FCM Câmpina – Tricolorul Breaza 4-0
FCM Câmpina ar fi trebuit să dispute primul meci amical din acaestă perioadă marţi, 1 iulie, contra formaţiei Chimia Brazi, pregătită de Valentin Negoiţă. Din păcate, câmpinenii s-au văzut în postura de a nu putea un prim unsprezece, după ce mai mulţi jucători care urmau să vină în probe, au declinat în ultimul moment sosirea la Câmpina. Aşa se face că primul joc amical din această vară s-a desfăşurat abia vineri după-amiază, pe stadionul “Rafinăriei” şi a opus formaţiile FCM Câmpina şi Tricolorul Breaza, un clasic al perioadelor precompetiţionale.Petre Gigiu a avut la dispoziţie un lot de 20 de jucători pentru acest prim joc amical. Printre noutăţi s-au aflat: Târşoreanu, Moroiţă, Cotea şi Robicek (toţi de la CSM Ploieşti), Ciobanu (ex-CSM Ploieşti şi Viitorul Pucioasa, liber de contract în prezent), juniorii Zapodeanu şi V. Ion (ambii, de la Şcoala de fotbal “Marius Lăcătuş”), ultimii doi fiind testaţi şi de Valeriu Răchită, săptămâna trecută, Cârstea (Carpaţi Sinaia) şi Chirea (CFR Craiova). Acestora li s-au mai adăugat după pauză Petre (ex-Matizol Ploieşti şi Dunărea Călăraşi), Octavian Tudor (revenit de la Tricolorul Breaza), Oprişan (tot de la Şcoala de fotbal “Marius Lăcătuş”) şi Oprea (ex-Petrolul şi Astra Ploieşti, ultima oară la Minerul Lupeni). De remarcat şi că, în meciul de vineri, Ţiclea şi Mindileac, uşor accidentaţi, nu au fost deloc folosiţi, fiind menajaţi. Altfel, jocul – ca şi scorul – a curs într-o singură direcţie, Chirea, Enache, Cristea şi Jecu (din lovitură de pedeapsă) marcând de patru ori în poarta echipei antrenate de Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache. Pentru FCM Câmpina, cantonamentul centralizat va începe miercuri, 9 iulie, după meciul amical cu formaţia din Liga A Prahova CS Floreşti, în timp ce Tricolorul Breaza va disputa şi ea o un joc-test, în aceeaşi zi, cu AFC Filipeştii de Pădure.FCM: Plachta – Târşoreanu, Moroiţă, Zapodeanu, Cotea – Robicek, R. Ciobanu, V. Ion, Chirea – Cârstea, Bica. Au mai intrat: Cristea, Enache, Chiţu, Oprea, O. Tudor, Jecu, Defta, Petre, Oprişan, Marcu. Tricolorul: Anghelache – Pescaru, N. Ghiţă, Neagu, Olteanu – Şandru, Pătraşcu, G. Ghiţă, Topală – Turiac, Vişan. Au mai evoluat: Blidaru – Filip, And. Stoica, Picior, Stanciu, Danilă, Chejnoiu.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!