În perioada 21-25 iunie, Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina a fost gazda Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie. Aflată la prima ediţie, competiţia s-a bucurat de prezenţa a peste 130 de competitori din structurile specializate din cadrul tuturor inspectoratelor judeţene de poliţie. Toţi concurenţii fac parte din structurile de Intervenţie Rapidă şi au avut de trecut prin probe dificile: o alergare de o pistă aplicativă, urmată de o tragere în poligon, apoi parcurgerea unui circuit auto, urmată, de asemenea, de trei trageri diferite în poligon, precum şi alte probe de profil.
Articole similare
Lucrările de modernizare pe Strada Orizontului din Câmpina au intrat într-o nouă etapă
22 septembrie 2026
Alocația de stat după 18 ani: Cum își pot păstra elevii dreptul la sprijinul financiar în anul școlar 2026-2027
22 septembrie 2026



Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!