Duminică, 5 octombrie 2014, Şcoala Gimnazială Centrală din Câmpina a împlinit 100 de ani de existenţă, prilej de sărbătoare pentru fostele şi actualele generaţii de elevi, profesori şi autorităţi, care au participat cu toţii la festivităţile ce au marcat evoluţia istorică a uneia dintre instituţiile de învăţământ cu cele mai semnificative repere monografice din peisajul câmpinean. 
În deschiderea manifestărilor, directorul instituţiei, Nicolae Necula, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au răspuns invitaţiei de a fi alături de şcoala câmpineană într-un moment atât de important, invitându-i totodată să vizioneze povestea în aimagini proiectate şi scenete interpretate de elevi, a unui veac de activitate neîntreruptă în slujba educaţiei româneşti. Aşa am retrăit o poveste adevărată, din care am înţeles cum, de-a lungul vremii, încă din 1914, Şcoala nr. 2 a format generaţii după generaţii, a modelat spirite, personalităţi, împlinindu-şi neîntrerupt misiunea.
Cu toate astea, clădirea seculară a şcolii ce a dunat între zidurile ei atâtea emoţii şi cunoştinţe, nu a putut rezista încercărilor timpului, degradându-se şi punând în pericol siguranţa elevilor şi a profesorilor săi.
După 1990, au început demersurile în jurul realizării unui proiect îndrăzneţ, legat de construirea unui nou local al şcolii, pe locul secularei clădiri, demersuri finalizate în 2007, încheindu-se astfel o altă etapă din evoluţia acestei instituţii şcolare cu o istorie atât de bogată şi foarte puţin cunoscută în zilele noastre.
Prima parte a manifestărilor s-a încheiat cu momentul decernării plachetelor centenare pentru invitaţii merituoşi, urmat de alocuţiunile reprezentanţilor Parlamentului, Ministerului Educaţiei, Inspectoratului Şcolar Prahova, administraţiei locale şi profesorilor.
În jurul orei 11.00, alaiul elevilor, de la cei mai mici, din clasele primare, până la cei mai mari, din clasele gimnaziale, a pornit într-un marş al sărbătorii spre Casa Tineretului, pe a cărei scenă a avut loc un adevărat spectacol oferit de copii în cinstea şcolii a cărei emblemă o poartă.
Revenind la partea istoriografică a momentului, publicăm în continuare, pentru o cât mai bună cunoaştere a evoluţiei de 100 de ani a acestui bastion al educaţiei câmpinene, dar şi pentru a semnala cum se cuvine sărbătoarea unică a centenarului, povestea unui veac de continuitate a Şcolii Gimnaziale Centrale din Câmpina. (Datele istoriografice au fost preluate din revista şcolii, îngrijită de profesorii Emilia Râncu şi Florin Constantinescu).
Începuturile şcolii
A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX aduc oraşului Câmpina o anumită prosperitate, graţie poziţiei geografice, climatice, strategice, dar mai ales activităţii economice, ceea ce determină un spor demografic şi nevoia de carte a celor implicaţi în aceste activităţi economice.
Peisajul şcolar al Câmpinei se extinde, comunitatea solicitând edililor săi încă o şcoală primară pe lângă cele patru existente la începutul secolului. În urma demersurilor făcute în acest sens, la 1 septembrie 1914, se primeşte ordinul de înfiinţare a noii şcoli primare urbană de fete nr. 2. La înfiinţarea sa, şcoala nu avea local propriu, funcţionând până în 1921 în localul mai spaţios al Şcolii de băieţi nr. 1 şi având un efectiv de 53 de eleve. Instituţia şcolară este implicată în toate problemele comunităţii locale şi naţionale, dovadă că pe 15 octombrie 1914 Primăria Câmpina invită elevele şi institutoarea lor la un Te-Deum pentru aniversarea zilei de naştere a M.S. Regina Maria.
Urmează apoi o întrerupere a cursurilor, din cauza războiului şi mai ales a ocupaţiei germane. Ulterior, la cererile insistente ale părinţilor, Comitetul Şcolar hotărăşte să cumpere o clădire care să servească drept şcoală şi locuinţă pentru directoare în strada I.C. Brătianu nr. 13 (în perioada comunistă Filimon Sârbu şi actual Calea Doftanei). Imobilul şi terenul din jur erau proprietatea unui cetăţean britanic, Thomas S.
Numărul mare al populaţiei şcolare, dar mai ales numeroasele solicitări ale părinţilor pentru a-şi înscrie copiii la această şcoală, determină Comitetul Şcolar şi conducerea şcolii să facă demersuri pe lângă edilii oraşului în vederea completării localului şcolar cu încă două săli de clasă, lucru realizat în 1925.
Şcoala în perioada străjeriei
Politicul îşi pune puternic amprenta asupra activităţilor şcolare, aşa încât înregimentarea copiilor în organizaţia străjerească specifică regimului autoritar carlist este prezentă şi în şcoala de fete nr. 2, începând din 1932, când unitatea de învăţământ primea dispoziţie de la autorităţile centrale să instituie normele organizatorice ale străjeriei în rândul populaţiei şcolare.
În memoria fostei directoare Justina Nicolescu, Ministerul Instrucţiunii Publice aprobă, pe baza demersurilor făcute de colectivul didactic, ca şcoala de fete nr. 2 să poarte numele “Justina Nicolescu”.
Norii negri ai războiului (1939 – 1945) tulbură şi activitatea şcolară. În documentele arhivei din această perioadă întâlnim consemnate activităţi specifice vremurilor de război: educaţia privind apărarea pasivă şi activă a şcolii, adăposturi antiaeriene, tranşee, ajutor pentru spitalul de răniţi.
Primăria din Câmpina pregătea cu înfrigurare populaţia şi mai ales cadrele didactice pentru ceea ce putea să se întâmple. Astfel, în curtea şcolii sunt săpate şanţuri – adăpost şi se făcea instructajul de camuflare al clădirii, datorită pericolului ce-l reprezenta pentru şcoală vecinătatea acesteia cu Rafinăria “Steaua Română”, vizată, după se ştie, de inamici.
Şi cum un rău nu vine niciodată singur, în noaptea de 10 noiembrie 1940, se produce un puternic cutremur de pământ care devastează oraşul şi şcoala, dislocând pereţii construcţiei ce deveneau astfel un pericol pentru elevi şi profesori.
Mizeria, sărăcia şi lipsurile invadează comunitatea, iar şcolile sunt bântuite de epidemiile devastatoare de anghină difterică şi febră tifoidă, închizându-şi temporar porţile. Şi războiul pricinuieşte întreruperea activităţii şcolare, astfel şcoala de fete nr. 2 îşi suspendă cursurile în 1942 şi în 1943.
Vecinătatea şcolii cu Rafinăria “Steaua Română”, ţinta bombardamentelor anglo-americane, pricinuieşte mari pagube localului şcolar afectat de cele patru bombardamente din 1 august 1943, 5 mai 1944 şi din 10 şi 18 august 1944. Şcoala a fost singura din oraş distrusă în acel moment.
Şcoala în perioada comunismului
În 1945 se încheia războiul, dar lăsa în urma lui o societate bulversată, rănită, traumatizată. Şcoala îşi revine cu greu din traumele provocate de război şi prima activitate la care este obligată de autorităţi, începând din 1 martie 1945, era să recenzeze animalele şi furajele localnicilor pentru o mai corectă repartizare a colectărilor în vederea aprovizionării armatei sovietice.
Autorităţile impun ideologia marxist-leninistă, organizând şcoala după model sovietic.
Şcoala îşi schimbă titulatura, devenind din 1948, Şcoala de 7 ani de fete nr. 2; în 1956 aceasta se mixează cu Şcoala de 7 ani de băieţi nr. 1, numindu-se Şcoala de 7 ani nr. 2; din 1963 se va numi Şcoala Generală de 8 ani nr. 2, iar după 1989, Şcoala cu clasele I – VIII nr. 2.
Între 1961 – 1980, la conducerea şcolii s-a aflat Dana Şerban Valeria, o adevărată “doamnă de fier” a învăţământului câmpinean.
Pe aceleaşi coordonate evoluează activitatea şcolară şi sub conducerea d-lui Alexandru Blanck, director în perioada 1980 – 1989.
Între 1989 – 1992, Şcoala nr. 2 a fost condusă de regretatul profesor Toma Deaconu, omul care a adus echilibrul şi calmul necesar unui colectiv care, asemeni întregii societăţi post-decembriste, trecea prin stări contradictorii.
“Odiseea” Şcolii Centrale Câmpina
Din 1992 şi până în prezent, aflat la al cincelea mandat de director, şcoala a fost condusă de dl. Nicolae Necula, de numele căruia se leagă demersurile pentru îndeplinirea unui proiect îndrăzneţ, construirea unui nou local şcolar la standarde europene. A încurajat performanţa în şcoală, urmărind să realizeze cu mult tact o relaţionare mai bună în cadrul colectivului didactic şi şcolar, bazată pe încredere şi respect reciproc. Elevii şi-au dovedit în continuare competenţele şcolare, atât la concursurile naţionale, cât şi la cele disciplinare şi interdisciplinare.
Anii au trecut, şcoala şi-a redimensionat activitatea, dar imobilul şcolar, care a petrecut toate regimurile politice şi niciodată nu a fost serios reabilitat, s-a şubrezit tot mai mult, ajungând un real pericol pentru elevi şi profesori.
După 1990 a apărut o prioritate în învăţământul naţional şi anume reabilitarea clădirilor şcolare vechi din fondurile acordate de Banca Mondială.
În aceste condiţii, Consiliul Local Câmpina, la iniţiativa primarul Romul Remus Micu, a luat decizia construirii din temelii a unui nou local şcolar, demarându-se expertiza tehnică. A urmat apoi studiul de fezabilitate privind oportunitatea noii construcţii şi proiectul acesteia, etape desfăşurate pe parcursul anilor 1998 – 2001, timp în care s-au făcut numeroase solicitări şi s-au luat decizii privind continuarea acestui demers în şedinţele Consiliului Local prezidate de primarul Gheorghe Tudor. În martie 2002 a început construirea şcolii, a cărei finanţare s-a făcut din bugetul local, la decizia Consiliului Local, dar pe parcurs, din cauza lipsei fondurilor, deşi termenul finalizării lucrării era 2005, acesta s-a prelungit până în 2007, intervenind financiar şi Ministerul Educaţiei pentru finalizarea lucrării. În acelaşi scop s-au remarcat eforturile Consiliului Local şi ale primarului Horia Tiseanu, care prin deciziile luate au stabilit de a finanţa, alături de Ministerul Educaţiei şi dotările interioare ale noii construcţii.
Toate elementele istoriografice prezentate mai sus vin parcă să întărească ideea potrivit căreia orice lucru durabil se face cu mari eforturi şi sacrificii. Şcoala Centrală din Câmpina este un lucru durabil.
