Știri

Semafoare noi în Centrul Civic

Săptămâna trecută, intersecțiile Bulevardul Carol I – Calea Doftanei și Bulevardul Culturii – strada Griviței au cunoscut un trafic rutier îngreunat, din cauza faptului că în această perioadă, în intersecțiile pomenite, au fost montate noi semafoare, cele vechi urmând a fi dezafectate în cel mai scurt timp. Noile semafoare nu mai sunt montate pe stâlpii de la marginea arterelor de circulație, ci suspendate la înălțime, la mijlocul unor cabluri de rezistență care traversează aerian străzile amintite. 
Semafoarele respective vor fi alimentate cu ajutorul unor cabluri subterane, pentru care s-a decupat carosabilul pe sectoare transversale, șanțurile fiind ulterior acoperite și carosabilul reabilitat. Lucrările au fost realizate de firma UTI Group, o companie bine cunoscută în domeniul telecomunicațiilor (proiecte pentru instalații cu curenti slabi, automatizări – semaforizare, iluminat public, rețele electrice etc). UTI a realizat centre de management al traficului (pentru monitorizarea și optimizarea circulației autovehiculelor), în multe orașe din țară. De semaforizarea străzilor și mentenanța semafoarelor din capitala județului nostru se ocupă tot firma UTI, care a avut colaborări și cu Primăria București. Să sperăm că, la experiența firmei mai sus amintite, semafoarele nou-montate vor funcționa cum trebuie. Șeful lucrătorilor de la UTI ne-a promis că semafoarele din cele două intersecții amintite se vor sincroniza cu cele din intersecția Bulevardul Culturii – strada Plevnei. 
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare