Versilia din Viareggio, Italia. Însă, starea generală a lui Ştefănel era în continuare destul de gravă. Era dependent de CO2, nu îşi mişca decât mâinile şi reuşea pentru câteva secunde să îşi menţină echilibrul din şezut. În 25.05.2010 este transferat în Centrul de Recuperare Auxilium Vitae Volerra. În urma controalelor efecuate la internare se pun următoarele diagnostice: pacient colaborant, cooperant, purtător de canulă traheostomică şi PEG, mai exact gastrostomă (deschiderea chirurgicală a stomacului la peretele abdominal, pentru a permite introducerea alimentelor în stomac printr-o sondă, evitând astfel esofagul), în urma disfagiei, oftalmoplegie complet bilaterală, paralizie facială bilaterală, mobilitate spontană a membrelor superioare, tetrapareză. În continuare, este supus unei cure de îngrăşare pentru creşterea în greutate şi terapie pentru a obţine tuse eficientă, care să ducă la buna gestionare a secreţiilior pulmonare, reducerea disfagei, îmbunătăţirea capacităţii de comunicare verbală, îmbunătăţirea controlului trunchiului şi capului şi recuperarea musculaturii membrelor inferioare. După 6 luni de terapie, Ştefanel este externat şi transportat acasă, starea lui generală fiind îmbunătăţită, însă, în continuare suferind de insuficienţă respiratorie cronică, disfagie, tetrapareză, necesitând asistenţă continuă, cărucior cu rotile şi alimentarea prin PEG. Din data de 18.12.2010, Ştefănel a continuat tratamenetele de recuperare acasă, după un an şi jumătate de spitalizare. A fost sub observaţia medicului curant şi a făcut recuperare neuromotorie într-o cameră amenajată cu aparatură specializată şi fizioterapeut personal. Progresele erau tot mai mari, el fiind îngrijit corespunzător şi susţinut în permanenţă de familie, astfel încât a ajuns să facă singur câţiva paşi, să stea în picioare câteva minute şi să reuşească să spună propoziţii scurte. Din dorinţa de a se recupera total, familia a decis ca Ştefănel să facă mai multe controale în clinici specializate, pentru a vedea care sunt şansele lui de recuperare. Astfel, pe 5.03.2014, Ştefănel primeşte vestea cea bună de la Centrul Giusti din Florenţa şi anume aceea că se poate recupera în proporţie de 90%. I se recomandă reabilitare motorie intensă, continuă şi personalizată, cu un prim ciclu ambulator, cu durata minimă de 15 săptămâni, cu continuare în funcţie de îmbunătăţirile obţinute până la recuperarea totală”.
Primul loc la această clinică a fost disponibil în ianuarie 2015, însă, din lipsa banilor, Ştefănel nu a putut să înceapă întâiul ciclu de recuperare. A fost reprogramat la începutul lunii iunie a acestui an şi luptă acum pentru a primi această şansă! Continuă să trăiască cu credinţa că oamenii îi vor înţelege suferinţa, că îi vor fi aproape şi îl vor ajuta. Haideţi să nu-l dezamăgim!
Puteţi susţine campania “Împreună pentru Ştefănel” prin:
TRANSFER BANCAR
Cont in EUR:
IT06R0691513705000050422880
Cont in RON:
RO75INGB0000999904373000
Titular: Ştefănel Butufei
ING Bank N. V. Amsterdam – Sucursala Bucuresti
APEL TELEFONIC
La 0900 900 046 – 8€ / apel (număr apelabil doar în reţeaua Telekom, până pe 31.05.2015)
DONAŢII ONLINE
https://salveazaoinima.ro/campaigns/stefanel-butufei
DONAŢII ONLINE
https://salveazaoinima.ro/campaigns/stefanel-butufei
Pentru mai multe informatii puteţi apela la tel. 0721-519.063
Andreea Ştefan
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!