Ca și cum n-ar fi fost de ajuns criza iscată în aceste zile între primarul independent Alin Moldoveanu și reprezentanții alianței politice care deține majoritatea în Consiliul Local (USR-PLUS, PMP, PNL, Cezar Grama de la Partidul Verde), PSD Câmpina a dat publicității, pe pagina sa de socializare, dispoziția primarului privind numirea lui Adrian Dobre în funcția de conducere de administrator public al municipiului Câmpina, document ce cuprinde atribuțiile și salariul primit de fostul primar al Ploieștiului, angajat în prezent al Primăriei Câmpina.
Potrivit documentului, atribuțiile delegate administratorului public de către primarul Alin Moldoveanu sunt următoarele:
- are drept de semnătură în relația cu Trezoreria și unitățile bancare având delegată calitatea de ordonator principal de credite;
- semnează contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale, precum și contractele de achiziții publice, în care municipiul Câmpina este parte;
- este înlocuitorul primarului în lipsa din instituție a primarului și viceprimarului.
Pentru îndeplinirea acestor sarcini, Adrian Dobre primește un salariu de 14.300 lei, adică 2900 de euro.
De reținut că, la nivelul anului 2020 (luna septembrie), cele mai mari salarii brute din administrația locală erau următoarele: primar – 16.900 lei (3.434 euro), viceprimar – 14.300 lei (2.900 euro), administrator public – 10.300 lei (2.093 euro), secretar general – 10.300 lei, arhitect șef – 10.000 lei (2.032 euro), director executiv al unui serviciu – 10.000 lei, director Poliția Locală – 10.000 lei.
A descoperit PSD apa calda. Salariile sunt pe site ul primariei, sunt publice, nu PSD le-a făcut publice, toate primariile au salariile angajatilor pe paginile web, că asa prevede legea. Salariile sunt stabilite prin lege si aprobate in consiliul local. Asa ca, mai moale, PSD, eu inteleg ca presedintele organizatiei se plictiseste la serviciu, dar totusi, un pic de legislatie ar fi trebuit sa stie.