Știri

Sport… pe scurt…

Competiţie între secţiile Cooper Cameron
Luni, 20 iulie, de Sf. Ilie, pe stadionul “Rafinăriei” din Câmpina a început o competiţie interesantă. Este vorbă de o competiţie între secţii ale societăţii Cooper Cameron. Partidele vor avea loc în fiecare zi de lucru a săptămânii, de la ora 15.30, urmând ca în primele două zile ale săptămânii următoare să aibă loc semifinala şi finala competiţiei. La organizarea acestei competiţii contribuie şi sindicatul societăţii Cooper Cameron, la final acordându-se premii interesante. Dar dincolo de premii şi de dorinţa firească de a fi cel mai bun, rămâne prilejul de mişcare, de sport, de a fi împreună cu colegii de muncă şi în afara orelor de program, într-o competiţie sportivă.
Unirea Câmpina face selecţii la juniori
În fiecare după-amiază, de la ora 17.30, pe stadionul „Rafinăriei”, Clubul Unirea Câmpinea organizează selecţii pentru copii şi juniori de peste 8 ani. La stadion va fi prezent antrenorul Sevastian Zăvoianu, dar şi tehnicienii primei formaţii, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel. Toţi copiii interesaţi trebuie să aibă asupra lor echipament sportiv. Ei au şansa de a face performanţă şi de a putea fi legitimaţi, una dintre echipele de juniori ale Clubului Unirea urmând a participa în campionatul judeţean.
Cupa României
Miercuri, 15 iulie, a avut loc primul tur al noii ediţii a Cupei României, la care au participat şi câteva echipe prahovene:
Intersport Plopeni – Chimia Brazi 4-6, după prelungiri
AFC Filipeşti – Elsid Titu 0-3
Următoarea fază a competiţiei, turul al doilea, va avea loc miercuri, 29 iulie, de la ora 17.30.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare