Rânduri transcrise din „(i)realitatea imediată” (5)

Dacă la Câmpina autorităţile locale au găsit drept „un act cultural” să tencuiască soclul bustului pictorului Nicolae Grigorescu, el însuşi obiect de artă, cum am mai spus-o – (nefericiţi cei care nu ştiu şi nu pot înţelege acest lucru!), opera aceluiaşi Tudor Gheorghe -, de ani de zile autorităţile din localitatea Proviţa de Jos, după ce au maltratat soclul localului monument al eroilor – (lucrare de artă a aceluiaşi sculptor) -, închizându-l în câteva trunchiuri de piramidă şi dreptunghiuri în ciment şi plăci de marmură, au găsit pe deasupra nimerit ca, periodic, soldatul care reprezintă plastic eroul necunoscut, să fie pur şi simplu… vopsit… I-au văxuit astfel ghetele, i-au scrobit cămaşa şi pantalonii, i-au cănit mustaţa, i-au înnegrit sprâncenele, caricaturizându-l. De negrul vopselei nu a scăpat nici măcar arma.
În straturi suprapuse, îngroşate de la o vopsire la alta, în locul unei corecte şi normale restaurări. Nu mai spun nimic de penibilul felului în care arată, astfel, astăzi. O „spune” dintru început grotescul aşa-ziselor, repetate şi total neavenite, „intervenţii artistice”, nepăsarea şi indolenţa, amatorismul unor autorităţi care s-au crezut şi se cred atotştiutoare, culorile vopselelor folosite, modul de aplicare a lor… Însăşi semnătura artistului a fost acoperită puţin câte puţin până la completa sa dispariţie. A dispărut fără urmă şi scena de luptă în basorelief aflată cândva pe faţada aceluiaşi soclu.
Într-un cuvânt… degradarea cu bună ştiinţă adusă unei opere de artă şi unui simbol a fost şi este şi aici pentru autorităţi, un gest… „cultural”!
Şi când te gândeşti că nici măcar oamenii peşterilor nu au degradat în nici un fel desenele ori picturile rupestre rămase pe pereţii acestora.
Lăsat astfel, tare mă tem că nu peste multă vreme, în lipsa unei grabnice şi calificate intervenţii de reconstituire, nu se va mai putea face nimic.