Știri

Show pe “Poiana”

C.S.M. Câmpina – C.S. Valea Doftanei 4 – 0 ( 1-0)
După îndelungi demersuri, C.S.M.. a găsit un teren pe care va susţine meciurile oficiale. Astfel, prin bunăvoinţa directorului S.C. Petroutilaj S.A., Andrei Hortopan, conducerea CSM a încheiat un contract care se va întinde pe durata întregului sezon fotbalistic, 2010 – 2011.
Aşa se face că duminică, 22 august, elevii antrenorului Ionică Burchi au reuşit să se “transfere” pe stadionul “Poiana”, unde au întâlnit formaţia CS Valea Doftanei. Organizatorii au ţinut să fie la înălţime, astfel că cele două ore petrecute pe cocheta arenă de lângă Gară au avut darul să aducă un dram de bucurie pentru cei aproximativ 600 de spectatori prezenţi în tribune.
Cu Adrian Vintilă, Iulian Budileanu şi Mugurel Negreanu, cele trei achiziţii din această vară, formaţia câmpineană a intrat pe gazon decisă să încheie cât mai repede conturile. Din păcate, meciul nu a avut valenţe tehnico-tactice deosebite, cele două competitoare rezumându-se de multe ori la un fotbal static, în care oaspeţii s-au mulţumit să se apere pe două linii. Pe acest fond, prima repriză a fost caracterizată de câteva ocazii ale gazdelor, care i-au avut în prim plan pe Ionică Burchi şi Mugurel Negreanu, dar cel care a “spart” gheaţa a fost Hromei (`12) în urma unei pătrunderi frontale încheiate cu un şut plasat.
După pauză, aşa cum era de aşteptat, jucătorii din Valea Doftanei au terminat benzina, moment în care echipa câmpineană şi-a înmulţit numărul de ocazii la poarta adversă. Rând pe rând, Negreanu (`47) şi Hromei (`54) au trecut pe lângă majorarea scorului dar în minutul 55, acelaşi Hromei a reuşit să semneze un nou gol, trimiţând un şut plasat în “aţele” porţii lui Mărgărit. Şi cum tribunele aşteptau un nou gol, în urma unei dominări accentuate, acesta a venit în minutul 80, după ce Ionică Burchi şi-a demonstrat din nou clasa cu un şut de zile mari de la 20 de metri lateral stânga, direct la vinclu. Vizibil descumpăniţi, oaspeţii au clacat din nou peste numai cinci minute, atunci când Mugurel Negreanu şi-a trecut în cont prima sa reuşită sub culorile C.S.M. – ului. A fost o victorie incontestabilă, însă tracul acestui debut s-a simţit în jocul formaţiei câmpinene.
Transport gratuit către stadion şi intrare liberă
Pentru meciul de duminică clubul C.S.M. Câmpina a asigurat două autocare pentru transportul gratuit al iubitorilor de fotbal către stadion. Plecarea a fost din faţa Casei Tineretului si s-au făcut opriri în fiecare staţie pe traseul Câmpina – Gară. De asemenea, intrarea pe stadion a fost liberă.
Primarul a fost încântat de jocul C.S.M. – ului
Printre V.I.P. – urile de la “oficială”, alături de mai mulţi consilieri locali s-a aflat şi primarul Horia Tiseanu. La finalul meciului acesta a declarat: “A fost o revenire spectaculoasă a unei formaţii câmpinene pe stadionul Poiana. C.S.M.-ul a jucat foarte bine, băieţii au arătat că sunt bine pregătiţi. A fost un spectacol plăcut şi mă aştept ca în continuare să avem acelaşi fel de meciuri care să-i încânte pe câmpineni şi nu numai. Chiar dacă nu sunt un mare “fotbalist”, susţin sportul, şi atât C.S.M. – ul, cât şi Unirea pot conta în continuare pe prezenţa mea.”

2 Comentarii  

  1. Ce fraiereste prostii domnu Tiseanu.I-as sugera celor din Csm sa-l coopteze si pe Dan Chitu in management si pana la Petrol va fi gata stadionul sa se joace pe Poiana,desi aici e de-a gata stadionul,trebuie facute amenajari,care sunt cam rudimentare(tribune,tabela de scor,vestiare)

  2. E o idee buna inchirierea unui stadion mare(la nivelul asta)si asigurarea transportului, in felul asta castiga suporteri, insa eu sper sa se construiasca in viitor un stadion in Campina. La anu poate avem un derby local Unirea-CSM :)))

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare