Consilierul Marian Nistor a solicitat Executivului ca în toate staţiile de microbuz de pe teritoriul Câmpinei să existe afişe, la loc vizibil, cu traseele care trec prin acea staţie, orele la care se circulă, eventual şi societatea care este autorizată să efectueze cursele respective. Propunerea lui Nistor – pe care primarul Tiseanu şi-a notat-o conştiincios, în absenţa viceprimarului Ion Dragomir – nu reprezintă decât intrarea în deplină legalitate, din acest punct de vedere. Pentru că şi până acum exista obligativitatea prin lege a tuturor acestor măsuri. Sau – vorba unor cârcotaşi – Marian Nistor a avut în vedere diminuarea numărului de reclamaţii la… OPC, pe această temă, având în vedere că la mijlocul săptămânii trecute a semnat contractul de şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.
Un comentariu
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!




Incercati pe orice traseu vreti voi si veti gasi niste ramasite de 5 ani si mai bine vechime.