Știri

S-au redus fondurile pentru manifestările culturale

Invocând criza economică şi necesitatea reducerii cheltuielilor, Consiliul Local Câmpina a adoptat o hotărâre prin care sunt diminuate sumele alocate mai multor acţiuni culturale, artistice şi sportive. Unele acţiuni chiar dispar complet din programul acestui an.
Bugetul alocat Casei Tineretului pentru manifestările pe care instituţia trebuia să le organizeze în acest an va fi redus de la 545.000 lei la 456.000 lei. La unele acţiuni, diminuarea este nesemnificativă. La altele, se taie sume importante. Iar unele nu se mai organizează deloc, cum este cazul “Cupei de vară” la înot sau Concursului literar-artistic pentru copii şi tineri „Geo Bogza”. Printre manifestările la care se reduce bugetul alocat iniţial se numără: “Serbările Toamnei” (unde se taie 40.000 lei şi rămân 160.000 lei), Festivalul sportiv al copiilor (de la 20.000 lei la 4.628 lei), Concursul de estetică edilitară: decoraţiuni florale şi înfrumuseţare faţade clădiri (reducere de la 15.000 lei la 10.000 lei), spectacolul aerian şi Simpozionul „Aurel Vlaicu – in memoriam” (de la 5.000 lei la 486 lei), Concertul de Revelion şi focul de artificii (de la 108.700 la 100.000 lei) şi altele.
La Casa de Cultură “Geo Bogza”, bugetul se diminuează de la 200.000 lei la 161.000 lei. Printre altele, se reduc sumele alocate următoarelor acţiuni: Conferinţa Naţională de Ştiinţe Istorice (de la 10.000 lei la 4.000 lei), Galele APLER, ediţia a XII-a (de la 7.000 lei la 5.000 lei), Concursul literar – artistic „Geo Bogza” (de la 5.000 lei la 3.000 lei), activităţi desfăşurate de Asociaţia „Cultul Eroilor” (de la 6.000 lei la 4.800 lei), Tabăra de artă plastică „Câmpina, dragostea mea”, ediţia a IV-a (de la 10.000 lei la 8.000 lei), editarea publicaţiei culturale “Revista Nouă” (de la 15.000 lei la 10.000 lei). Concursul de creaţie artistică “Monumentul municipiului Câmpina”, pentru care se alocaseră iniţial 20.000 lei, nu va mai fi organizat anul acesta.
Dintre cele 47 de acţiuni pe care instituţiile de cultură câmpinene le-au organizat sau urmează să le organizeze în 2010, una singură beneficiază de o suplimentare a bugetului alocat iniţial. Este vorba despre “Julian Hasdeu – in memoriam”, unde suma a fost majorată de la 500 lei la 1.500 lei. Mai există o suplimentare, dar nesemnificativă, de la 200 lei la 222 lei, pentru Simpozionul „Titu Maiorescu” – 170 de ani de la naştere”, organizat de Biblioteca Municipală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare