Știri

Rânduri transcrise din (i)realitatea imediată (9)

Peisaj central spre seară

Spre
seară. Urc pe Bulevardul Carol. În centru indicatorul electronic de
afişaj de la farmacia Setifarm arată ritmic… data… ora…
temperatura. Cald încă pentru vremea asta. … 6 octombrie…, ora
18.50…, 22 grade. O sută de metri mai sus, acelaşi afişaj electronic,
de data asta la farmacia Medimfarm, punctează ora 18.55 şi 24 grade, iar
alţi cinci-şase metri mai încolo, ceasul central, tot electronic şi tot
cu termometru, arată ora 18.45… şi 20 grade.
La trecerea de pietoni de la
intersecţia B-dul Carol colţ cu strada Calea Doftanei, câţiva pietoni.
Nerăbdători, câţiva adolescenţi, băieţi şi fete, ţâşnesc pe roşu,
slalomând printre maşini şi înjurăturile unui şofer.
Lângă
bordură, încurcat între picioarele trecătorilor, aşteaptă semnalul verde
al semaforului, liniştit, un… câine. Trece, mai apoi, odată cu noi.
În sobrietatea marmurei negre a
megalomaniei, „soclul” pe care a fost ridicat „cu de-a sila” de mai
marii „culturali” ai urbei – (cel original, construit de artist, a fost
considerat nepotrivit!) -, dezarmat în parte de ani de zile, „soldatul” –
imagine transpusă în bronz a eroului necunoscut -, „se gândeşte” cu
oarecare „teamă” la o eventuală „luptă la baionetă” cu… autorităţile.
Din litera scrisă în culoare
violetă, face arogant cu ochiul realităţii, firma unui magazin
second-hand – „Visul imaginaţiei”. Nu ştiu de ce, dar văzută de câte ori
trec pe aici, mă tem că unii dintre noi nu mai au nici măcar ceea ce,
altădată, se chema – imaginaţie.
Un coş pentru gunoi, fumegând.
Un bărbat apleacă, una câte una, crengile în coborâre, ale
mesteacănului de la capătul străzii Calea Doftanei. Le curăţă apoi cu
cealaltă mână, până la ultima frunză, înghesuind-o cu palma în „punga”
din plastic, doldora, atârnându-i pe mâna stângă.
Îi aud vocea…
Răspunde cuiva… „În combinaţie cu… (nu înţeleg cuvântul), ceaiul din
frunză de mesteacăn e bun pentru…”. Leacul nu „ajunge” până la mine,
„acoperit” pur şi simplu fiind de zgomotul ţipat prelung de claxoanele a
două maşini cu tineri, gălăgioşi şi ei pe deasupra, trecând în viteză
una după alta. Probabil un eveniment încărcat de prea mult… entuziasm.
Pe trotuar, ceva mai încolo,
doi tineri îndrăgostiţi se plimbă. El o ţine, ocrotitor, cu dreapta pe
după umeri, ea cu stânga i-a cuprins tandru talia.
Îmi plac şi îi urmăresc cu privirea admirativ.
Ajuns
în dreptul lor, îmi dau seama că dialogul dintre ei – pe care îl
credeam neapărat romantic -, are ca temă, stupoare, … banii.
Ion T. ŞOVĂIALĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare