Știri

Primăria încearcă din nou reabilitarea fostului Cămin Energetic, parterul și primul etaj

I se spune Căminul Energetic, deoarece așa i-a rămas denumirea, de pe vremea îndelungată când imobilul (situat în apropierea Podului Raky), aparținea Liceului Energetic. După mai multe decenii de istorie ca gazdă a elevilor de la Energetic, și numai după ce liceul respectiv nu a mai avut niciun elev căminist, lucru care anula scopul pentru care fusese construită clădirea, aceasta a fost solicitată de către municipalitatea câmpineană de la Ministerul Educației și Învățământului. Reprezentanții administrației publice locale și-au motivat cererea înaintată ministerului de resort pe lipsa elevilor ce solicitau găzduirea în cămin, precum și pe lipsa spațiilor de locuințe din fondul locativ de stat. În acest sens, se arăta în cererea cu pricina, clădirea urma a fi compartimentată în vederea creării acolo a câtorva zeci de garsoniere pentru cei care așteptau pe lista solicitanților unei locuințe de la Primărie. 
Compartimentarea respectivă s-a făcut în urmă cu mai mulți ani, dar numai la etajele superioare (etajele 2 și 3), adică cele la care Ministerul Educației a renunțat, după îndelungate insistențe. Garsonierele amenajate pe aceste etaje au fost repartizate unor chiriași cu probleme familiale. Parterul și etajul 1, care au continuat să rămână în proprietatea ministerului amintit, au continuat totodată să se deterioreze, diriguitorii învățământului lăsându-le de izbeliște. Aceștia s-au gândit să le cedeze și pe acestea Primăriei Câmpina abia în vara anului trecut. De atunci, s-au realizat studiul de fezabilitate și documentația tehnică aferentă, iar la ultima ședință a Consiliului Local au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea radicală a parterului și a primului etaj de la fostul Cămin Energetic. Această aprobare dă undă verde pentru demararea procedurilor de achiziție publică ce vor avea ca finalitate desemnarea firmei care va realiza lucrările de reparații capitale ale spațiilor ajunse aproape o ruină și un focar de infecție. Pentru remedierea situației grave din prezent, se va construi o fosă de dimensiuni considerabile, pentru colectarea apelor menajere care au ajuns, de mulți ani, să inunde parterul imobilului. La parter și etajul 1 vor fi amenajate 28 de spaţii locative reprezentând 24 de garsoniere şi patru apartamente cu două camere, ultimele fiind posibile prin recompartimentarea spălătoriilor de pe fiecare nivel al clădirii. Fiecare locuință va avea grup sanitar propriu. Costul total al lucrărilor este estimat la aproape 900.000 de lei, dar, așa cum se întâmplă de regulă, valoarea investiției va scădea cu cel puțin 25-30% în urma licitației pentru adjudecarea lucrărilor la acest obiectiv de investiții așteptat cu interes de multă lume și de multă vreme. (A.B.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare