Albastru de… dicţionar
Vecinul meu proaspăt proprietar, venit de curând să respire duminical aerul (încă) curat de aşezare rurală de deal, s-a hotărât. A tăiat mai întâi după o coafură numai de el ştiută frasinul de la intrarea în grădina-i largă, în umbra căruia îşi ridicase de curând construcţia modernă (se înţelege, cu etaj) a casei de vacanţă în geamuri termopan şi pereţi scrobiţi în culori de vopsea lavabilă şi, după ce, apoi, a curăţat de coajă trunchiul astfel rămas în hidoşenia a două sau trei cioate, s-a apucat, mulţumit de treaba făcută, să-l vopsească… albastru.
Trec cu privirea peste cele câteva mese şi rafturi cu carte din librăria locală. Pe una din ele, destinată exclusiv dicţionarelor de tot felul (observ asta abia în ultimul moment), un volum masiv care îmi atrage pe loc atenţia. Pe cotorul său citesc tipărit numele prozatorului Mircea Horia Simionescu şi titlul reeditat al masivului său roman „Dicţionar onomastic”.
După ce rămân câteva minute răsfoind cartea, vreau să o aşez, într-un gest firesc, pe una din mesele cu carte, evident beletristică. Mă întâmpină, întrerupându-mă în reflexul gestului meu instantaneu, vocea unei tinere vânzătoare: „Dacă nu cumpăraţi cartea, de ce nu o lăsaţi… la locul ei?!”
După ce rămân câteva minute răsfoind cartea, vreau să o aşez, într-un gest firesc, pe una din mesele cu carte, evident beletristică. Mă întâmpină, întrerupându-mă în reflexul gestului meu instantaneu, vocea unei tinere vânzătoare: „Dacă nu cumpăraţi cartea, de ce nu o lăsaţi… la locul ei?!”
Ion T. ŞOVĂIALĂ
