Sub auspiciile împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în România, vineri, 13 decembrie 2019 s-a desfășurat în salonul oficial al Vilei Barbizon, din strada Vasile Alecsandri, simpozionul dedicat câmpinenilor cu ocazia acestei aniversări, organizat de săptămânalul OGLINDA de AZI, de Filiala Prahova a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI din ROMÂNIA, Societatea Scriitorilor Prahoveni şi ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ pentru RESTAURAREA MONARHEI.
Pro domo
Apărută pe piața Câmpinei în 8 martie 1999, OGLINDA CÂMPINEI a înfruntat cu demnitate și onoare obstacolele materiale, politice, morale potrivnice existenței sale cotidiene, apoi săptămânale, timp de 20 de ani consecutivi, informând publicul și apărându-i interesele și drepturile prin imensul fluviu alcătuit din știri, reportaje, anchete, opinii, cronici și editoriale viguros și obiectiv redactate, „cu răbdarea trecând marea” tranziției generate de schimbarea fundamentală a vieții politice bazată pe Libertate și Democrație! Aniversarea acestui onorant episod, în ziua de 21 martie 2019, în Vila Barbizon a adus ziarului, încă de la începuturi, „mic, dar rău”, o recunoaștere masivă și constantă prețuire a cititorilor, precum și DIPLOMA DE EXCELENȚĂ „Vasile Goldiș” A UZPR, PENTRU ACTIVITATE PROFESIONALĂ ȘI APARIȚIE NEÎNTRERUPTĂPE PIAȚA MEDIA. Jalonarea celor 30 de ani trecuți de la revoluția din 17-22 decembrie 1989 a prilejuit aprinderea făcliei recunoștinței câmpinenilor – ultragiați de uciderea celor 40 de ostași, ofițeri și civili, nevinovații omorâți în 23 decembrie 1989 pe esplanada Otopeni, și a altor câțiva tineri civili – pe durata Simpozionului găzduit de somptuoasa vilă cândva comisariat militar, proiect inițiat și condus de jurnalistul Florin Frățilă, sprijinit îndeaproape de jurnalistul Claudius Dociu, preşedintele UZPR Prahova.
Publicul
Mediatizat puternic online și de ziarul însuși, apropiați ai OGLINDEI au ținut, ascultând vorbitorii anume invitați, să fie de față la acest istoric Simpozion și, rememorând, să retrăiască numeroase momente de acum 30 de ani. Aproape o sută de persoane au luat parte, iar sala s-a dovedit neîncăpătoare.
Personalități ale lumii culturale, de notorietate și emblematice pentru Câmpina, au ținut să participe la un veritabil jubileu istoric, martori oculari, pe de o parte, ai zilelor de foc și sânge, care s-au succedat la finele lui 1989, pe de alta, ei înșiși actanți (apud Constantin Trandafir) ai epopeei visate și dorite vreme de 45 de ani! Semnalez repere ale elitei municipale: istoricul, publicistul, povestitorul despre vechea Câmpină, în paginile cărților domniei sale, profesorul Alin Ciupală, Cetățean de Onoare al Câmpinei; criticul și istoricul literar Constantin Trandafir, profesor de română și mentor de cenacluri literare, Cetățean de Onoare al Câmpinei; istoricul, scriitorul și comentatorul complexității fenomenului european Codruț Constantinescu, istoricul profesor Marius Zaharia, poetul și traducătorul Florin Dochia, redactorul șef al REVISTEI NOI, fondată de B. P. Hasdeu în 1887, comentatorul politic și eseistul Christian Crăciun, ing. Mihai Stănescu, primul primar post-decembrist ales al Câmpinei, prof. dr. Nicolae Geantă, istoricul şi muzeograful Octavian Onea, poetul şi epigramistul Ştefan Al. Saşa, istoricul Mădălin Focşa. De remarcat prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale, Rodica Papuc (consilier judeţean), Monica Clinciu, Adrian Dochia şi Dragomir Enache (consilieri locali), Ioana Bumbăcea şi Remus Bădulescu (Primăria Câmpina), Alin Moldoveanu (Primăria Poiana Câmpina), dar şi cea a altor personalităţi locale, profesori, doctori, avocaţi, oameni de cultură.
Invitații speciali
Melanjul evocărilor pe traiectoria celor trei decenii a unora dintre momentele de vârf ale intervalului căderii comunismului în România, respectiv în Câmpina, pe 22 decembrie 1989, l-au argumentat invitații speciali ai Simpozionului, personalități implicate în demersul ante și post 22 decembrie: Dinu Zamfirescu – membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc; Tudor Vișan – Miu, autorul cărții O VIAȚĂ… TUDOR VIȘAN-MIU ÎN DIALOG CU DINU ZAMFIRESCU; Armand Goșu, profesor universitar, politolog, expert în spațiul ex-sovietic; prof.dr. Christian Crăciun, prof. Vasile Badiu, Senior cercetător științific; dr. Dan Decebal Gavrilescu, medic și scriitor. Prezența cu rezonanță aparte, muzicală, o datorăm doamnei Ioana Maria Lupașcu, solista concertistă a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, Muzica asociindu-se atractiv cu Cartea adusă de editorul Valentin Ajder, patronul editurii EIKON.
Oratorii
Elevat și echilibrat, discursul de deschidere – rostit de Christian Crăciun – a însemnat o pregnantă reflectare a clipei trăite pe arcul istoric descris de cei 30 de ani, parcurs în condiții înnoite de libertate. Un accent s-a pus, cu patos, pe retorica formulată semnificativ: „Ce am câștigat și ce am pierdut?”–întrebare pe care, neîndoios, fiecare ne-am pus-o, după 22 decembrie, prelungită într-alta – asumare ardentă a începutului Libertății: „Libertate te iubim / Ori învingem, ori murim!”, slogan care a dirijat în tot acest răstimp, subconștientul românilor. Extins, răspunsul lui Christian Crăciun, sună astfel: „Cel mai important lucru pe care l-am câștigat a fost libertatea! Din păcate, nu am știut ce să facem cu ea, în așa fel încât să ne ducă la un progres social. De pierdut, am pierdut în primul rând iluziile, speranța, entuziasmul, unirea care ne caracterizau în acea epocă!”.
Dezinvolt, în limbajul specialistului cu fervoare universitară, Armand Goșu a ilustrat, cu date și repetate reveneri în vremurile de început ale exploatării petrolului în România, țesând conceptul esențial al independenței țării pe toate planurile, în speță, păstrarea cu orice preț, prin legile adecvate, pe scurt: interzicerea vânzării (odioasa metodă a privatizării!) bogățiilor solului și subsolului României. Una din remarcile domniei sale a trecut în revistă, prin sublinieri și comparații între epocile care au înălțat România pe maximele anului etalon antebelic 1938, influențate de ascendențele economiei și natalității uzurpate apoi de sovietizarea României, cu urmările de rigoare. Pledoaria domniei-sale a conturat imixtiunile dezastruoase ale URSS-ului în existența României și a poporului ei, imediat după 23 august 1944, cu urmările de o brutalitate care a dat-o înapoi cu o jumătate de veac, în toate domeniile: industrial, economic, social, educațional, politic, religios, petrolul fiind prima țintă a secătuirii țării noastre. Demonstrația vorbitorului s-a brodat pe abuzul de putere al Moscovei, practicat politic și militar prin Tratatul de la Varșovia, efectul nefast generat de răzbunarea stalinistă, continuată de hrușciovismul și brejnevismul ajunse modalități implacabile.
Audiția recitalului pianistic susținut de Ioana Maria Lupașcu a relaxat asistența, pe fondul unei suite de execuții simfonice din creațiile „Celor trei B” – Bach, Beethoven și Brahms.
Apoi, moderatorul reuniunii, Florin Frățilă, a îndreptat atenția sălii către venerabila siluetă a distinsului intelectual, câmpinean get-beget prin… adopțiune acum o jumătate de veac (magistrul Constantin Trandafir, născut la Iveștii județului Galați, la 4 iunie 1939, zonă natală a adoratei dumisale scriitoare Hortensia Papadat Bengescu, despre a cărei viață și operă a scris și a publicat câteva cărți), invitându-l să comenteze asupra Culturii și Artelor devenite opere și patrimoniu ale vieții spirituale evoluate de-a lungul acestor 30 de ani, în Câmpina.
Începând cu prof. dr. Ion Bălu, eminent critic și istoric literar, profesor universitar, specialist în evaluarea și fixarea operei critice, epice, poetice și dramaturgice a lui George Călinescu, a vieților și operelor lui Lucian Blaga, Cezar Petrescu și Marin Preda, ilustrul orator a schițat tabloul literar al urbei amintind, cu vădită emoție, de Geo Bogza și fratele său, Radu Tudoran, de Mihai Lupașcu, și de George Hanibal Văleanu, de Dan Rădulescu și Nicolae Cristian Oprescu, de Anastasia Tache, Mircea Teculescu și Maria Dobrescu, de Maria Nicolai, Florin Dochia și Liliana Ene, de Ion T. Șovăială și polivalentul Gherasim Rusu Togan, de inepuizabilul rondelist-epigramist Ștefan Al Sașa, de Petruș Luncașu, Constanța Mezdrea Coman, Ioana Sandu și Vasile Ilinca, pleiada scriitorilor autohtoni fiind una din valorile incontestabile ale Culturii prahovene și naționale, dacă pe locul oferit de ascensiunea literară a acad. Nicolae Manolescu, o vreme câmpinean, vedem o reputată figură a Culturii continentale. Emoționat, C. Trandafir a amintit și de tagma jurnaliștilor – din care el însuși a făcut parte încă din decembrie 1989, ca realizator al publicaţiei „Evenimentul”, apoi semnatar de rubrică în pagina „Pentru caracter, inimă și literatură” a JURNALULUI DE PRAHOVA, mai apoi din redacția și paginile ziarului care a luat acestuia loc, OGLINDA – mama OGLINDEI de AZI, cu editoriale și însemnări în stilu-i tranșant-ironic… Referirile au dat glas și altor publicații, precum PARTENER, VALEA PRAHOVEI, săptămânal în care a semnat şi prof. Alexandru Blank, precum și VERVA istoricului Octavian Onea, HAZ DE NECAZ al lui Ion Miclescu, faimosul supliment PAPYRUS, fondat și scris în întregime de poetul Cristian Nicolae Oprescu…
A propos de suplimente culturale, Constantin Trandafir a amintit de suplimentele „mic-răului” OGLINDA de CÂMPINA, și anume Vinerea Literară și Artistică, BABILON CAFEE, ROȘU VERTICAL, GRIFONUL, respectiv ȘUETA. În peisajul publicistic post-revoluționar al Câmpinei au intrat în istorie deja revista PAGINI LITERARE, apoi CÂMPINA LITERAR-ARTISTICĂ ŞI ISTORICĂ fondate, conduse și majoritar scrise de către avocatul Ion T. Șovăială, precum şi „Revista Nouă” realizată de Florin Dochia.
Au rămas adevărate deschizătoare de drumuri în jurnalismul post-decembrist primele ziare apărute în Câmpina în zilele Revoluției, scrise și difuzate în mulțime de Ion Bălu, Gherasim Rusu Togan, Constantin Trandafir, Sandrino Gavriloaia, Nicolae Stanciu, George Văleanu şi Octavian Onea: EVENIMENTUL și respectiv CÂMPINA LIBERĂ. Edițiile lor anastatice au apărut în edițiile OGLINDEI de AZI din 3 și 10 decembrie 2019.
Momentul Dinu Zamfirescu
Într-o sinteză de prezentare a cărții pe care a scris-o pe baza conversațiilor cu Dinu Zamfirescu, Tudor Vișan Miu a relatat câteva aspecte ce au favorizat elaborarea proiectului său jurnalistic, subliniind cu eleganță și emoție șansa împlinirii profesionale, concomitent cu oferirea opiniei publice a unei vieți exemplare istoric și politic.
Așteptat cu un interes aparte, generat de tragica obstrucție morală și fizică pe care comunismul i-a impus-o, a fost invitat să vorbească Dinu Zamfirescu – exponent al penitent-macabrelor „ocne roșii” care au fost sinistrele închisori din România de după 1944. Se știe – numai că a făcut posibilă aceasta, revoluția decembristă – câtă opreliște a îndurat distinsul liberal, cum a suferit pentru idealurile lui politico-umanitare. Radiind de o bucurie pe care în fibra ființei d-sale, libertatea câștigată pe 22 decembrie 1989 i-a adus-o, Dinu Zamfirescu a povestit secvențe încărcate de personaje, constrângeri, aberații și abuzuri exercitate asupra „dușmanilor poporului” de represiunea comunistă. Voce calmă, ușor tenorală, ca un basm – cutremurător!, care îți rănea alter-ego-ul – se ridica aidoma unui răsărit de soare după o negură răvășită de spaimele furtunii – glasul venind din cartea O VIAȚĂ… dialogul avut cu autorul ei, Tudor Vișan-Miu.
Coordonatele cărții le sintetizează sumarul, o selecție vorbind plastic de problematica conversației: „Revoluția și revenirea la democrație (1989 – prezent)”; „Memoriu adresat Tovarășului Secretar General al Partidului Comunist Român (17 mai 1972)”; „Rolul intelectualului într-o Românie post-marxistă (1978)”: „In memoriam Monica Lovinescu (Aprilie 2008)”; „București, 6 martie 1945 – prima încălcare a acordurilor de la Yalta”; „De ce 8 noiembrie 1945? Situația internă și externă a României în anul 1945”. O scurtă întoarcere în context stârnește admirația față de curajul cetățenesc și politic al lui Dinu Zamfirescu, confirmat de o altă abordare: „Basarabia și Bucovina – dintotdeauna românești (Mai 1986)”. De remarcat faptul că vizita la Câmpina şi oamenii întâlniţi l-au impresionat foarte mult pe Dinu Zamfirescu, astfel încât acesta a ţinut să rămână de la începutul şi până la finalul manifestării, care a durat cinci ore.
Bogățiile și privatizarea
Vigurosul discurs al lui Vasile Badiu a reluat și adâncit fațeta cu urmări la fel de dezastruoase (între 1906 și 1950, economia crescuse, însă pe intervalul până la 1970, declinul s-a precipitat negativ, vârstnicii știu cauzele! – n. red.), urmări simțite dureros de români. Un exemplu curent și scandalos: defrișarea și vânzarea pădurilor! Altul: vânzarea zăcămintelor de petrol și a acelora de gaz metan, urmare hazardatelor consecințe ale privatizărilor – care de care mai vădite jafuri la scară națională, deposedând astfel România, de bogățiile ei din sol și din subsol.
Oratorul nu a dat numele aceluia care a vândut gazele naturale ale țării, ajuns în vârful puterii executive, dar toată lumea a murmurat în sinea ei, de fapt resemnată în fața valurilor de rapt energetic complex. Vorbitorul a completat, de pe alt registru moral, sărăcirea averii naționale prin avalanșa deloc favorabilă Națiunii, a privatizărilor – toate niște afaceri rapace, în folosul doar al unor indivizi de o avariție destructivă, sălbatică, generatoare, cum vedem cu toții – fără a o putea împiedica – de ascensiunea corupției! Problematica dezbătută de dânsul a fost prima din cele şase prelegeri pe care organizatorii evenimentului le-au gândit și pus la cale. Prăpastia căscată între populație și guvernanți s-a deschis enorm, încât fluxul privatizărilor situează România, la finele anului 2019, drept o colonie împărțită după interese oligarhice de nestăvilit. Publicul a aflat încă o dată, de data asta rezumativ, inconvenientele pe care le critică presa și acei oameni cu simțul – patriotic – al măsurii, deloc politicienii – prădătorii României!
Iată ceea ce, cu certitudine, va redresa economia țării (ruinată, timp de 30 de ani, de hulpava privatizare –generatoarea realităților sugerate de versul eminescian „Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim poartă-n poartă”!, versul 2 având o altă structură și rimă datorate situației de acum, în clipa lecturării acestora), în opinia autorizată a lui Vasile Badiu:- „Resursele de petrol situate în subsolul țării și al platoului continental românesc al Mării Negre fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român”; „Petrolul reprezintă substanțele minerale combustibile, constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub forma de gaze naturale, sau lichidă, sub forma de țiței și condensat”. Nostalgia după anii când „ICPT Câmpina” era „Statul Major al industriei de petrol din România și avea colaborări care a ajutat dezvoltarea industriei similare în alte țări” este o curată și îndreptățită revendicare a acestuia, fără nimic comunist – cum atâția cârcotași sunt tentați să mârâie! Rămâne o stringență „Reconsiderarea Cercetării – Problemă de strategie economică a Statului, iar România (!) trebuie să aibă un INSTITUT ROMÂN DE PETROL LA CÂMPINA, reparație a „Modernizării” acestuia în august 1994”!!!
Epoci și generații
Prelegerea istoricului și a scriitorului Codruț Constantinescu a avut drept tematică Istoria Prefecturii Prahova, în evoluțiile ei, funcționând pe seama prevederilor legiuitoare activate încă în vremea Imperiului Austro-Ungar, de pe la 1864 încoace, isprăvindu-se, treptat, pe temeiuri legale, între altele, faptul potrivit căruia Predealul rămâne al județului Prahova. Expunere elevat comentată și ilustrată cu imagini convingătoare, din care reținem câteva aspecte demne de interes: Calea ferată București-Ploiești-Brașov, în 1879; mișcarea antiregalistă din august 1870 a lui Candiano Popescu, rămasă în istorie „Republica de la Ploiești”; vizita împăratului Frantz Iosif la Peleș; 1904 – Casa maiștrilor sondori, Casa cu Grifoni, azi sediul Primăriei Câmpin;1 decembrie 1918 – România Mare; 14 iunie 1935 – Unificarea fostelor provincii cu vechiul Regat, lista concubinilor din Ploiești; Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul – Ploiești; 21-23 ianuarie 1941, rebeliunea legionară; 23 august 1944 – Ploieștiul sub bombe.
Prof. dr. Nicolae Geantă a comentat evoluția exploatării petrolului în zona schelelor Câmpinei și a raporturilor între producția obținută, natalitatea și forța de muncă, după 90, fără orizontul redresării, în pas cu apariția instalațiilor de rafinare chimică și diversificare a produselor derivate, accentuând, subtil, derizoriul în care educația și învățământul românesc s-au scufundat în toți acești 30 de ani traversați de Câmpina și locuitorii ei, fără o industrie eficientă, în mare parte sute de localnici părăsind orașul, părinții, familia, țara.
O instructivă întoarcere prin cele trei decenii a întreprins-o istoricul Mădălin Focșa, plimbând, tacticos, publicul interesat de prelegerea domniei sale privind edificii cu însemnătate istorică și arhitecturală în viața Câmpinei secolelor XIX și XX.
Hippocrate cu noi
Doctorul Dan-Decebal Gavrilescu a lansat, în finalul serii jubiliare, cartea domniei sale intitulată SOLITAR sau SOLIDAR?, cu subtitlul – fericit persuasiv – „Un medic între Politică și Biserică”, „O carte profundă și acută despre lumea românească (și nu numai) de astăzi, despre raportul fundamental dintre Biserică – Societate și Stat. Doctorul Gavrilescu pune un diagnostic precis și mărturisește credința. Este un om care privește din perspectiva celor trei coline despre care amintește la un moment dat: Acropole, Capitoliul și Golgota”, scrie dr. Christian Crăciun într-o empatică prezentare a lucrării, pe ultima ei copertă.
Iar în Avertismentul cu care cartea se deschide, citim pe însuși autorul ei, în cheia majoră a mărturisirii: „Dacă veți fi citit această carte, înseamnă că v-am întrebat măcar odată ce mai face Iisus Hristos în zilele noastre, înseamnă că vă veți fi plimbat împreună cu doctorul, a cărui viață o povestesc aici, pe malul Dunării, la Brăila, veți fi privit împreună pictura din pridvorul bisericii noastre brâncovenești, biserică făcută cu mâinile noastre…”, vrednicul ucenic al lui Hippocrat (Hippokrates, învățat antic, medic grec, 460-375 î. e. n.) trăind, scriind-o și apoi tipărind-o pentru noi, să rostească, în seara lansării, un profund crez etic familial – profesional – spiritual:
„Pentru Mariana, soția mea, numită M. M. în carte, și pentru mine, această carte este Cartea anului 2019. În acest an noi doi am câștigat ceva extraordinar: cafeaua de la ora 5 dimineața, ocazie tihnită să ne gândim viața. Pentru că nu ne mai uităm la tv. decât rar, la un film, ne culcăm devreme și ne trezim devreme. Ne gândim viața cu grijile și bucuriile ei, cu copiii dați nouă, cu Biserica noastră, cu lecturile noastre… Ar mai fi un motiv să privesc această carte a anului 2019. A apărut la un an de la boicotarea Referendumului pentru familia normală și la 30 de ani de la crimele absurde din decembrie 89. Crime de care nu au fost străini străinii de la răsărit și nici omul lor, Ion Iliescu. Doar el însuși declara că cel pe care urma să-l asasineze de Crăciun a întinat ideile socialismului și că a sunat la ambasada sovietică pentru a-i informa cine suntem și ce vrem. Crime absurde pentru că absurdă a fost împușcarea fix în cap a unor copii în stagiu militar (Eroii de la U. M. 0865 Transmisiuni Câmpina, secerați pe platoul Otopeni, în 23 XII 1989 – n. red.) și a marelui actor Horia Căciulescu, pentru că nu a oprit mașina la un baraj al armatei. De fapt oprise, dar nu a coborât ci a deschis doar geamul pentru a fi recunoscut”. 
Memoria reiterează, prin condeiul doctorului Dan-Decebal Gavrilescu, piatra de hotar pe care tocmai o dezveleau oratorii invitați în seara specială de aducere aminte a celor trei decenii de la prăbușirea comunismului și în Câmpina, auspicii în alb și în negru – pentru a nu se mai repeta tragediile în care sfârșea, sângeros, „Iepoca de aur”! Recunoscător pentru impresionantele înlesniri și promovări care au făcut posibilă apariția cărții, față de editorul ei, Valentin Ajder, și prefațatorul lucrării, dr. Christian Crăciun, de altfel prezentatorul acesteia, în finalul serii comemorative, dr. Gavrilescu aduce din străfundurile conștiinței d-sale, brilianta simțire umană: „Le mulțumesc! Și, mai ales, mulțumesc Îngerului meu care mi-a „șoptit” multe din pasajele cărții și mi-a lăsat, la despărțire, curajul sincerității”. Patetica trăire a spiritului gavrilescian atinge corolarul: „Lui trebuie să-i mulțumesc în mod special. Mai ales pentru că m-a ajutat să pledez pentru cultura română și pentru cultul ortodox, pentru demnitatea de a fi român creștin și pentru nevoia de zidiri care durează”!
Punctul final nu îl pot pune decât după ce întorc foaia scrisă a discursului și subliniez cu privirea – lăcrimând de bucuria speranței –o frază emblematică, miez de statornică nădejde în Hristos: „După 30 de ani de război hibrid în care am fost târâți fără voia noastră, vom putea oare să ne eliberăm? Eu cred că avem două posibilități. CULTUL și CULTURA. Cultul – prin cea mai înaltă trăire spirituală, LITURGHIA, și Cultura – prin cultivarea artistică dar și civic-morală a fiecăruia…”!
Serghie Bucur
OCTAVIAN GOGA -MUNTII NOSTRI
“Munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă.”
De-am închide-a Țării poartă,
Alții ne-ar cerși la Poartă!
Însă Hoții-s chiar din Țara
Trădători la cei de-afară!
Doamne Iartă-i! Ești în Drept!
Însă Du-i hăt în deșert!
Doamne, Dă-i la Neam unire
Și Dă-i demnă cârmuire.
Că-i prea mult blajin și laș
Și supus stă la borfași!
O Neam românesc din Daci
Nu mai cerși doar pozmaci
Ci Ridică-te creștin
Ca să scapi de cel Hain!
Stimate Domnue Bucur,
Eu nu m-am referit la Eminescu ci la Goga:
Însă hoții-s chiar din țară
Trădători la cei de-afară !
Doamne iartă-i ! Ești în drept !
Însă du-i hăt în deșert !
Doamne, dă-i la neam unire
Și dă-i demna cârmuire.
Că-i prea mult blajin și laș
Și supus stă la borfași !
Oh, neam românesc din daci
Nu mai cerși doar pozmaci
Ci ridică-te creștin
Ca să scapi de cel hain !
Bucurie de nescris pentru mine, aflata la 10 mii de km, sa citesc acest minunat articol in care apar numele unor critici literari de mare valoare literara, de scriitori si poeti.Cultura nu va muri niciodata la Campina. Acum sunt sigura. Felicitari tuturor, Felicitari d-lui dr. Dan Decebal pentru lansarea cartii domniei sale. Mioara Zaharia.