După momentul festiv al absolvirii primei promoţii de asistenţi farmacişti, conducerea Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” din Câmpina, patronată de Asociaţia AMUS, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Băneşti, cu ocazia Festivalului Cireşelor, caravana proiectului de voluntariat “Pentru sănătatea dumneavoastră”.
În calitatea sa de coordonator al proiectului, Ciprian Murariu, directorul şcolii, a declarat: “Susţinem proiectul de voluntariat «Pentru sănătatea dumneavoastră» de 10 ani, atât în Câmpina, cât şi în localităţile învecinate. El are un dublu scop, acela de a preveni eventualele probleme de sănătate (tensiune arterială) ale cetăţenilor, cât şi acela de a dezvolta spiritul voluntariatului în rândul elevilor noştri. Şcoala noastră are deja tradiţie şi pregăteşte, an de an, viitoarele cadre medicale din sistemul sanitar şi credem că este foarte important ca elevii voluntari să-şi înţeleagă cât mai bine meseria, aceea de a avea grijă de sănătatea şi viaţa oamenilor. În perioada următoare, caravana noastră va ajunge atât în Câmpina, cât şi în alte zone din imediata apropiere a oraşului”.
La Băneşti, pe toată durata festivalului, zeci de oameni au trecut, fiecare pentru câteva minute, pe la cortul voluntarilor Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur”. F.C.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!