Știri

S-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea sucursalei Câmpina a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.A.I.

Nu peste mult timp, în prima zi a lunii următoare, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne – Sucursala Câmpina organizează la Casa Tineretului, începând cu orele 11.00, o serie de activităţi ocazionate de aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei. Preşedintele sucursalei câmpinene a ACMRR din MAI, col (rez) Cătălin Abăluţă, ne-a declarat în acest sens: “Orice răspuns la invitaţia noastră ne onorează în cel mai înalt grad. Chiar dacă unii dintre cei invitaţi de noi nu au avut poate cele mai înalte grade în perioada în care erau activi, adică în urma desfăşurării unei vieţi de om în slujba patriei şi a cetăţenilor săi. Am fi dorit să invităm mult mai mulţi oameni, dar, din păcate, puţinătatea resurselor financiare nu ne-a permis să ne materializăm această dorinţă a noastră. Şi acum, după atâţia ani de când nu mai suntem activi, ne întâlnim cu mare bucurie pentru a închina un pahar în cinstea României şi a Poliţiei Române, pentru a depăna cele mai frumoase amintiri şi cele mai fierbinţi momente din activitatea noastră. Cu cea mai sinceră colegialitate şi prietenie, îi aşteptăm pe toţi pensionarii militari la acest eveniment.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare