Știri

Rezultatele etapei în fotbalul prahovean: FC Muscelul Câmpina a pierdut cu Arizona Zalhanaua, dar jocul rezultatelor le oferă încă o șansă la promovare

FC Muscelul Câmpina – Arizona Zalhanaua: 0-2

Singura echipă din oraș cu un obiectiv clar în acest final de sezon este FC Muscelul Câmpina, care și-a propus, încă de la început, promovarea în Superliga B.
Formația pregătită de Mircea Hagianu a dezamăgit, pierzând duelul cu Arizona Zalhanaua, scor 0-2. Câmpinenii au început bine partida, dominând și ajungând frecvent în apropierea careului advers. Cu toate acestea, gazdele au deschis scorul prin Leonard Antemir.

În repriza secundă, FC Muscelul a încercat să revină în joc, însă fără succes. Oaspeții s-au apărat foarte bine și nu le-au permis câmpinenilor să producă faze de poartă. Până la urmă, tot cei de la Arizona Zalhanaua au marcat, prin Valentin Munteanu, care a profitat de o minge respinsă in extremis de pe linia porții, deviată din bară chiar în fața atacantului, care nu a avut decât să împingă balonul în poarta liberă.
După fluierul final al arbitrului Eduard Neagu, jucătorii și stafful celor de la Arizona Zalhanaua au sărbătorit promovarea. CS Ariceștii Rahtivani și Arizona Zalhanaua au obținut deja biletele pentru Superliga B, cu două etape înainte de final. Pentru celelalte două locuri disponibile în liga superioară, lupta se dă între FC Muscelul Câmpina, CS Mănești 2013 Băltița și Avântul Măgureni.
Tot în etapa recent încheiată, CS Ariceștii Rahtivani a învins pe CS Mănești 2013 Băltița, oferindu-le celor de la FC Muscelul șansa de a promova fără să mai depindă de jocul rezultatelor. Pentru a reuși acest obiectiv, echipa antrenată de Mircea Hagianu trebuie să câștige ultimele două meciuri: în deplasare cu Ariceștii Rahtivani și pe teren propriu cu AS Gorgota.

Clasament SUPERLIGA B1 PRAHOVA, B1 Vest

# Echipă M V E I GM GP Puncte
1 CS Ariceștii Rahtivani 28 25 1 2 134 21 76
2 CS Mănești 2013 Arizona Zalhanaua 28 21 3 4 82 24 66
3 Avântul Măgureni 28 20 2 6 81 37 62
4 FC Muscelul Câmpina 28 19 3 6 85 27 60
5 CS Măneşti 2013 Băltiţa 28 18 4 6 124 46 58
6 AS Genesis Filipești de Pădure 28 16 7 5 74 37 55
7 AS Potigrafu 28 17 3 8 73 31 54
8 AS Gorgota 28 12 4 12 49 67 40
9 Viitorul Poienarii Burchii 28 11 5 12 61 80 38
10 CS Brazi Popeşti 28 11 5 12 45 70 38
11 Viitorul Predeşti 28 7 5 16 46 80 26
12 Voinţa Măgurele 28 7 2 19 55 111 23
13 Unirea Tricolor Lipăneşti 28 5 5 18 45 93 20
14 CSC Berceni 28 5 4 19 43 87 19
15 Prahova Tinosu 28 2 1 25 27 125 7
16 Tineretul Poienarii Burchii 28 0 2 26 13 101 2

CS Mănești 2013 – CS Câmpina: 1-4

În ciuda scorului concludent, partida a fost una echilibrată și aprig disputată. CS Câmpina a deschis scorul după 17 minute prin Bobeică, însă gazdele au egalat în minutul 26, prin Mihai Constantin.

Câmpinenii au tranșat meciul în ultimele 15 minute. Alexandru Bobeică a adus din nou avantajul echipei sale, pregătită de Claudiu Dumitrescu, în minutul 77, apoi au mai marcat Gabriel Oancea în minutul 80 și Marian Nichifor, care a stabilit scorul final în minutul 90.

Clasament Liga A Prahova

# Echipă M V E I GM GP Puncte
1 CSO Teleajenul Vălenii de Munte 31 27 1 3 135 16 82
2 CSO Boldești-Scăeni 32 27 1 4 142 30 82
3 CSO Comarnic 32 26 2 4 93 18 80
4 CS Câmpina 32 22 3 7 96 50 69
5 ACS Progresul Drăgăneşti 32 20 2 10 95 54 62
6 CSC Avântul Măneciu 31 18 4 9 76 40 58
7 AFC Băneşti-Urleta 31 18 3 10 102 62 57
8 ACS DP Cornu 32 16 4 12 88 62 52
9 CSL Vărbilău 32 14 6 12 58 49 48
10 AFC Brebu 31 11 7 13 68 74 40
11 ACS Petrosport Ploieşti 32 11 3 18 51 92 36
12 CS Bucov 31 10 2 19 40 79 32
13 CS Măneşti 2013 31 8 6 17 73 114 30
14 CS Valea Călugărească 32 9 3 20 50 101 30
15 CS Tineretul Gura Vitioarei 32 7 4 21 45 101 25
16 CS Brazi 32 4 5 23 32 81 17
17 ASCS Petrolul 95 Ploieşti 32 4 4 24 41 138 16
18 CS Unirea Cocorăştii Colţ 32 2 2 28 18 142 8

Sportul Câmpina – CS Unirea Urlați: 2-0

Sportul Câmpina a disputat partida considerată pe teren propriu la Bănești, dar acest lucru nu i-a încurcat pe elevii lui Marius Pălăncianu. A fost un meci dificil, de luptă, decis însă în ultimele minute. Elevii lui Marius Pălăncianu au așteptat 75 de minute până când Nicolae Biro a deschis scorul în urma unui corner. Cinci minute mai târziu, Adrian Căfădaru a închis tabela la 2-0, iar Sportul Câmpina își continuă parcursul perfect din ultimele jocuri.

Clasament Superliga B Prahova

# Echipă M V E I GM GP Puncte
1 ACS Prahova Nedelea 31 25 3 3 120 30 78
2 ACS Gherghiţa 31 24 6 1 109 31 78
3 AS Viitorul 2018 Ceptura 31 22 3 6 113 34 69
4 CS Blejoi 2 31 20 6 5 91 28 66
5 ACS Sportul Câmpina 31 19 4 8 64 35 61
6 AS Starchiojd 31 18 4 9 102 52 58
7 CS Strejnicu 2021 31 18 4 9 74 42 58
8 AS Olimpia Cireșanu 1976 30 15 6 9 90 53 51
9 CSO Mizil 31 12 5 14 64 74 41
10 CS Unirea Urlaţi 31 10 8 13 70 50 38
11 AS Brădetul Ștefeşti 1951 31 11 5 15 81 71 38
12 CS Scorţeni Bordeni 30 11 4 15 58 77 37
13 AS Tărgşorul Vechi Stăncești 31 11 2 18 61 88 35

Programul etapei viitoare:

  • Sâmbătă, 7 iunie, ora 11:00Liga A Prahova, etapa 33:
    CS Câmpina – CS Bucov (Teren sintetic „Petrol”, Câmpina)
  • Sâmbătă, 7 iunie, ora 18:00Superliga B Prahova, etapa 32:
    AS Unirea Teleajen Ploiești – Sportul Câmpina (Stadion „Teleajen”, Ploiești)
  • Sâmbătă, 7 iunie, ora 11:00Superliga B1, seria Vest, etapa 29:
    CS Ariceștii Rahtivani – FC Muscelul Câmpina (Stadion Aricești)

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare